Dusmanul iubirii nu e niciodata in exteriorul nostru, nu e un barbat sau o femeie, e chiar ceea ce ne lipseste in noi insine.

Indragostitul, cand dragostea-l orbeste, Iubeste si cusurul fiintei ce-o iubeste.

Am renuntat la marginitul Eu, nemarginindu-ma-n tine.

Știu să împărtășesc doar dragostea, nu ura. (Antigona)

Purtăm fiecare o dragoste-n noi, dar eu pentru tine şi tu... pentru alta. şi focul ne mistuie crunt, pe-amândoi, eu ard pentru tine, tu arzi... pentru alta.   Aştept un cuvânt, aştepţi un cuvânt, dar eu de la tine şi tu de la alta, şi braţul în vis ţi-l văd mângâind, dar tu, în visare, nu vezi decât pe alta...   Şi ce ne rămâne atunci de făcut, când soarta nu ştie decât să dezbine? Trăim amândoi, trăim doar iubind, deşi eu pe tine, tu totuşi pe alta. (Delir)

Pe mine mă uimise atunci nu atât frumuseţea ei, cât singurătatea cu totul neobişnuită, nemaivăzută, ce i se citea în ochi. (Maestrul și Margareta)

Spiritul isi are ordinea lui, care consta in principii si demonstratii. Inima o are pe a ei. Nu cauti a dovedi ca trebuie sa fii iubit, expunand in ordine cauzele iubirii: acest lucru ar fi ridicol.

De nu mă poți iubi, frumoaso, - Căci altul ți-e stăpân pe veci - De ce, când te-ntâlnesc în cale O clipă - ochii nu ți-i pleci?   De nu mă poți iubi, frumoaso, Întoarce-ți ochii de la mine; Tu știi ispita ce se-ascunde În fundul apelor senine;   În prefăcuta-mi nepăsare, În genele mereu plecate, Tu nu-nțelegi mărturisirea Iubirii mele zbuciumate?   De nu mă poți iubi, femeie, Întoarce-ți ochii - căci ma tem Să nu le-ntunece lumina Întaiul dragostei blestem!…

Ce a fost el, pentru mine, în ultima etapă a vieţii noastre? Preşedintele (Uniunii Scriitorilor). Un preşedinte bun pentru obşte şi care pentru mine n-a existat în nici un fel şi eu n-am existat pentru el. […] Cine a fost acest om extraordinar, bestial, uman, laş pînă la ultima degradare, puternic, gîlgîitor, de o vitalitate ce părea veşnică, acest bărbat pe care l-am iubit cu patimă şi cu dorinţa de a muri la despărţire, şi cu dorinţa chinuitoare de a avea un copil de la el, un bărbat pe care l-am purtat în sînge toată tinereţea mea, cînd am fost şi cînd n-am fost cu el, pe care l-am urît, pe care l-am dispreţuit, admirat… (Însemnările mele, 1974) Anul 1932 este anul în care, în Însemnări, apare pasiunea poetei pentru cunoscutul gazetar şi scriitor de stînga Zaharia Stancu. Tînăra de 18 ani, care colabora la revista Azi, editată de Zaharia Stancu, este prinsă în jocurile dragostei cu un bărbat mult mai experimentat, cu 12 ani mai în vîrstă, pentru care, probabil, episodul era încă o aventură. Deşi autoarea nu este naivă şi notează, pe 20 septembrie 1932: „Ce-o să se întîmple între mine şi S.? […] Prietenia noastră, ca să-i spunem aşa, nu poate duce la nimic. Nu numai atît. Presimt că ruptura o să vină curînd şi violent“, raporturile cu Stancu vor evolua furtunos, pe durata mai multor ani, într-un amestec de zbucium dramatic şi dorinţă de răzbunare.

A iubi inseamna sa stii sa spui te iubesc fara cuvinte. © CCC

Dragostea mea nu-i ratacire, nici zigzag de incantare suprema si disperare fara fund. Iubesc cum respir: egal, iremediabil si pentru totdeauna.

Şi stelele îşi micşorează strălucirea când o văd pe a ta.

Nu ca o ploaie cade-n noi iubirea, Ci ca o boală de sfârşit de veac, Care-şi găseşte-n sine izbăvirea Şi nicidecum la voia vreunui leac. Mi-e greu să-ţi spun acestea între două Neaşteptate crize de tăceri, Dar, ce păstrezi în palme, nu e rouă, Ci agonia zborului de ieri; Aşa încât, nu înceta să tremuri Şi lasă-mă, acum, spre asfinţit, Să te mai ţin în braţe, ca pe vremuri, De frica unui ţipăt ascuţit Care va fi şi ultimul, pesemne, După atât de multe amânări Şi-n intervalul arderii solemne, Topi-ne-vom ca două lumânări. (Căderea iubirii)

Ne dorim să fim îndrăgostiți, suspinăm cât timp suntem și răsuflăm ușurați când nu mai suntem! (Setea de dreptate) © CCC

O, mai cu seamă seara te iubesc, când lucrurile par nedesluşite, când porţile se-nchid c-un ritm firesc şi iedera începe să palpite,   când arborii-s mai tainici şi mai mari şi când se-aud fântânele mai bine, îmbucură-mă! Fie să apari, chiar de vei trece-n oră fără mine.   Arată-mi-te iarăşi respirând ca apele de lună îmbiate. Un strop de mări în ochi mi s-a răsfrânt, căci mări şi lacrimi sunt, la fel, sărate.   Adu-ţi aminte de un biet dactil, de un fragment fragil de poezie pe care ţi l-am strecurat, subtil, pe un pătrat lunatic de hârtie.   E seara dulce ca un elixir şi arborii par turnuri lungi de pace, iar cerul, ca hlamida de emir, mai străluceşte, vrând să ne împace.   O, mai cu seamă seara te iubesc, femeie, ce-ai rămas, în ani, departe. Citesc şi mă citeşti, şi te citesc, şi-mi stai ca semnul de mătase-n carte. (De dragoste)

Măsura potrivită în dragoste este să iubeşti fără măsură.

Când iubirea vorbește, ea este stăpâna. © CCC

Nu iubi primavara, ci infatisarea unei anumite flori in care primavara s-a inchis; nu iubi dragostea, ci pe cel in care dragostea se intruchipeaza.

Si te iubesc cu un fior atat de delicios de pur, incat de fiecare data cand imi imaginez zambetul tau, vocea ta, privirea ta tandra si glumeata mi se pare, chiar daca trebuie sa nu te mai revad, ca imaginea ta draga, aflata in mintea mea, ma va insoti mereu de acum inainte. (Scrisori catre Lou) Scrisori adresate Louisei de Coligny-Châtillon (aflata printre primii aviatori francezi), obiectul iubirii pasionale a lui Guillaume Apollinaire (pe care pictorita Marie Laurencin o respinsese) și care i-a inspirat Poemele pentru Lou. © CCC

Toti oamenii au interes sa se faca iubiti de semenii lor.