Există mijloace să te aperi de insulte; de milă, nu.
(Arcul de triumf, 1946)
Doamnele mele, țineți cont de asta și amintiți-vă mereu: cel mai mare dușman al vostru este propria voastră compasiune, care vă face să comiteți majoritatea greșelilor voastre.
© CCC
Simplitatea înseamnă să fii deschis în fața celorlalți
Și ne este atât de greu să fim noi înșine cu ceilalți.
Ne este teamă să nu fim înțeleși greșit, să părem fragili,
să ne vedem la mila celor ce se află în fața noastră.
Nu ne expunem niciodată.
Pentru că ne lipsește puterea de a fi oameni,
cea care ne face să ne acceptăm limitele,
cea care ne face să le înțelegem, dându-le sens și transformându-le în energie,
în forță chiar.
Îmi place simplitatea care se însoțește cu smerenia.
Îmi plac rătăcitorii.
Îmi plac oamenii care știu să asculte vântul pe propria piele,
să simtă mirosul lucrurilor,
să le capteze sufletul.
Cei a căror carne este în contact cu carnea lumii.
Pentru că acolo există adevăr, acolo există blândețe, acolo există sensibilitate, acolo există încă iubire.
(Simplitatea)
© CCC
Ce aș schimba din trecutul meu?! Cred că l-aș schimba de tot! Aș schimba tot! În primul rând… mi-aș alege altă profesie. De fapt, intenția mea primă a fost spre medicină. Și am regretat totdeauna că nu am făcut medicina, fiindcă eu cred că aș fi fost de foarte mare folos. În primul rând pentru că îmi este foarte milă de tot ce este viață. Mie mi-e milă și să rup o floare. Pentru că știu că și ea suferă. Nu se poate, dacă sunt celule vii, să nu le doară. De asta v-am spus că, atunci când iți iei un animal în casă, îți iei durere.
E cu neputinţă să spui unde încetează mila şi unde începe dragostea, până nu le-ai încercat pe amândouă.
(Agentul secret)
Omenirea iubeşte banii, din orice ar fi făcuţi: din piele, hârtie, bronz sau aur. Oamenii sunt uşuratici… ce să-i faci… uneori şi mila bate la poarta inimii lor… oameni obişnuiţi…
(Maestrul și Margareta)
Dacă aș fi fost Dumnezeu, mi-ar fi fost milă de inima oamenilor.
(Pelléas și Mélisande)
Moare câte puțin cine se transformă în sclavul obisnuinței,
urmând în fiecare zi aceleași traiectorii;
cine nu-și schimbă existența;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște.
Moare câte puțin cine-și face din televiziune un guru.
Moare câte puțin cine evită pasiunea, cine preferă
negrul pe alb și punctele pe “i” în locul unui vârtej de emoții,
acele emoții care învată ochii să strălucească,
oftatul să surâdă și care eliberează sentimentele inimii.
Moare câte puțin cine nu pleacă atunci când este
nefericit în lucrul sau;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și îndeplini un vis;
cine nu-și permite măcar o dată în viață
să nu asculte sfaturile “responsabile”.
Moare câte puțin cine nu călătorește;
cine nu citește;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuși.
Moare câte puțin cine-și distruge dragostea;
cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puțin cine-și petrece zilele plângandu-și de milă
Și detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puțin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
și cine nu răspunde chiar dacă cunoaște întrebarea.
Evităm moartea câte puțin, amintindu-ne întotdeauna că “a fi viu”
cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
Totul depinde de cum o traim…
Dacă va fi să te înfierbânți, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înșeli, înșeală-ți stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica.
Dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să dorești să fii fericit, doreste-ți în fiecare zi…
(Cine moare?)