Omul singuratic, in mutenia lui, vede si simte lucrurile in acelasi timp mai sters, dar si mai patrunzator decat cel ce traieste in mijlocul multimii; gandurile ii sunt mai grele, mai ciudate si intotdeauna au un iz de tristete. Imagini si constatari ce ar putea fi usor indepartate cu o privire, un zambet sau un schimb de pareri il preocupa peste masura, capata in tacere proportii, se adancesc, se prefac in eveniment, in aventura, in sentiment. Singuratatea da nastere originalitatii, frumusetii indraznete si stranii, creeaza poezia. Dar in acelasi timp genereaza absurdul, falsul, disproportionalul si nepermisul.
Necesitatea de a fi recunoscatori ne cam tulbura recunostinta. Rapeste oarecum recunostintei bucuria. Suntem inclinati sa devenim susceptibili fata de cel ce ne obliga sa-i fim recunoscatori, prin faptul ca intrebuinteaza in avantajul lui starea de constrangere in care ne aflam.
Mila este o indemanatica prevedere a nenorocirilor ce ne pandesc; ajutam pe altii pentru ca si ei sa ne ajute in imprejurari asemanatoare. Clementa este, aparent, o varietate a milei. In realitate, ea se practica uneori din, vanitate, alteori din lene, adeseori din frica, si aproape intotdeauna din toate aceste trei motive laolalta.
Frumusetea este calea ce-l duce pe omul sensibil spre meleagurile spiritualitatii.
Pentru un sarac ce simte, nu e rana sufleteasca
mai grozava decat mila rea si dispretuitoare
cu care-l privesc bogatii, din desarta lor splendoare.
Orice om este minunat. Cu minte și suflet, întreaga viață a omului poate fi interesantă și plăcută chiar și cea mai săracă.
(Goethe și Tolstoi, 1922)
Numai timpul faureste ce trebuie…Timpul este harul care te ajuta, fara eroism si binevoitor, numai sa-l respecti si sa-l umpli cu harnicie.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.