Cu cat ma gandesc mai mult la viata omeneasca cu atat sunt mai convins ca trebuie sa-i dam Mila si Ironia ca martori si ca judecatori, asa precum egiptenii chemau asupra mortilor lor pe zeita Isis si pe Mephtis. Ironia si Mila sunt doua sfetnice minunate; una zambind, ne face viata amabila; cealalta, care plange, ne-o face sacra. Ironia pe care o invoc eu nu este cruda. Ea nu-si bate joc nici de iubire, nici de frumusete. E blanda si binevoitoare. Rasul ei potoleste mania si tot ea ne invata sa glumim pe seama railor si a prostilor, pe care, fara ea, am putea avea slabiciunea sa-i uram.
Norocul? De cand alergi dupa el, ti-l faceai singur.
Soapta adevarului, simpla, sfanta adevarului soapta. Ce putini o aud... Si tu, care alergi toata viata pe cai ce nu sunt ale tale, si tu ai putea s-o auzi, caci e in toate inimile, dar n-o auzi de zgomotul pasilor tai.
Ca sa traiesti in pace,
nimic lumii sa nu-i ceri.
Binele te-nvata a-l face
ca albina mierea ei.
Cel mai vadit semn de mila fata de cineva care are un punct dureros este sa nu-l atingi deloc.
Jertfele oamenilor sunt florile ce se arunca in calea dreptatii.
De fapt, ce sunt generozitatea, clementa, omenia, daca nu mila aplicata celor slabi, celor vinovati, sau omenirii in general?
Mila este o indemanatica prevedere a nenorocirilor ce ne pandesc; ajutam pe altii pentru ca si ei sa ne ajute in imprejurari asemanatoare. Clementa este, aparent, o varietate a milei. In realitate, ea se practica uneori din, vanitate, alteori din lene, adeseori din frica, si aproape intotdeauna din toate aceste trei motive laolalta.
Plangem nenorocirile dusmanilor nostri mai degraba din orgoliu decat din bunatate; spre a-i face sa simta ca stam deasupra lor, le dam semne de mila.
Adevarata masura dupa care se judeca orice putere: cat de bine a facut pe lume, nu cat zgomot a facut.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.