Nu adevarul in a carui posesie se afla sau isi inchipuie ca se afla, ci osteneala sincera pe care si-a dat-o ca sa-l dobandeasca face valoarea omului, fiindca nu prin posesie, ci prin cercetare ii sporesc puterile . . . Posesia te face linistit, lenes, trufas.
Unii pretind ca ar fi gasit adevarul; altii contesta ca este cu putinta sa-l obtii, iar altii il cauta.
Numai erorile dau pret adevarului.
Virtuozitatea cea mai uimitoare nu pretuieste niciodata cat cel mai banal adevar.
Nu merita sa-ti calci pe inima pentru a spune adevarul unor oameni care au obiceiul de a privi cu neincredere tot ceea ce le spui, fie ca e adevarat sau nu.
Adevarul de maine se nutreste din eroarea de ieri, iar contradictiile pe care trebuie sa le invingem constituie chiar stratul de ingrasaminte al cresterii noastre.
Norocul? De cand alergi dupa el, ti-l faceai singur.
Este atat de amar si de deprimant sa vezi ceea ce in taina sufletului tau esti convins a fi adevarul si dreptatea, batjocorit si palmuit…sa auzi cum este defaimat cu cuvinte triviale si sa nu poti face nimic, nimic altceva decat sa iubesti acest adevar cu inca si mai multa fidelitate, sa ingenunchezi cu inca si mai multa veneratie in fata lui.
Se prea poate ca adevarul sa fie unic si imuabil; dar o idee pe care o avem despre el se schimba necontenit.
Suntem nascuti ca sa cautam adevarul; posedarea lui apartine unei puteri mai mari.
Ce ridicol este sa atribui adancimea unei rani nu taisului, ci stralucirii spadei. La fel deci, ce ridicol este ca superioritatea pe care adevarul i-o da unui adversar asupra noastra s-o atribuim stilului sclipitor al acestuia. Nu cunosc nici un stil sclipitor care sa nu-si imprumute stralucirea mai mult sau mai putin de la adevar. Numai adevarul da veritabila stralucire.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.