Citate despre Datorie

Absurdul umple lumea.

Oamenii excepționali depășesc moralitatea; ei acționează în cele din urmă ca niște forțe fizice, elementare, ca focul și apa.

Prima dintre datorii este aceea de a fi drept.

Viata e atat de frumoasa, ca e indiferent cui o datoram.

Fa in fiecare zi ceva ce nu vrei sa faci. Aceasta este regula de aur pentru a dobandi obiceiul de a-ti face datoria fara efort.

Ce nu se-ntampla azi, nu se face maine. Nici o zi nu trebuie sa ne scape.

Daca un curcubeu dureaza un sfert de ora, nu il mai contemplam. (Maxime si cugetari) Johann W. Goethe © CCC

Pasivitatea, lipsa de atitudine sunt azi simple anacronisme, cand nu sunt dovezi de lasitate spirituala. Cu spiritul ori cu actiunea suntem datori sa ne inrolam. Nimeni nu poate fi scutit de a lua macar pozitie.

Într-adevăr, ştiu multe, dar aş vrea să ştiu tot. (Faust, I, Noaptea)

Nu recunosc o mai nobila insusire decat a recunoaste dusmanului meritele sale.

Mai presus de toate sa aveti incredere in voi insiva, pentru ca atunci si ceilalti v-o arata.

Nici un om nu are dreptul sa lase lumea noastra cu defectele cu care o gaseste. Noi trebuie neaparat sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a crea o lume mai buna.

Cine imi suporta greselile devine stapanul meu, chiar daca imi este servitor.

Îmi place omul care râvnește imposibilul. (Al doilea Faust, 1832)

Daca oamenii mai varstnici ar voi sa procedeze pedago­gic, ei n-ar trebui nici sa interzica, nici sa ponegreasca in ochii unui tanar ceea ce acestuia ii face placere, oricum ar fi acest ceva, atat timp cat n-au cu ce sa il inlocuiasca.

Cand ne ducem viata intr-o ocupatie linistita si avem de-a face numai cu ceea ce-i mai apropiat si cotidian, pierdem sentimentul pentru ceea ce-i absent; abia daca putem crede ca in departare amintirea noastra mai dureaza si ca anumite tonuri din trecut mai au ecou.

Iubirea adevarului se arata in tendinta de a descoperi si pretui binele oriunde se afla.

Ştii ţara unde sînt lămîi în floare, şi portocale ard prin verzi frunzare? Din cerul clar adie vîntu-n pace, şi lauru-i semeţ, iar mirtul tace. O ştii cu-adevărat? Spre ea, spre ea, O, al meu drag, să plec cu tine-aş vrea!   Ştii casa? Ea se-nalţă pe coloane; sclipesc odăi şi strălucesc saloane, şi sînt statui, şi-ntorc priviri spre mine: Copilă tristă, ce-au făcut cu tine? O ştii cu-adevărat? Spre ea, spre ea, O, al meu domn, să plec cu tine-aş vrea!   Ştii creasta-n munţi, cu-a ei poteci de fum? Prin negură catîru-şi cată drum. În peşteri e sămînţă de balauri. Cad stînci şi vin puhoaie prin coclauri. O ştii cu-adevărat? Spre ea, spre ea Rîvnim. O, tată, să plecăm aş vrea! (Mignon) (Traducere Teodor Boşca)

Mai multă lumină... (Ultimele cuvinte)

O culegere de anecdote şi maxime este cea mai preţioasă comoară pentru omul de lume, dacă ştie să presare la locul potrivit pe cele dintâi, iar pe celelalte să şi le amintească în cazuri adecvate.