Citate de Johann W. Goethe

Omul rătăcește atâta timp cât se străduiește și caută. (Faust, 1806)

Sa se uite fiecare in adancul sufletului sau si are sa gaseasca multe lucruri de inlaturat.

Din pacate, buna crestere si cuviinta ne sunt recomandate nu din pricina valorii lor, ci din aceea a parerii pe care oamenii si-ar putea-o face despre noi.

Nu numai ceea ce a dobandit prin nastere, dar si ceea ce a cucerit prin fapta lui este omul.

O viață nefolositoare este o moarte anticipată. (Ifigenia în Taurida, 1779-1789)

Personalitatea este binele suprem...Fiecare om are particularitatile lui, uneori curiozitatile, ciudateniile lui. Dar pentru a deveni o personalitate, trebuie sa ne cultivam calitatile, nu particularitatile…, omul cel mai neinsemnat poate fi complet cand se misca inauntrul hotarelor capacitatilor si ale aptitudinilor sale.

Cea mai pură fericire a lumii include un presentiment de suferință. (Evreul rătăcitor, 1836)

Oamenii excepționali depășesc moralitatea; ei acționează în cele din urmă ca niște forțe fizice, elementare, ca focul și apa.

A năzui necontenit spre existenţa cea mai înaltă. (Faust)

Eternul feminin ne atrage spre culmi. (Al doilea Faust, 1832)

Nimeni nu este mai înrobit decât cel ce se crede liber fără să fie. (Cugetări în proză, 1870)

Un sfat cand nu e rau, nu-l voi dispretui.

Absurdul umple lumea.

Ce-i dincolo nu-mi pricinuieste griji, De sfarmi aceasta lume in ruine, cealalta poate sa se nasca dupa mine. Din ast pamant imi izvoraste bucuria si acesta-i soarele ce-mi lumineaza suferinta. De voi putea sa ma despart de lumea-aceasta, intample-se atunci orice, urmeze nefiinta, nu voi sa mai aud nimic, daca si dincolo e ura si iubire, daca si-n celelalte sfere exist-un-nalt si un adanc ca-n asta Fire.

E de temut cel care n-are nimic de pierdut.

Indreptarea prin ras a celor smintiti nu este lipsita de folos.

Datoria: să-ți placă ce-ți impui ție însuți. (Cugetări în proză, 1870)

Daca oamenii mai varstnici ar voi sa procedeze pedago­gic, ei n-ar trebui nici sa interzica, nici sa ponegreasca in ochii unui tanar ceea ce acestuia ii face placere, oricum ar fi acest ceva, atat timp cat n-au cu ce sa il inlocuiasca.

Îmi place omul care râvnește imposibilul. (Al doilea Faust, 1832)

Cel ce pe sine nu se poate stapani ce bucuros ar vrea sa stapaneasca pe vecin.