Citate despre Ingratitudine

Într-adevăr, ştiu multe, dar aş vrea să ştiu tot. (Faust, I, Noaptea)

Esentialul este sa invatam sa ne dominam. De mi-as fi dat drumul nestapanit, aveam in mine germeni care m-ar fi putut distruge si pe mine si pe cei din juru-mi.

Unele cuvinte se inalta ca flacara, altele cad ca ploaia.

Orice talent, care se bazeaza pe un dar cu desavarsire natural, ne pare a avea ceva magic.

Recunostinta este desigur o datorie pe care trebuie sa ti-o faci, dar nu un drept ce se poate pretinde.

Prietenul care face sa se vada prea lamurit ca vrea sa ne transforme, ne stinghereste.

Viata e atat de frumoasa, ca e indiferent cui o datoram.

Să-mi fii tu oare-n veci pierdută? Te-ai dus fără păreri de rău? În încăperea-acum tăcută Aud într-una râsul tău.   Cum călătorul, dimineața, Scrutează-al spațiului mister, Dar zarea i-o ascunde ceața, Iar ciocârlia cântă-n cer:   Astfel privirea mea străbate Prin crâng, pe câmp, prin locuri noi, Iar cântecele mele toate Te cheamă jalnic înapoi! (Celei de departe) Traducere de N. Porsenna

Se crede, de obicei, ca unde se aud cuvinte, ar fi ceva de inteles si pentru minte.

Din pacate, buna crestere si cuviinta ne sunt recomandate nu din pricina valorii lor, ci din aceea a parerii pe care oamenii si-ar putea-o face despre noi.

Te superi ca exista nerecunoscatori? Intreaba-ti cugetul tau, daca toti cei care te-au indatorat te-au gasit recunoscator.

Daca oamenii mai varstnici ar voi sa procedeze pedago­gic, ei n-ar trebui nici sa interzica, nici sa ponegreasca in ochii unui tanar ceea ce acestuia ii face placere, oricum ar fi acest ceva, atat timp cat n-au cu ce sa il inlocuiasca.

Prima cauza pentru care cineva este nerecunoscator este ca nu poate fi destul de recunoscator.

A descoperi lipsurile nu este suficient, daca nu propui si mijloacele de indreptare.

Chiar omida, sau crisalida, prevesteste cat de impodobit un fluture va fi.

Am fost un om, adica un luptator.

Cuvintele poetului plutesc neîncetat în jurul porților raiului și ciocănesc, cerând stăruitor nemurirea. (Divanul occidental-oriental, 1819)

Nu numai ceea ce a dobandit prin nastere, dar si ceea ce a cucerit prin fapta lui este omul.

Cel care își recunoaște în mod conștient limitele este cel mai aproape de perfecțiune. (Cugetări în proză, 1870)

Facutu-ti-a vreun om vreun bine-odata? pe acela nu-l uita! De-o fapta buna faci… si altii iti vor face! Nu-si tese cuib uitarea-n sufletul ales.