Citate de Johann W. Goethe

Trebuie oricum sa ne obisnuim a vedea oamenii sub multitudinea aspectelor lor posibile si in toata diversitatea caracterului, temperamentului si aparentei lor. Caci omul e limitat; oricat de mare si sfant ar fi, nu cuprinde totul: isi are unghiul lui special sub care priveste binele.

Cuvintele poetului plutesc neîncetat în jurul porților raiului și ciocănesc, cerând stăruitor nemurirea. (Divanul occidental-oriental, 1819)

Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. (Cugetari) Blaise Pascal Se regăsește în această frază tema pascaliană a condiției modeste a omului, fragil ca o trestie pentru că este muritor (fragilitatea menținerii lui în mijlocul atâtor împrejurări ostile) și a măreției omului pentru că dispune de rațiune. “Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. Pentru a-l zdrobi, nu e nevoie ca întregul univers să se înarmeze: un abur, o picătură de apă ajunge să-l ucidă. Dar chiar dacă universul l-ar zdrobi, omul încă ar fi mai presus decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare și ce avantaj are universul asupra lui, dar universul nu știe nimic. Așadar, toată demnitatea noastră își are temeiul în gândire. De aceasta trebuie să ținem noi, iar nu de întinderea și durata cărora nu le-am putea face față. Să ne străduim deci să gândim curat: iată principiul moralei.” Ce poate fi mai vulnerabil decât un om? Locuitor efemer al unei planete pierdute într-un colț al universului, existența sa nu este decât un scurt moment între naștere și moarte. Puterea sa este neglijabilă: o lovitură greșită, o simplă adiere otravită, este suficientă pentru a-l ucide. Chiar și rațiunea care este mândria sa nu-l poate salva: nu știe nici de unde vine, nici unde se duce și cade din incertitudine în eroare, fără un punct fix care să-l sprijine. Și totuși, nu este oare tocmai această clarviziune, această conștientizare a propriei sale stări mizerabile, cea care îl ridică imediat deasupra restului Creației? Căci, chiar dacă „universul l-ar zdrobi”, observă Pascal, „omul ar fi totuși mai nobil decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare, iar universul nu știe nimic despre avantajul pe care îl are asupra lui.” Conștiința inversează astfel ordinea valorilor: pentru că este înzestrat cu gândire, omul este investit cu o grandoare paradoxală, născută din înțelegerea propriei insignifianțe. De ce să căutăm demnitatea umană într-o contradicție? Ideea devine mai clară dacă ne referim la religia creștină, pe care o apără Pascal. Măreția omului provine din originea sa divină, iar mizeria sa din păcatul originar. A ne îndrepta către prima ar fi o sursă de mândrie, iar a ne întrista pentru cea de-a doua ar fi un motiv de disperare. Dar iubirea lui Iisus Hristos, întruchiparea sublimă a lui Dumnezeu în mizeria umană, ne permite să ne recunoaștem pe noi înșine și să dorim să fim ca El. Întreaga demnitate umană constă în gândire. Gândirea şi conştiinţa de sine, iată măreţia omului capabil să cuprindă lumea întreagă cu înţelegerea sa: “Demnitatea nu trebuie sa mi-o caut nicidecum prin întindere, ci prin buna rânduială a gândirii mele. Stăpânind pământuri, nu voi avea nici un avantaj. În întindere, universul mă cuprinde și mă înghite ca pe o nimica toată; prin gândire, eu îl cuprind.” La două secole după Pascal, filosoful german Friedrich Nietzsche va ironiza și el mândria umană. Dar, căutând măreția umană, odată ce pretențiile acesteia sunt înlăturate, ajunge la o concluzie complet diferită: “Zici „Eu" şi te făleşti cu-acest cuvânt. Însă există ceva şi mai mare — în care tu nu vrei să crezi: e corpul tău şi raţiunea lui cea mare: iar ea nu spune Eu, însă se poartă ca un Eu.” © CCC

Mai multă lumină... (Ultimele cuvinte)

Multumeste-te sa fii om.

Omul este masura tuturor lucrurilor. Omul este măsura tuturor lucrurilor: a lucrurilor care sunt, asa cum sunt, şi a lucrurilor care nu sunt, asa cum nu sunt. Protagoras din Abdera Sofistul Protagoras enunta aici ideea relativismului. Fiecare om măsoara realitatea dupa propriul sau etalon (sau dupa propria realitate). Afirmatia semnifica: “fiecare are adevarul sau” sau “fiecare cu adevarul sau”. Astfel, mierea pare dulce pentru omul sănătos, dar amara pentru omul bolnav și nu se poate spune că vreunul dintre cei doi se insala. Protagoras se releva senzualist, afirmand adevărul simțurilor.

***

Relativism: doctrină care postulează relativitatea cunoștințelor omenești, în sensul că nimic nu este absolut adevărat decât prin raportare la individ. Senzualism: doctrină filosofică bazată pe recunoașterea senzației ca singura sursă a cunoștințelor noastre despre lume.

Nimanui nu-i poate fi neplacuta propria sa infatisare; omul cel mai urat, ca si cel mai frumos, are dreptul sa se bucure de felul in care arata. Iar pentru ca bunavointa infrumuseteaza, si oricine se priveste in oglinda cu bunavointa, se poate afirma ca oricine e ingaduitor fata de el.

Omul nu este un cerc cu un singur centru; este o elipsa cu doua focare. Faptele sunt unul, ideile celalalt.

A fi om inseamna in mod neindoielnic a fi raspunzator. Inseamna a simti punand si tu o piatra la temelie, că astfel contribui la cladirea lumii.

Talentul se formeaza in singuratate, caracterul, in societate.

Oamenii sunt răi, mincinoşi şi lacomi. Nu respectă nimic şi nu se gândesc decât să-şi cultive propriile lor vicii, chiar dacă ar fi să vină după ei potopul.

Indreptarea prin ras a celor smintiti nu este lipsita de folos.

Omul e mai puternic decat destinul si il poate invinge.

Oamenii sunt pasari cu aripile crescute inauntru.

Nu suntem oameni pana cand nu am gasit ceva pentru care am fi dispusi sa murim. (Varsta ratiunii) © CCC

Există oameni care au bani și oameni care sunt bogați. © CCC

Cel care își recunoaște în mod conștient limitele este cel mai aproape de perfecțiune. (Cugetări în proză, 1870)

Este o dorinta pioasa a tuturor parintilor ca sa vada realizat in fiii lor ceea ce insilor le-a lipsit, ca si cum ar trai a doua oara, si experientele primei vieti le-ar folosi abia acum.

A face prozeliti este dorinta naturala a fiecarui om.

In fiecare moment, omul poate, printr-o hotarare subita a vointei sale, sa introduca in desfasurarea evenimentelor o forta noua, neasteptata si schimbatoare, care este in stare sa imprime evenimentelor un alt curs, dar care, din cauza caracterului ei schimbator, nu e susceptibila de a fi masurata.