Citate de Johann W. Goethe

Oamenii ne fac adeseori sa ispasim placerea pe care le-am putut-o produce candva.

Frumosul e mult mai mult decat binele, pentru ca el cuprinde binele.

Unele cuvinte se inalta ca flacara, altele cad ca ploaia.

Rataceste orice om, cat timp cu zel se straduieste.

Acolo unde e multa lumina, e si umbra mai puternica.

Mistificarile sunt si raman o distractie pentru oamenii fara ocupatie, mai mult sau mai putin spirituali. Micile fapte rautacioase, placerea de a chinui pe altul si a parea superior lui, sunt o distractie pentru aceia care nu sunt prea ocupati cu ei insisi, si nici nu cauta sa faca ceva de isprava pentru restul lumii.

Ce nu se-ntampla azi, nu se face maine. Nici o zi nu trebuie sa ne scape.

Clipa, mai stai putin, esti atat de frumoasa!

Este mai usor de recunoscut eroarea, decat de gasit adevarul; aceea sta la suprafata… acesta-i in adancime.

Era în Thule, departe, Un rege lăudat Și căruia, iubita, la moarte, O cupă de aur i-a dat. El bea din ea la ospețe, Ținea nespus la ea, Și ochii-i mureau de tristețe De cîte ori o sorbea. Și cînd a fost să moară, Urmașilor lăsă Orașele toate din țară, Dar cupa o păstră. Acolo, pe țărmul mării, În sala din vechiul castel, Cu toți fruntașii țării La masă șade el. Bătrînul crai se scoală, Închină înc-o dat' Și-azvîrle cupa goală În valul înspumat. Cu ochii stinși sub pleoape, O vede cum căzu Luată-ncet de ape, Și-n veci nu mai bău! (Regele din Thule) (Traducere de Ștefan Octavian Iosif)

***

A fost în Thule un rege Fidel, iubita sa Murind i-a dat, să-l lege, O cupă de aur, grea. Doar ea-vrăjea simțirea La orice-ospăț întins; Când o sorbea, privirea I se-neca de plâns. Iar când simți că moare, Urmașului i-a dat Cetăți, și plai, și zare; Dar cupa și-a păstrat. La masa lui regală, Cu cavalerii-n jur, Ședea-n străbuna sală Pe-un țărm de mare, sur. Chefliu bătrân, ce zvântă Al vieții ultim jar, De-acolo cupa sfântă O azvârli-n cleștar. Văzu cum cade, zboară, Și soarbe din potop; Și ochii lui secară, N-a mai băut un strop. (Traducere Ștefan Augustin Doinaș)

***

Der König in Thule este o poezie a lui Johann Wolfgang von Goethe, scrisă în 1774. A fost  folosită mai târziu în lucrarea majoră a poetului, Faust (partea a 2-a, rândurile 2759-82). Goethe scrisese deja o poezie în iulie 1774, Geistesgruß, considerată o schiță a poeziei Der König în Thule. Aceasta a fost supusă unor modificări, în special asupra regatului mitic Thule, datorită sfatului lui Johann Gottfried Herder. Se credea că acest loc este cel mai nordic loc în care se aventuraseră marinarii greci antici. Poezia a fost publicată în 1782. Poetul francez Gérard de Nerval a publicat o traducere a poemului lui Goethe în La Bohème galante (1855). Există și alte traduceri ale unor autori francezi, precum cea pusă pe muzică de Charles Gounod în opera sa Faust. Poezia abordează teme ale dragostei și ale morții. Această poezie a avut un mare succes popular și a fost pusă pe muzică de mai mulți compozitori printre care: Franz Schubert a compus un Lied în Re minor în 1816; Friedrich Silcher, 1823; Hector Berlioz, 1829 și 1846; Franz Liszt, 1843 / revizuit în 1856; Robert Schumann, 1849, a compus un cor a cappella, Opus 67, intitulat Der König von Thule; Charles Gounod în opera Faust.

Daca oamenii mai varstnici ar voi sa procedeze pedago­gic, ei n-ar trebui nici sa interzica, nici sa ponegreasca in ochii unui tanar ceea ce acestuia ii face placere, oricum ar fi acest ceva, atat timp cat n-au cu ce sa il inlocuiasca.

A fi, inseamna a fi luptator.

Viata e atat de frumoasa, ca e indiferent cui o datoram.

Prietenul care face sa se vada prea lamurit ca vrea sa ne transforme, ne stinghereste.

Este o dorinta pioasa a tuturor parintilor ca sa vada realizat in fiii lor ceea ce insilor le-a lipsit, ca si cum ar trai a doua oara, si experientele primei vieti le-ar folosi abia acum.

Cuvintele, de nu-s simtite, raman seci, Din suflet vorbele sa creasca, ... Nu vei razbi pana la inimi, daca din inima pornirea nu iti vine.

N-are culoare şi chip nici floarea de viţă-de-vie, Dar cînd ciorchinele-i copt, farmecă oameni şi zei. (Elegii romane) (Traducere Teodor Boşca)

Nu numai ceea ce a dobandit prin nastere, dar si ceea ce a cucerit prin fapta lui este omul.

Numai atunci cand vei avea incredere in tine, vei inspira incredere si altora. © CCC

Personalitatea este binele suprem...Fiecare om are particularitatile lui, uneori curiozitatile, ciudateniile lui. Dar pentru a deveni o personalitate, trebuie sa ne cultivam calitatile, nu particularitatile…, omul cel mai neinsemnat poate fi complet cand se misca inauntrul hotarelor capacitatilor si ale aptitudinilor sale.