Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "maturitate"

Maturitatea este cea mai frumoasă dintre toate vârstele. Eşti destul de bătrân pentru a-ţi recunoaşte greşelile şi încă destul de tânăr pentru a mai face altele.

© CCC

Dar a venit 1944: ocupaţie sovietică, închisori, teroare, schimbări de istorie şi de destine. Tata, ascuns ani de zile, cu pământul, casa şi pensia luată, sora mea eliminată din liceu pentru origine nesănătoasă. Eu, cu specialităţi burgheze: Engleza, Germana, Istoria artelor, Drept internaţional… Trebuia să întreţin familia. Singura soluţie găsită de o prietenă în aceeaşi situaţie: Institutul Maxim Gorki. De acolo, unde nu se cerea nici o origine socială, nici autobiografii, am ajuns la Editura de Stat, redactor. Iar de aici, prin şeful secţiei, care-mi fusese coleg de conservator, Silvian losifescu, om fin şi cultivat, deşi idealist, am ajuns asistent la catedra de Literatură Română, cu acordul lui G. Călinescu, în 1949…

Iar după 1965, în cei zece ani de deschidere, am putut circula în lume purtând cu mine aceleaşi valori. Am format generaţii întregi în duh românesc şi chiar creştin, prin cursurile şi scrierile mele, dar cu ce strategii, numai eu ştiu!

După 1980, însă, atmosfera era irespirabilă, deşi eram încă director la Institutul «G. Călinescu». M-am putut desfăşura liber în ultimii ani doar ca director al Accademiei di Romania din Roma, între anii 1991–1996…

(Convorbiri în cumpănă de Alexandru Deșliu)

Aș vrea, atunci când ne întâlnim, între noi să domine mai mult calm. Îmi place să îmi petrec timpul cu tine, fără să fii impetuoasă. Acţiunile furtunoase de care ne bucurăm în tinereţe, devin obositoare la maturitate. Îmbătrânesc.

O viata frumoasa e un gand al tineretii infaptuit la maturitate.

Imaturitatea este incapacitatea de a-ti utiliza inteligenta fara a fi ghidat de o alta inteligenta.

Să mergi pe calea vieţii înseamnă să învingi permanent nu doar obstacolele exterioare, dar şi formele vechi ale conştiinţei noastre pentru a renaşte şi a ajunge la o treaptă mai înaltă. Aceasta este calea omului spre maturitate.

Există o parte din tine care rămâne întotdeauna copil, indiferent cât de matur sau sofisticat devii.

Recunoşti un om imatur fiindcă vrea să moară nobil pentru o cauză, în timp ce omul matur vrea să trăiască umil pentru una.

(De veghe în lanul de secară)

Fericirea inseamna sa-ti poti realiza visele din copilarie la varsta maturitatii.

© CCC

Maturitatea incepe atunci cand iti dai seama ca trebuie sa te bazezi pe tine insuti.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.