Citate de J. D. Salinger

Viaţa este, într-adevăr, un joc! Este un joc pe care se cade să-l joci după regulile lui.

De fapt, cînd se iveşte ocazia, îmi place să tachinez fetele pînă le fac să sară în sus. Dar ce e curios e că, atunci cînd îmi place serios o fată, nu-mi mai vine s-o tachinez. Uneori am impresia că le place să le tachinezi ― de fapt, ştiu că le place ―, dar îţi vine greu să începi, cînd le cunoşti de mult şi nu le-ai tachinat niciodată. (De veghe în lanul de secară)

Omul tanar nu este, ci devine; numai despre omul batran se poate intrucatva zice ca este, fiindca a fost si s-a dovedit. In miscare, nu in repaus ni se infatiseaza toate starile sufletesti… Numai varsta hotaraste aici, varsta matura in care individul a avut timp indestulator pentru a-si manifesta in lungul sir de momente ale vietii sale ceea ce sta ascuns in el ca dispozitii innascute, ca idei castigate si ca simtiri predominante... Tineretea e intotdeauna o enigma, varsta matura o dezlegare a enigmei.

Recunoşti un om imatur fiindcă vrea să moară nobil pentru o cauză, în timp ce omul matur vrea să trăiască umil pentru una. (De veghe în lanul de secară)

E amuzant, ajunge sa faci in asa fel incat cineva sa nu inteleaga nimic din ceea ce ii spui si, practic, obtii tot ce vrei. (De veghe în lanul de secară) © CCC

Dar a venit 1944: ocupaţie sovietică, închisori, teroare, schimbări de istorie şi de destine. Tata, ascuns ani de zile, cu pământul, casa şi pensia luată, sora mea eliminată din liceu pentru origine nesănătoasă. Eu, cu specialităţi burgheze: Engleza, Germana, Istoria artelor, Drept internaţional… Trebuia să întreţin familia. Singura soluţie găsită de o prietenă în aceeaşi situaţie: Institutul Maxim Gorki. De acolo, unde nu se cerea nici o origine socială, nici autobiografii, am ajuns la Editura de Stat, redactor. Iar de aici, prin şeful secţiei, care-mi fusese coleg de conservator, Silvian losifescu, om fin şi cultivat, deşi idealist, am ajuns asistent la catedra de Literatură Română, cu acordul lui G. Călinescu, în 1949… Iar după 1965, în cei zece ani de deschidere, am putut circula în lume purtând cu mine aceleaşi valori. Am format generaţii întregi în duh românesc şi chiar creştin, prin cursurile şi scrierile mele, dar cu ce strategii, numai eu ştiu! După 1980, însă, atmosfera era irespirabilă, deşi eram încă director la Institutul «G. Călinescu». M-am putut desfăşura liber în ultimii ani doar ca director al Accademiei di Romania din Roma, între anii 1991–1996… (Convorbiri în cumpănă de Alexandru Deșliu)

Şi eu stau la marginea unei prăpastii ameninţătoare. Şi ştii ce fac? Prind copiii să nu cadă în prăpastie. (De veghe în lanul de secară)

Vine o vreme cand ne dam seama ca tot ceea ce facem va deveni la timpul sau amintire. Este maturitatea. Pentru a ajunge la ea trebuie tocmai sa ai amintiri.

Tipii ăştia frumoşi, care se cred buricul pămîntului, te roagă tot timpul să le faci cîte un mare serviciu. Şi asta numai şi numai pentru că se iubesc la nebunie şi îşi închipuie că nu se poate să nu-i iubeşti şi tu şi că mori să le faci servicii. Într-un fel, e amuzant! (De veghe în lanul de secară)

Desavarsirea calitativa presupune, pe langa talent, si un lung exercitiu, care se castiga abia la maturitate. Un tanar poate fi o promisiune. Talentul trebuie insa verificat si sterilizat prin nenumarate incercari.

Asa se manifesta vesnicul proces de maturizare al omului, prin aceasta dorinta de a-si implini visurile din tinerete.

Stralucita e acea tinerete la care ai ajuns prin maturitate.

Aproape întotdeauna se întîmplă ca oamenii să aibă chef de discuţie tocmai cînd n-ai tu. (De veghe în lanul de secară)  

Maturitatea este cea mai frumoasă dintre toate vârstele. Eşti destul de bătrân pentru a-ţi recunoaşte greşelile şi încă destul de tânăr pentru a mai face altele. © CCC

Oare prin ce trista fatalitate omul nu se poate bucura in acelasi timp de toate facultatile naturii sale, de toate perfectiunile, de care nu e susceptibil decat la varste diferite?... in momentul in care spiritul omului a ajuns maturitatea, trupul lui incepe sa-si piarda puterea... inteligenta a crescut, dar sufletul si-a pierdut elasticitatea si impresionabilitatea; ... dar, pentru ce omul, la urma urmei, n-ar suferi si el soarta comuna tuturor fiintelor ? Cand culegem fructul cel minunat mai putem oare avea pretentia sa respiram in acelasi timp si parfumul florii? Tineretea a avut nevoie de acea delicatete a sensibilitatii, pentru a ajunge sa stapaneasca, la maturitate, siguranta spiritului. Se poate ca oamenii foarte mari sunt tocmai aceia care au pastrat, la varsta la care inteligenta este in plina putere, o parte din impetuozitatea impresiilor, proprie tineretii.

Să mergi pe calea vieţii înseamnă să învingi permanent nu doar obstacolele exterioare, dar şi formele vechi ale conştiinţei noastre pentru a renaşte şi a ajunge la o treaptă mai înaltă. Aceasta este calea omului spre maturitate.

Maturitatea incepe atunci cand iti dai seama ca trebuie sa te bazezi pe tine insuti.

Imaturitatea este incapacitatea de a-ti utiliza inteligenta fara a fi ghidat de o alta inteligenta.

Soseste un anotimp al vietii cand, dupa ce ai facut toate calatoriile, dupa ce ai istovit toate experientele, nu simti alta placere mai vie decat sa studiezi si sa adancesti lucrurile pe care le stii, sa savurezi ceea ce simti, sa vezi si sa revezi oamenii pe care ii iubesti, delicii pure ale inimii si ale gustului in anii maturitatii.

S-ar putea să prinzi atîta cultură cît să urăşti oamenii care vorbesc greşit gramatical. (De veghe în lanul de secară)