Citate de J. D. Salinger

Să mergi pe calea vieţii înseamnă să învingi permanent nu doar obstacolele exterioare, dar şi formele vechi ale conştiinţei noastre pentru a renaşte şi a ajunge la o treaptă mai înaltă. Aceasta este calea omului spre maturitate.

Imaturitatea este incapacitatea de a-ti utiliza inteligenta fara a fi ghidat de o alta inteligenta.

Soseste un anotimp al vietii cand, dupa ce ai facut toate calatoriile, dupa ce ai istovit toate experientele, nu simti alta placere mai vie decat sa studiezi si sa adancesti lucrurile pe care le stii, sa savurezi ceea ce simti, sa vezi si sa revezi oamenii pe care ii iubesti, delicii pure ale inimii si ale gustului in anii maturitatii.

Nu vreau să spun că oamenii învăţaţi sau savanţii sînt singurii în stare să aducă o contribuţie valoroasă în folosul omenirii. Pentru că nu e aşa. Dar vreau să spun că oamenii talentaţi şi creatori, care se întîmplă să mai fie şi cinstiţi, şi savanţi ― ceea ce, din păcate, se întîmpă destul de rar ― tind să lase în urma lor o moştenire mult mai valoroasă decît oamenii care sînt doar talentaţi şi creatori, fără nimic mai mult. Tind să se exprime mai clar şi au, de obicei, perseverenţa să-şi ducă gîndurile pînă la capăt. Dar mai important decît orice e faptul că, în nouă cazuri din zece, sînt mult mai modeşti decît gînditorii lipsiţi de metodă şi spirit ştiinţific. (De veghe în lanul de secară)

Recunoşti un om imatur fiindcă vrea să moară nobil pentru o cauză, în timp ce omul matur vrea să trăiască umil pentru una. (De veghe în lanul de secară)

Omul tanar nu este, ci devine; numai despre omul batran se poate intrucatva zice ca este, fiindca a fost si s-a dovedit. In miscare, nu in repaus ni se infatiseaza toate starile sufletesti… Numai varsta hotaraste aici, varsta matura in care individul a avut timp indestulator pentru a-si manifesta in lungul sir de momente ale vietii sale ceea ce sta ascuns in el ca dispozitii innascute, ca idei castigate si ca simtiri predominante... Tineretea e intotdeauna o enigma, varsta matura o dezlegare a enigmei.

Viaţa este, într-adevăr, un joc! Este un joc pe care se cade să-l joci după regulile lui.

E amuzant, ajunge sa faci in asa fel incat cineva sa nu inteleaga nimic din ceea ce ii spui si, practic, obtii tot ce vrei. (De veghe în lanul de secară) © CCC

Desavarsirea calitativa presupune, pe langa talent, si un lung exercitiu, care se castiga abia la maturitate. Un tanar poate fi o promisiune. Talentul trebuie insa verificat si sterilizat prin nenumarate incercari.

…oamenii îşi închipuie întotdeauna că lucrurile sînt sută la sută cum spun ei. (De veghe în lanul de secară)

Stralucita e acea tinerete la care ai ajuns prin maturitate.

Oare prin ce trista fatalitate omul nu se poate bucura in acelasi timp de toate facultatile naturii sale, de toate perfectiunile, de care nu e susceptibil decat la varste diferite?... in momentul in care spiritul omului a ajuns maturitatea, trupul lui incepe sa-si piarda puterea... inteligenta a crescut, dar sufletul si-a pierdut elasticitatea si impresionabilitatea; ... dar, pentru ce omul, la urma urmei, n-ar suferi si el soarta comuna tuturor fiintelor ? Cand culegem fructul cel minunat mai putem oare avea pretentia sa respiram in acelasi timp si parfumul florii? Tineretea a avut nevoie de acea delicatete a sensibilitatii, pentru a ajunge sa stapaneasca, la maturitate, siguranta spiritului. Se poate ca oamenii foarte mari sunt tocmai aceia care au pastrat, la varsta la care inteligenta este in plina putere, o parte din impetuozitatea impresiilor, proprie tineretii.

Dar a venit 1944: ocupaţie sovietică, închisori, teroare, schimbări de istorie şi de destine. Tata, ascuns ani de zile, cu pământul, casa şi pensia luată, sora mea eliminată din liceu pentru origine nesănătoasă. Eu, cu specialităţi burgheze: Engleza, Germana, Istoria artelor, Drept internaţional… Trebuia să întreţin familia. Singura soluţie găsită de o prietenă în aceeaşi situaţie: Institutul Maxim Gorki. De acolo, unde nu se cerea nici o origine socială, nici autobiografii, am ajuns la Editura de Stat, redactor. Iar de aici, prin şeful secţiei, care-mi fusese coleg de conservator, Silvian losifescu, om fin şi cultivat, deşi idealist, am ajuns asistent la catedra de Literatură Română, cu acordul lui G. Călinescu, în 1949… Iar după 1965, în cei zece ani de deschidere, am putut circula în lume purtând cu mine aceleaşi valori. Am format generaţii întregi în duh românesc şi chiar creştin, prin cursurile şi scrierile mele, dar cu ce strategii, numai eu ştiu! După 1980, însă, atmosfera era irespirabilă, deşi eram încă director la Institutul «G. Călinescu». M-am putut desfăşura liber în ultimii ani doar ca director al Accademiei di Romania din Roma, între anii 1991–1996… (Convorbiri în cumpănă de Alexandru Deșliu)

Politeţile astea mă ucid. Veşnic mă trezesc spunînd "Îmi pare bine de cunoştinţă" unor oameni pe care nu mă bucur deloc că i-am cunoscut. Totuşi, trebuie să spui lucrurile astea dacă vrei să trăieşti. (De veghe în lanul de secară)

Asa se manifesta vesnicul proces de maturizare al omului, prin aceasta dorinta de a-si implini visurile din tinerete.

Maturitatea incepe atunci cand iti dai seama ca trebuie sa te bazezi pe tine insuti.

Vine o vreme cand ne dam seama ca tot ceea ce facem va deveni la timpul sau amintire. Este maturitatea. Pentru a ajunge la ea trebuie tocmai sa ai amintiri.

Omul care cade nu poate simţi sau auzi cînd a atins fundul. Cade, cade la nesfîrşit. Asta se întîmplă cu oamenii care la un moment dat în viaţă au căutat ceva ce nu puteau găsi în mediul înconjurător. Sau care şi-au închipuit că nu-l pot găsi. Şi care atunci au renunţat să mai caute. Au renunţat încă înainte de a fi început să caute cu adevărat. (De veghe în lanul de secară)

Din zece inşi care plîng de li se umflă ochii la filme proaste, nouă sînt nişte ticăloşi, nişte oameni mici la suflet. (De veghe în lanul de secară)

Dacă fata-i frumoasă cînd vine la întîlnire, cine se mai sinchiseşte c-a întîrziat? Nimeni. (De veghe în lanul de secară)