Dar a venit 1944: ocupaţie sovietică, închisori, teroare, schimbări de istorie şi de destine. Tata, ascuns ani de zile, cu pământul, casa şi pensia luată, sora mea eliminată din liceu pentru origine nesănătoasă. Eu, cu specialităţi burgheze: Engleza, Germana, Istoria artelor, Drept internaţional… Trebuia să întreţin familia. Singura soluţie găsită de o prietenă în aceeaşi situaţie: Institutul Maxim Gorki. De acolo, unde nu se cerea nici o origine socială, nici autobiografii, am ajuns la Editura de Stat, redactor. Iar de aici, prin şeful secţiei, care-mi fusese coleg de conservator, Silvian losifescu, om fin şi cultivat, deşi idealist, am ajuns asistent la catedra de Literatură Română, cu acordul lui G. Călinescu, în 1949…
Iar după 1965, în cei zece ani de deschidere, am putut circula în lume purtând cu mine aceleaşi valori. Am format generaţii întregi în duh românesc şi chiar creştin, prin cursurile şi scrierile mele, dar cu ce strategii, numai eu ştiu!
După 1980, însă, atmosfera era irespirabilă, deşi eram încă director la Institutul «G. Călinescu». M-am putut desfăşura liber în ultimii ani doar ca director al Accademiei di Romania din Roma, între anii 1991–1996…
(Convorbiri în cumpănă de Alexandru Deșliu)
Politeţile astea mă ucid. Veşnic mă trezesc spunînd "Îmi pare bine de cunoştinţă" unor oameni pe care nu mă bucur deloc că i-am cunoscut. Totuşi, trebuie să spui lucrurile astea dacă vrei să trăieşti.
(De veghe în lanul de secară)
Asa se manifesta vesnicul proces de maturizare al omului, prin aceasta dorinta de a-si implini visurile din tinerete.
Maturitatea incepe atunci cand iti dai seama ca trebuie sa te bazezi pe tine insuti.
Vine o vreme cand ne dam seama ca tot ceea ce facem va deveni la timpul sau amintire. Este maturitatea. Pentru a ajunge la ea trebuie tocmai sa ai amintiri.
Omul care cade nu poate simţi sau auzi cînd a atins fundul. Cade, cade la nesfîrşit. Asta se întîmplă cu oamenii care la un moment dat în viaţă au căutat ceva ce nu puteau găsi în mediul înconjurător. Sau care şi-au închipuit că nu-l pot găsi. Şi care atunci au renunţat să mai caute. Au renunţat încă înainte de a fi început să caute cu adevărat.
(De veghe în lanul de secară)
Din zece inşi care plîng de li se umflă ochii la filme proaste, nouă sînt nişte ticăloşi, nişte oameni mici la suflet.
(De veghe în lanul de secară)
Dacă fata-i frumoasă cînd vine la întîlnire, cine se mai sinchiseşte c-a întîrziat? Nimeni.
(De veghe în lanul de secară)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.