Alfred de Vigny

---

Alfred de Vigny, 27 mar. 1797 – 17 sept. 1863, poet, dramaturg si filosof francez, promotor al romantismului, membru al Academiei Franceze. A trait 66 de ani.

A primit o educație exemplară, înainte de a deveni sublocotenent în Garda Regală la vârsta de 17 ani. Provenind din vechea nobilime militară, Alfred de Vigny a petrecut cincisprezece ani în armată fără să lupte. În același timp cu cariera militară, Alfred de Vigny a început să studieze literatura și să scrie.

După această viață monotonă de garnizoană, a frecventat cercurile literare pariziene. Membru al Cenaclului romantic al lui Victor Hugo, a participat la definirea ideilor romantismului care urma să se nască, alături de scriitori precum Théophile Gautier sau Musset.

În 1822, a publicat primele sale poezii în revista Le Conservateur littéraire, fondată în 1819 de frații Abel, Eugène și Victor Hugo, exprimând punctul de vedere al aripii ultra-regaliste a scriitorilor romantici (Hugo, Lamartine, Alfred de Vigny, Alexandre Soumet etc.)

Primul său roman, Cinci-Martie (Cinq-Mars), 1826, s-a bucurat de același succes ca și colecțiile sale de poezii Poeme  antice și moderne, 1826.

Din 1828, a părăsit armata și s-a dedicat exclusiv artei sale. Alfred de Vigny, care tradusese anterior mai multe opere ale lui Shakespeare, s-a orientat către teatru. Piesa sa Chatterton, 1835, a avut un mare succes în rândul publicului.

Până în 1838, a scris poezii, „Poeme antice și moderne”, romane, „Consultațiile Doctorului Negru” și nuvele, „Servitute și măreție militară, 1935” care, deși i-au adus celebritatea, nu l-au scos niciodată din umbra altor scriitori precum Lamartine și Victor Hugo.

S-a despărțit de vechii săi prieteni din Cenaclu și a compus poezii precum Moartea lupului, 1843, care va fi preluată ulterior în colecția Destinele, 1864.

După o ruptură sentimentală, despărțirea de prietena sa, Marie Dorval, și moartea mamei sale, Alfred de Vigny trece printr-o perioadă de singurătate și disperare, pe care o petrece în mare măsură în Charente. Întorcându-se la Paris, s-a implicat din nou în viața politică și literară. În 1845 și după mai multe încercări nereușite, Alfred de Vigny a reușit în cele din urmă să fie ales în Academia Franceză.

Mare romantic, Alfred de Vigny oferă în toate scrierile sale o viziune pesimistă a destinului uman, precum și o semnificație simbolică și filosofică.

Opere principale:

– poeme: Poeme, 1822; Poeme antice si moderne, 1822—1829; Éloa, 1824, poem epic filozofic; Poeme filosofice, 1864, postum.

– proza: romanul istoric de capă și spadă, 5 Martie (Cinq-Mars), 1826; Mareșalul d’Ancre, dramă romantică, 1831; Stello, 1832; Chatterton, 1835; Sclavie și măreție militară, 1935; Muntele Măslinilor. Casa poporului, 1844; Mânia lui Samson, 1864; Destinele, 1864, colecție de poezii filozofice; Jurnalul unui poet, 1867, postum.