Citate despre Desavarsire

Bucuriile premature ne impiedica sa ne realizam.

Va veni, va veni cu siguranta vremea aceea a desavarsirii, cand omul, cu cat va fi mai incredintat in mintea lui de apropierea unui viitor mai bun, cu atat mai putin va avea nevoie sa-si caute in acest viitor motivele actiunilor sale; atunci el va faptui binele pentru bine, si nu pentru ca nu stiu ce arbitrare rasplati sunt stabilite, care si-au avut alta data rostul unic sa-i fixeze si sa-i intareasca privirea sovaitoare spre a putea descoperi rasplatile intrinseci, mai bune, ale binelui.

Desavarsirea calitativa presupune, pe langa talent, si un lung exercitiu, care se castiga abia la maturitate. Un tanar poate fi o promisiune. Talentul trebuie insa verificat si sterilizat prin nenumarate incercari.

Opera de arta trebuie sa para iesita din mana omului, iar nu dintr-o masina, si o greseala e, uneori, un accident fericit.

Inalta-ti sufletul atat de sus, ca nici o ofensa sa nu poata ajunge la el.

Viata e mereu lupta intre contrarii si nimeni nu este desavarsit, fiind insa pasibil de progres.

Fiecare individ moare dupa imaginea pe care si-o face despre acest eveniment.

In viata izbanzile sunt strans legate de chinuri si osteneli.

Victoria omului nou asupra celui vechi trebuie sa devina definitiva. Inainte si tot mai sus sa ne duca avantul nostru catre mai bine, catre o infratire definitiva a fiilor aceluiasi pamant…Pas cu pas, omul — omul in intelesul cel mai bun al cuvantului — si-a castigat dreptul de a exista, strabatand prin milenii o cale cotita, totusi o cale de ameliorare a speciei. Incet si penibil, spiritul s-a desfacut de cele materiale, ca o calauza catre ultima etapa de alinare a dusmaniilor si urii, de asezare pentru totdeauna a pacii si a prieteniei intre indivizi si popoare. Credinta aceasta ma tine inca in viata, ea va avea putere si impuls si dupa ce fiinta mea va trece. Viata se alimenteaza din moarte; putem trai in copiii nostri, daca-i vom patrunde de lumina, de soarele acestui ideal.

Cine plange in fata presupusului neant, care e o abstractie, e tot atat de absurd ca cel care se caina ca s-a nascut.

Suntem toti facuti in asa fel incat am putea fi mai buni si cred ca cea mai mare inteligenta este tocmai aceea care sufera mai mult de limitele ei.

Cu cat omul are mai mult, cu atat doreste mai mult; cu cat izbandeste mai bine, cu atat vrea sa se apuce de mai multe; si cu cat a rasturnat mai multe piedici cu atat isi faureste altele noi.

Spre deosebire de animale, omul isi conserva speta pe cale fiziologica, dar si morala, aceste principii fiind in multe privinte chiar ostile.

Omul intreg isi calauzeste viata prin reprezentari anticipate, prin ceea ce numim “cauze finale” sau, mai comun, idealuri.

...nimeni nu poate fi considerat desăvârșit, dacă nu depăşeşte cu mult calităţile întâlnite în mod frecvent. O femeie trebuie să aibă vaste cunoştinţe de muzică, pictură, să ştie să cânte şi să danseze şi să cunoască limbi străine, pentru a merita un asemenea atribut; în plus, ar trebui să aibă un anumit "ceva" în felul în care merge, în tonul vocii şi în maniera de exprimare, altminteri nu merită nici pe jumătate să fie considerată astfel.

Sub pretext ca perfectiunea nu exista pe lumea asta, nu va pastrati cu grija, toate defectele.

Viaţa clasicului e inteligibilă, geometrică; a romanticului e cu sens ascuns. În termeni astronomici am zice: clasicul e un solar, romanticul e un selenar.

Numai omul care cunoaste pretul inalt al vietii se mai tine pe picioare in conditiile in care un animal sucomba.

Omul e ceva nedesavarsit, care tinde necontenit spre ceva mai bun si mai mare decat el insusi.

Cei ce tind spre desavarsire, rareori se intampla sa nu-i intreaca pe ceilalti.