Totdeauna am fost un optimist, adica un om nascut pentru a proiecta toate fortele sufletului catre un tel maret. Totdeauna, chiar cand nu am stiut limpede acest lucru, am fost stapanit de dragoste pentru oameni. Caut si foarte adesea castig, iubirea multora, si, ajutat de ea, arunc spre oameni flacari de iubire.
Omul intreg isi calauzeste viata prin reprezentari anticipate, prin ceea ce numim “cauze finale” sau, mai comun, idealuri.
Trebuie sa fii nu cel dintai, ci unicul.
Criticul trebuie sa fie un raportor al umanitatii, iar nu un reporter al realitatii.
Desavarsirea este scopul suprem si inaccesibil omului; actiunea infinita de a se desavarsi este menirea sa.
Urcati-va, urcati-va pe scara pe care toata lumea o numeste civilizatie, progres, cultura, urcati-va, va indemn din inima; dar unde o sa ajungeti? Asta, drept sa va spun, nu stiu. De dragul acestei scari merita totusi sa traiesti.
Nimeni nu se naste desavarsit; cu fiecare zi te desavarsesti in fiinta ta.
A dori desavarsirea tuturor este cea mai inalta treapta a iubirii.
In marile jocuri ale vietii, descoperim in noi o forta neobisnuita sau o slabiciune pe care nu contam.
Viata e mereu lupta intre contrarii si nimeni nu este desavarsit, fiind insa pasibil de progres.
Fiecare individ moare dupa imaginea pe care si-o face despre acest eveniment.
Marele secret de a desavarsi sufletul omului prin exercitiu consta exclusiv in a primi cunostintele printr-un efort continuu, prin proprie reflectare asupra adevarului. Imboldurile, in acest sens, sunt ambitia si curiozitatea, iar rasplata este satisfactia de a descoperi adevarul… Din fire, noi suntem mult mai curiosi sa stim CUM decat DE CE exista si se intampla toate.
Pare-se ca perfectiunea e atinsa nu atunci cand nu mai este nimic de adaugat, ci cand nu mai este nimic de inlaturat.
Omul trebuie inteles ca un element de evolutie. Sa nu ne intrebam ce este cineva. Sa ne intrebam ce devine?
Varsta noastra se masoara dupa intensitatea vietii.
Umanismul este cauza si efectul pacii.