Citate despre Desavarsire

Aproape intotdeauna poti nazui sa ajungi pe felurite cai la culmile desavarsirii.

Acţiune, acţiune! Iată pentru ce trăim!

Cei ce tind spre desavarsire, rareori se intampla sa nu-i intreaca pe ceilalti.

Nu un ciocan a făcut pietrele atât de perfecte, ci apa cu dulceaţa sa, cu dansul şi sunetul său.

Victoria omului nou asupra celui vechi trebuie sa devina definitiva. Inainte si tot mai sus sa ne duca avantul nostru catre mai bine, catre o infratire definitiva a fiilor aceluiasi pamant…Pas cu pas, omul — omul in intelesul cel mai bun al cuvantului — si-a castigat dreptul de a exista, strabatand prin milenii o cale cotita, totusi o cale de ameliorare a speciei. Incet si penibil, spiritul s-a desfacut de cele materiale, ca o calauza catre ultima etapa de alinare a dusmaniilor si urii, de asezare pentru totdeauna a pacii si a prieteniei intre indivizi si popoare. Credinta aceasta ma tine inca in viata, ea va avea putere si impuls si dupa ce fiinta mea va trece. Viata se alimenteaza din moarte; putem trai in copiii nostri, daca-i vom patrunde de lumina, de soarele acestui ideal.

O singura rugaciune am: “Doamne, sa nu ma lasi niciodata sa fiu multumit de mine insumi!”

Nu ceea ce te face fericit este bine, ci numai ceea ce este bine te face fericit. Fara moralitate nu este posibila nici o fericire.

…rara, scurta bucurie de a simti ca te desavarsesti putin in fiecare an.

Dupa cum omul, in desavarsirea lui, devine fiinta cea mai nobila, tot astfel, smulsa de sub puterea legilor si a drepturilor, se transforma in cea mai ticaloasa.

Desavarsirea calitativa presupune, pe langa talent, si un lung exercitiu, care se castiga abia la maturitate. Un tanar poate fi o promisiune. Talentul trebuie insa verificat si sterilizat prin nenumarate incercari.

A ne simti slabiciunea, a lua cunostinta de determinarile de tot felul care ne limiteaza viata, apoi a dori sa ne marim puterea asupra noastra insine si asupra lucrurilor, a ne largi sfera de actiune, a recuceri o independenta relativa in fata necesitatilor de tot felul care ne invaluie, acesta este mersul spiritului uman, in fata universului.

A nu fi niciodata multumit: in asta consta intreaga arta.

Care sunt scopurile vietii care in acelasi timp sa fie si obligatii? desavarsirea noastra insine, si fericirea altora.

Inalta-ti sufletul atat de sus, ca nici o ofensa sa nu poata ajunge la el.

Perfectiunea nu poate fi atinsa niciodata, ramanand vesnic o treapta mai sus, pe care oricat te vei fi inaltat, vei avea inca sa o urci, tot mai neconsolat si mai fara speranta…iata adevaratul calvar.

Nu exista om care sa iubeasca raul pentru ca e rau, ci iubeste in el numai avantajele si placerile pe care i le promite.

Ceea ce are insemnatate este sa cunosti ceva bine si sa-l poti face ca nimeni altul in jurul tau. Sa devii ceea ce esti.

Natura este bruta si salbatica fara mana omului, si este bine sa fie astfel, pentru ca omul sa fie constrans sa iasa din starea de natura, inactiva, si s-o prelucreze, si o data cu aceasta, sa devina dintr-un simplu produs natu­ral, o fiinta libera si rationala.

Intaia grava preocupare este sa cauti perfectiunea, pe care n-ai s-o ajungi, desigur, niciodata, dar pe care trebuie sa o urmaresti neintrerupt cat iti dureaza firul, cu tenacitatea paianjenului nemiscat in mijlocul panopliei lui de matase.

Cred ca trebuie sa ramanem cu inversunare noi insine, cu conditia sa crestem. Scopul fiecaruia dintre noi trebuie sa fie realizarea perfecta a tipului de om pe care il reprezentam.