În orice întreprinzi, nu există nimic mai dezastruos decât partenerii răi.
(Șapte contra Tebei)
© CCC
Cum putem învăța să ne cunoaștem pe noi înșine? Prin meditație, niciodată, dar prin acțiune, cu siguranță.
(Sentințe în proză)
© CCC
Obiceiul de a renunţa la o acţiune pe jumătate terminată şi de a încerca altceva este una dintre principalele cauze ale eşecului.
© CCC
Fapta singură este ca un sac gol, nu stă în picioare. Pentru ca să stea în picioare, trebuie să faci să se umple cu raţiunea şi sentimentele care au determinat-o.
(Șase personaje în căutarea unui autor)
Curajul înseamnă să ştii că eşti înfrânt, dar să acționezi în continuare fără să te oprești.
(Să ucizi o pasăre cântătoare)
© CCC
Nu am omis vreuna dintre acțiunile mele sau vreunul dintre gândurile mele în acest jurnal. Sunt adevărate și firești ca sufletele înaintea lui Dumnezeu.
(Jurnal)
© CCC
Sângele nobil este un accident al norocului; faptele nobile îi caracterizează pe cei cu adevărat mari.
© CCC