Citate de Anton P. Cehov

Idealul este calauza sufletului omenesc.

Nu exista inaltimi de neatins, ci numai aripi prea scurte.

Urcati-va, urcati-va pe scara pe care toata lumea o numeste civilizatie, progres, cultura, urcati-va, va indemn din inima; dar unde o sa ajungeti? Asta, drept sa va spun, nu stiu. De dragul acestei scari merita totusi sa traiesti.

Nepasarea e paralizia sufletului, e moarte prematura.

Dragostea ii arata omului cum ar trebui el sa fie.

Nenorocirea e ca moartea nu constituie un fenomen intamplator sau ceva iesit din comun, ci o intalnim la tot pasul.

Viata nu trebuie aratata asa cum este, ci asa cum o vezi in vis.

In pornirea lui catre ideal, omul s-a lovit in primul rand de propria sa natura, de originea sa animalica. Orice pas inainte a fost o lupta, si in aceasta lupta instinctele egoiste au fost adesea mai puternice decat aspiratiile ideale. Dar aceste aspiratii n-au pierit niciodata cu totul din inima omeneasca. Cu lumina lor slaba, ele au aratat omului, in vremurile intunecate, calea cea adevarata si l-au ajutat sa lupte necontenit, spre a se ridica mai sus, tot mai sus, deasupra propriei sale naturi.

Trebuie sa-ti organizezi viata in asa fel, incat munca sa fie neaparat necesara; fara munca nu poti duce o viata curata si fericita.

Vrabiei i se pare ca puiul ei nu ciripeste, ci canta ne­spus de frumos.

Virtualmente, orice ideal este o mustrare de constiinta.

Cand ti-ai ales o stea, cu greu iti mai poti lua ochii de la ea.

Ca sa se realizeze macar o parte in viata, idealurile in sine ale spiritului trebuie sa fie cu totul irealizabile, absolut utopice.

Putea sa filosofeze despre dragoste, dar nu era in stare sa iubeasca.

Cu totii avem idealuri in viata sau, cel putin, ar trebui sa le avem... daca mi-as pierde idealurile, as pierde totul.

Cand iubesti, descoperi in tine o nebanuita bogatie de tandrete si duiosie si nici nu-ti  vine sa  crezi ca esti in stare de o astfel de dragoste.

Ca sa-ti justifici existenta, ai nevoie nu numai de paine, ci si de o idee morala.

”Cunoaste-te pe tine insuti” - e un precept minunat si folositor; pacat numai ca celor vechi nu le-a venit in minte sa ne spuna si cum sa facem ca sa folosim acest precept.

Am fost destul de norocosi pentru a putea simti acea plenitudine a vietii pe care ti-o da incercarea de a-ti pune idealurile de acord cu actiunea.