Citate despre Ideal

Poti adanci asa de mult o problema, incat sa faci imposibila rezolvarea ei...

Picurul de roua improspateaza agreabil o floare, dar nu o fecundeaza.

S-a gasit mijlocul de a transforma in virtute neajunsurile graiului omenesc: paradoxul in general.

Poetul este nu atat un manuitor, cat un mantuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturala si le aduce in starea de gratie.

Oamenii in varsta fac prea multe obiectii, se sfatuiesc prea indelung, se aventureaza prea putin si se caiesc prea repede.

Exista lucruri adanci, care in lumina artei pot fi intelese cu mult mai limpede decat in lumina stiintei. Se spune ca apa unor mari e mai stravezie in lumina lunii decat in lumina soarelui.

Din ciocnirea a doua pietre nu se naste o piatra, ci o scanteie.

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea prin inimă neagră de codru trecea. Croindu-şi cu greu prin haţişuri cărarea, cânta dintr-un fluier de os şi zicea: - Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse mistreţul cu colţi de argint, fioros, ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse copita şi blana şi ochiul sticlos... - Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne, mistreţul acela nu vine pe-aici. Mai bine s-abatem vânatul cu coarne, ori vulpile roşii, ori iepurii mici ... Dar prinţul trecea zâmbitor înainte privea printre arbori atent la culori, lăsând în culcuş căprioara cuminte şi linxul ce râde cu ochi sclipitori. Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte: - Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn mistreţul cu colţi de argint, nu departe: veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!... - Stăpâne, e apa jucând sub copaci, zicea servitorul privindu-l isteţ. Dar el răspundea întorcându-se: - Taci... Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ. Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri: - Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher, mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri: veniţi să-l lovim cu săgeată de fier!... - Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci, zicea servitorul zâmbind îndrăzneţ. Dar el răspundea întorcându-se: - Taci... Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ. Sub brazi, el strigă îndemnându-i spre creste: - Priviţi unde-şi află odihnă şi loc mistreţul cu colţi de argint, din poveste: veniţi să-l lovim cu săgeată de foc!... - Stăpâne, e luna lucind prin copaci, zicea servitorul râzând cu dispreţ. Dar el răspunde întorcându-se: - Taci... Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ. Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii cum stă în amurg, la izvor aplecat, veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii îl trase sălbatic prin colbul roşcat. - Ce fiară ciudată mă umple de sânge, oprind vânătoarea mistreţului meu? Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge? Ce veştedă frunză mă bate mereu?... - Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul, chiar el te-a cuprins, grohăind, sub copaci. Ascultă cum latră copoii gonindu-l... Dar prinţul răspunse-ntorcându-se. - Taci. Mai bine ia cornul şi sună întruna. Să suni până mor, către cerul senin... Atunci asfinți după creștete luna şi cornul sună, însă foarte puţin.

Nu uita niciodata ca oricine te iubeste cere de la tine o iluzie de ideal. Da-o, ori nu te lasa iubit.

Cu ajutorul realului traim, prin ideal existam.

Unele teorii si ipoteze seamana cu acele inventii tehnice de care ne folosim foarte bine, dar pe care nu le intelegem pe deplin.

Umbrele seamana, ce-i drept, cu intunericul, dar sunt fiicele luminii.

Lumina ce-o simt navalindu-mi in piept cand te vad, oare nu e un strop din lumina creata in ziua dintai, din lumina aceea-nsetata adanc de viata?   Nimicul zacea-n agonie, cand singur plutea-n intuneric si dat-a un semn Nepatrunsul: "Sa fie lumina!"   O mare si-un vifor nebun de lumina facutu-s-a-n clipa: o sete era de pacate, de doruri, de-avanturi, de patimi,   o sete de lume si soare. Dar unde-a pierit orbitoarea lumina de-atunci - cine stie?   Lumina, ce-o simt navalindu-mi in piept cand te vad - minunato, e poate ca ultimul strop din lumina creata in ziua dintai. (Lumina)

Cum pretindem de la vointa, din care izvorasc faptele, un caracter, asa pretindem si de la inteligenta, din care izvorasc gandurile, un caracter. Uneori, intalnim spirite foarte inteligente, dar fara caracter intelectual.

Nu numai o mare durere iti poate tulbura o fericire, ci si alta fericire.

Nimeni nu intalneste de doua ori idealul. Cat de putini il intalnesc chiar o singura data.

Deseori tinem la o credinta nu fiindca ni s-a dovedit, ci fiindca nu ni s-a dovedit contrariul ei. . .

Viaţă şi roman: viaţa nimănui nu este un roman. Viaţa noastră, a oricăruia, este alcătuită din nenumărate tan­genţe la nenumărate romane.

Toate fiintele omenesti traiesc cu idealuri si sperante — inalte sau mediocre —, care dau vietii lor un anumit sens.