Totdeauna rasuna in preajma noastra o muzica, care ne vrajeste gandurile, ne subjuga inimile si ne sileste sa ne potrivim pasul dupa tactul ei. O muzica ce ne imbata, si ne sugereaza ritmul unui joc salbatic sau al unui mars funebru, ritmul unei romante visatoare sau al unui imn razboinic. Muzica aceasta: spiritul timpului.
Constiinta noastra nu ne aproba intotdeauna, dar ne este oricum prieten. Din contra, subconstientul nostru se comporta de multe ori ca si cum ar avea un tratat de alianta cu adversarii nostri.
Ar trebui să ne naştem bătrâni,
Să venim înţelepţi,
Să fim în stare de-a hotărî soarta noastră în lume.
(Ar trebui)
Sunt multi orbi, dar cati au orbit de lumina?
Ca adevarul poate avea si influente dezastruoase asupra noastra, nu marturiseste asupra valorii sale ideale, ci dovedeste numai slabiciunea noastra; suntem ca bolnavii care nu pot suporta aerul aspru si curat al muntilor.
Limba este intaiul mare poem al unui popor.
Tinem la viata ca la o femeie iubita: pe zi ce trece, ii descoperim tot mai multe scaderi si totusi nu ne putem desparti de ea…
Unele spirite foarte adanci sunt atat de clare, incat apar ca fundul unui lac limpede, mai putin adanci decat sunt...
Papadia realizeaza simbolic un suprem ideal organic si spiritual: din samanta ea isi face o aureola.