Citate de Lucian Blaga

Spiritul este prin natura sa intolerant. Materia, viata, istoria - sunt dascalii care-l initiaza in doctrina tolerantei.

Legile morale se schimba dupa locuri si timpuri; unii gasesc in aceasta un motiv sa nu asculte de niciuna...

Nu esti mandru cand te gandesti ca zeii, obisnuiti cu lumina si vesnicia, daca s-ar cobori pe pamant n-ar putea suporta greul acestei vieti, in vreme ce tu invingi si nazuiesti spre culmi?

Prin insasi natura sa aforismul ezita intre formula si aluzie.

Sa nu crezi ca esti fara entuziasm si nu muncesti, fiindca ai descoperit ca viata n-are nici un rost: mai curand invers: ai ajuns la sarmana intelepciune ca viata n-are nici un inteles, fiindca esti slab si fara avant.

Soarele nu-si ascunde petele cu minciuni, ci cu un prisos de lumina.

Unele spirite foarte adanci sunt atat de clare, incat apar ca fundul unui lac limpede, mai putin adanci decat sunt...

Inconstientul este partea geniala din fiecare muritor…

Aş vrea să vă culeg în braţe feciorelnicul avant, dar vi-e atât de fragedă podoaba, că nu-ndrăznesc, o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng. (Flori de mac)

Ca numesti pe cineva patimas nu depinde de marimea, intensitatea, puterea patimii sale, ci de rolul ce-l are patima sa in echilibrul fortelor sale sufletesti. Imi pot inchipui foarte bine un om slab, coplesit de cea mai spalacita patima, de alta parte un om cu suflet adanc si larg, stapanit de cea mai puternica patima, fara de a-ti face vreodata impresia unui patimas.

Absolutul este punctul indiferent al tuturor polurilor, dincolo de existenta si inexistenta, dincolo de real si ireal.

Lacul oglindeste stelele fiindca vrea sa fie cer. (Elanul insulei)

Pentru nimic nu cheltuim atata forta ca pentru lucrurile pentru care avem o ”slabiciune”.

Excesele introspectiei: in oglinda in care te privesti nu incerca sa-ti vezi si respiratia. Altfel, ii tulburi luciul. Si atunci, nu te mai vezi deloc.

Adversarul care iti este o obsesie va deveni o parte din tine.

A cunoaște. A iubi. Încă-odată, iar si iară, a cunoaște-nseamnă iarna, a iubi e primăvară.   A iubi - aceasta vine tare de departe-n mine. A iubi - aceasta vine tare de departe-n tine.   A cunoaste. A iubi. Care-i drumul, ce te-ndeamna? A cunoaste - ce-nseamna? A iubi - de ce ti-e teama printre flori si-n mare iarba?   Printre flori si-n mare iarba, patima fara pacate ne rastoarna-n infinit cu rumoare si ardoare de albine rencarnate.   Înc-odata, iar si iara a iubi e primăvară. (Primăvara)

Din ciocnirea a doua pietre nu se naste o piatra, ci o scanteie.

Ce este aforismul? O floare in stare de gratie. Aleasa sa conceapa Logosul si sa-l nasca.

Papadia realizeaza simbolic un suprem ideal organic si spiritual: din samanta ea isi face o aureola.

Simtul comun nu poate lua proportii geniale, decat sub forma umorului.