Fara de o adancire staruitoare in miscarile si framantarile sociale ale timpului, fara de o patrundere in tainuitele instincte ale neamului, fara de faurirea unor vederi largi despre viata si natura, fara de cunoasterea altor culturi din vremea noastra si din vremuri trecute, fata de care ne afirmam si ne cristalizam propriul spirit etnic-cultural, cum isi inchipuie artistii sa dea lumii o opera de arta, in care sa se concretizeze toate pornirile constiente si inconstiente ale unui om? Operele de arta…sa fie expresia unor personalitati care isi au constiinta cristalizata intr-o hotarata conceptie despre fiinta si rostul existentei, personalitati bogate in viata launtrica, in intrebari, in indoieli, in aventuri si ganduri.
Proverbul are intotdeauna intelepciunea unui om batran. Proverbele n-au varsta.
Din ciocnirea a doua pietre nu se naste o piatra, ci o scanteie.
Inainte de caderea in pacat a celor dintai oameni, Paradisul era o simpla colonie a lui Dumnezeu. Prin caderea in pacat a cetatenilor sai, Paradisul a devenit pentru putin timp un stat autonom. E regretabil doar ca istoria acestui stat a fost atat de scurta.
Cuvintele biblice ca "Dumnezeu a facut pe om dupa chipul si asemanarea sa" nu inseamna ca Dumnezeu e un om in cer, ci inseamna ca omul e un Dumnezeu pe pamant.
Oare vitregia vietii nu constituie tocmai piatra de incercare a adevaratelor caractere?
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.