Citate de Lucian Blaga

Fara de o adancire staruitoare in miscarile si framantarile sociale ale timpului, fara de o patrundere in tainuitele instincte ale neamului, fara de faurirea unor vederi largi despre viata si natura, fara de cunoasterea altor culturi din vremea noastra si din vremuri trecute, fata de care ne afirmam si ne cristalizam propriul spirit etnic-cultural, cum isi inchipuie artistii sa dea lumii o opera de arta, in care sa se concretizeze toate pornirile constiente si inconstiente ale unui om? Operele de arta…sa fie expresia unor personalitati care isi au constiinta cristalizata intr-o hotarata conceptie despre fiinta si rostul existentei, personalitati bogate in viata launtrica, in intrebari, in indoieli, in aventuri si ganduri.

Oamenii in varsta fac prea multe obiectii, se sfatuiesc prea indelung, se aventureaza prea putin si se caiesc prea repede.

Sa nu crezi ca esti fara entuziasm si nu muncesti, fiindca ai descoperit ca viata n-are nici un rost: mai curand invers: ai ajuns la sarmana intelepciune ca viata n-are nici un inteles, fiindca esti slab si fara avant.

Natura nu se dezminte; chiar si pe drum drept, sarpele tot numai in serpentina merge.

Unele spirite foarte adanci sunt atat de clare, incat apar ca fundul unui lac limpede, mai putin adanci decat sunt...

Filozofia e ,,Bemolul" vietii. Toate tonurile sufletesti le adanceste cu o jumatate de ton.

Ne-om aminti cândva târziu de-această întâmplare simplă, de-această bancă unde stăm tâmplă fierbinte lângă tâmplă.   De pe stamine de alun, din plopii albi, se cerne jarul. Orice-nceput se vrea fecund, risipei se dedă Florarul.   Polenul cade peste noi, în preajmă galbene troiene alcătuieşte-n aur fin. Pe umeri cade-ne şi-n gene.   Ne cade-n gură când vorbim, şi-n ochi, când nu găsim cuvântul. Şi nu ştim ce păreri de rău ne tulbură, pieziş, avântul.   Ne-om aminti cândva târziu de-această întâmplare simplă, de-această bancă unde stăm tâmplă fierbinte lângă tâmplă.   Visând, întrezărim prin doruri - latente-n pulberi aurii – păduri ce ar putea să fie şi niciodată nu vor fi. (Risipei se dedă florarul)

Virtualmente, orice ideal este o mustrare de constiinta.

E necavaleresc sa combati un aforism altfel decat tot printr-un aforism.

Traditia are intr-adevar un rost numai daca devine un factor creator, altfel e o carja pentru atatea si atatea slabiciuni ale unui neam.

Exista un pesimism care se naste dintr-o saracie si altul dintr-un prisos de viata. Cel dintai exprima slabiciunea noastra, al doilea, o nemarginita sete de viata. In cazul dintai, suntem incapabili sa gustam lumea si viata, in al doilea, lumea cu toate comorile ei nu e in stare sa ne indestuleze patimile si nesfarsitul dor de a trai, si zicem: ,,lumea e un rau”.

Viata ne invata sa cultivam uitarea, ca o masura de consolare a fiintei.

Sunt lucruri care nu pot fi intelese decat vag. Si ar trebui sa ne multumim cu atat, din nefericire insa noi incercam sa le intelegem mai precis si, ca urmare, ne trezim ca nu le mai intelegem deloc...

Limba materna a pasiunilor n-are sintaxa.

Totul se pare ca are greutate, chiar si lumina. Numai farmecul femeii iubite este imponderabil.

S-ar parea ca in iubire fiecare se cauta pe sine insusi, dar de sex contrar; de aceea in iubire vei cauta vesnic fara sa gasesti.

Tinem la viata ca la o femeie iubita: pe zi ce trece, ii descoperim tot mai multe scaderi si totusi nu ne putem desparti de ea…

Exista lucruri adanci, care in lumina artei pot fi intelese cu mult mai limpede decat in lumina stiintei. Se spune ca apa unor mari e mai stravezie in lumina lunii decat in lumina soarelui.

Cand cauti comori, nu sapi in nori, ci in pamant.