Citate de Lucian Blaga

Excesele introspectiei: in oglinda in care te privesti nu incerca sa-ti vezi si respiratia. Altfel, ii tulburi luciul. Si atunci, nu te mai vezi deloc.

In orice mare cultura pietrele de hotar sunt poetii si filozofii.

Unora le place numai ce inteleg, altii pot intelege numai ce le place.

De cand sinceritatea neconditionata este privita ca o rara virtute, si-a gasit si brutalitatea o masca virtuoasa si un pretext moral.

O fata frumoasa e o fereastra prin care privim in paradis.

Exista doua realitati, a caror imensa zdrobitoare greutate nu o simtim, dar fara de care nu putem trai: aerul si istoria

Din ciocnirea a doua pietre nu se naste o piatra, ci o scanteie.

Viaţă şi roman: viaţa nimănui nu este un roman. Viaţa noastră, a oricăruia, este alcătuită din nenumărate tan­genţe la nenumărate romane.

Nimic mare nu poate fi realizat fara sa risti ridicolul. Pentru a atinge profunzimea lucrurilor trebuie sa bravezi respectul uman, politetea, pudoarea, grija pentru nimicurile conventionale ale societatii, sub care sufletul zace inabusit.

Frumoaso, ţi-s ochii-aşa de negri încât seara când stau culcat cu capu-n poala ta îmi pare că ochii tăi, adânci, sunt izvorul din care tainic curge noaptea peste văi şi peste munţi şi peste seşuri acoperind pământul c-o mare de-ntuneric. Aşa-s de negri ochii tăi, lumina mea. (Izvorul Nopții)

Aforismele cele mai valabile au un efect de descantec. Ele sunt ganduri care vrajesc.

Viori sunt femeile, tremur în palme răsfrânt. Le slăvesc şi le cânt pentru sfârşitul de drum ce-l au pe pământ. Lemn moale, lemn sfânt! Viori sunt femeile, vibraţie fără cuvânt, viori aprinse subt arc în flăcări şi fum. (Viori aprinse, femeile)

Norii negri nu intuneca curcubeul, ci-l arata si mai bine.

O minte aleasa este adesea mai plina de absurditati decat o minte comuna din simplul motiv ca e mai consecventa.

Deseori tinem la o credinta nu fiindca ni s-a dovedit, ci fiindca nu ni s-a dovedit contrariul ei. . .

De cate ori aud vreun om de stiinta pronuntand cuvantul «metoda», am impresia ca vad un sarpe care a inghitit penibil un corp mai mare decat el.

Literatura aforistica e sarea gandirii.

Fara de o adancire staruitoare in miscarile si framantarile sociale ale timpului, fara de o patrundere in tainuitele instincte ale neamului, fara de faurirea unor vederi largi despre viata si natura, fara de cunoasterea altor culturi din vremea noastra si din vremuri trecute, fata de care ne afirmam si ne cristalizam propriul spirit etnic-cultural, cum isi inchipuie artistii sa dea lumii o opera de arta, in care sa se concretizeze toate pornirile constiente si inconstiente ale unui om? Operele de arta…sa fie expresia unor personalitati care isi au constiinta cristalizata intr-o hotarata conceptie despre fiinta si rostul existentei, personalitati bogate in viata launtrica, in intrebari, in indoieli, in aventuri si ganduri.

O singura rugaciune am: “Doamne, sa nu ma lasi niciodata sa fiu multumit de mine insumi!”