Citate despre Aforism

De multe ori e o datorie sa vedem in culori mai negre decat e de fapt; pentru ca din aceasta vedere sa izvorasca o lupta mai hotarata spre mai bine.

Daca tu insuti ai un fond, atunci lumea intreaga castiga pentru tine un fond.

De cate ori o putere noua tasneste in noi, ni se tulbura sufletul ca apa unei fantani in care s-a desfundat un izvor nou.

Unele spirite foarte adanci sunt atat de clare, incat apar ca fundul unui lac limpede, mai putin adanci decat sunt...

Papadia realizeaza simbolic un suprem ideal organic si spiritual: din samanta ea isi face o aureola.

“Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti." Ciudat: in aceasta porunca a moralei altruiste, egoismul este propus ca exemplu de urmat, ca model, ca masura.

Aforismul. Cand formulezi un aforism, trebuie sa-l aduci in situatia de a refuza orice adaos. Un aforism trebuie sa fie ceva canonic incheiat, ca Biblia.

Instinctele noastre formeaza capitalul cu care Natura ne crediteaza si pe care tot ei trebuie sa i-l restituim. Platiti-va datoriile la timp si nu aduceti Natura in situatia de a pune sechestru pe tot ce aveti.

Poti dori ceva asa de chinuitor si de tare incat, implinindu-ti-se, nici nu te mai bucuri: te-a costat prea mult suflet.

Schele si nimic altceva: principiile sunt schelele cu ajutorul carora se cladeste un caracter. Cand caracterul e format, schelele se pot darama. De altfel, ati remarcat, desigur, ca numai adolescentii fac caz de “principii”.

Un personaj alcatuit numai din lumini, fara umbre, nu are plasticitate, nu e viu. In viata, e ca si in desen.

Un om care traieste in adancimile cele mai bogate ale vietii face lumii impresia, adeseori, ca s-a instrainat de viata.

Melancolia este o reductie la zero a capacitatii noastre innascute de a ne autoiluziona.

Pentru nimic nu cheltuim atata forta ca pentru lucrurile pentru care avem o ”slabiciune”.

Excesele introspectiei: in oglinda in care te privesti nu incerca sa-ti vezi si respiratia. Altfel, ii tulburi luciul. Si atunci, nu te mai vezi deloc.

Valul este dorul marii de a saruta tarmul.

Iubeşti - când ulciorul de-aramă se umple pe rând, de la sine aproape, de flori şi de toamnă, de foc, de-anotimpul din vine. Iubeşti - când suavă icoana ce-ţi faci în durere prin veac o ţii înrămată ca-n rana străvechiului verde copac. Iubeşti - când sub timpuri prin sumbre vâltori, unde nu ajung sorii, te-avânţi să culegi printre umbre bălaiul surâs al comorii. Iubeşti - când simţiri se deşteaptă că-n lume doar inima este, că-n drumuri la capăt te-aşteaptă nu moartea, ci altă poveste. Iubeşti - când întreaga făptură, cu schimbul, odihnă, furtună îţi este-n aceeaşi măsură şi lavă pătrunsă de lună. (Iubire)

Oamenii in varsta fac prea multe obiectii, se sfatuiesc prea indelung, se aventureaza prea putin si se caiesc prea repede.

In orice mare cultura pietrele de hotar sunt poetii si filozofii.

Inainte de caderea in pacat a celor dintai oameni, Paradisul era o simpla colonie a lui Dumnezeu. Prin caderea in pacat a cetatenilor sai, Paradisul a devenit pentru putin timp un stat autonom. E regretabil doar ca istoria acestui stat a fost atat de scurta.