Citate despre Emotivitate

Oare vitregia vietii nu constituie tocmai piatra de incercare a adevaratelor caractere?

Copilaria este inima tuturor varstelor.

Viaţă şi roman: viaţa nimănui nu este un roman. Viaţa noastră, a oricăruia, este alcătuită din nenumărate tan­genţe la nenumărate romane.

Soarta e o prapastie in care cadem numai daca privim prea mult in ea.

La ce ar folosi sa traiesti, daca n-ai simti puternic. Nu-i invidiez pe oamenii care au inima acoperita cu o cara­pace de broasca testoasa sau cu o piele de hipopotam. Fericiti sunt numai aceia care sufera de pe urma senzatiilor lor, care le primesc ca pe niste socuri si le gusta ca pe niste bunatati. Pentru ca trebuie sa ne trecem prin minte toate emotiile, fericite sau triste, sa ne saturam cu ele, sa ne imbatam pana la cea mai ascutita bucurie si pana la disperarea cea mai dureroasa.

Absolutul este punctul indiferent al tuturor polurilor, dincolo de existenta si inexistenta, dincolo de real si ireal.

Inconstientul este partea geniala din fiecare muritor…

Unii isi analizeaza cu atata staruinta slabiciunile, incat ajung sa le dea alt nume...

Cum pretindem de la vointa, din care izvorasc faptele, un caracter, asa pretindem si de la inteligenta, din care izvorasc gandurile, un caracter. Uneori, intalnim spirite foarte inteligente, dar fara caracter intelectual.

Sunt rauri care isi sapa albia prin munti de var; ele trec prin sanul muntilor si ies din nou la iveala la departari considerabile ca rauri mari. Cand cautam izvorul lucrurilor, patim cam ce patim cu raurile acestea; tot mergem pe albie in sus si credem ca acolo e izvorul raului unde-l vedem iesind din sanul muntelui…Dar izvorul e cu mult, cu mult mai departe.

Pentru nimic nu cheltuim atata forta ca pentru lucrurile pentru care avem o ”slabiciune”.

Orice opera de arta mai veche are doi autori: artistul care a plasmuit-o si timpul care i-a adaugat patina, ce contribuie in asa de mare masura la farmecul operei. Cateva secole prefac pe unicul autor initial in simplu colaborator la propria lui opera.

Poetul este nu atat un manuitor, cat un mantuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturala si le aduce in starea de gratie.

Cine crede-n zbor e stapan peste zare.

“Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti." Ciudat: in aceasta porunca a moralei altruiste, egoismul este propus ca exemplu de urmat, ca model, ca masura.

Visând, întrezărim prin doruri - latente-n pulberi aurii – păduri ce ar putea să fie şi niciodată nu vor fi. (Risipei se dedă florarul)

Natura nu se dezminte; chiar si pe drum drept, sarpele tot numai in serpentina merge.

Filozofia e ,,Bemolul" vietii. Toate tonurile sufletesti le adanceste cu o jumatate de ton.

Ce este aforismul? O floare in stare de gratie. Aleasa sa conceapa Logosul si sa-l nasca.

Omul este mai sociabil si discuta mai cu drag despre ce simte decat despre ce gandeste.