Citate despre Cunoastere

Cea mai frumoasa si in acelasi timp cea mai legitima urare ce-o poti face cuiva este: “Sa ajungi in tara fagaduintei. Pe care o porti in tine.” (Elanul insulei)

Propaganda in favoarea unui adevar degradeaza adevarul.

Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te vad, oare nu e un strop din lumina creată în ziua dintâi, din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?   Nimicul zăcea-n agonie când singur plutea-ntuneric şi dat-a un semn Nepătrunsul: "Să fie lumină!"   O mare şi-un vifor nebun de lumină facutu-s-a-n clipa: o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi, o sete de lume şi soare.   Dar unde-a pierit orbitoarea lumină de-atunci - cine ştie?   Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te vad - minunato, e poate ca ultimul strop din lumina creată în ziua dintâi. (Lumina)

Cu-o mare de îndemnuri şi oarbe năzuinţi în mine mă-nchin luminii voastre, stelelor, şi flăcări de-adorare   îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă. Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută cu buze reci de gheaţă trupul. Şi-nmărmurit vă-ntreb: spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri? Pribeag cum sunt, mă simt azi cel mai singuratic suflet, şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu – unde. Un singur gând mi-e rază şi putere: o, stelelor, nici voi n-aveţi în drumul vostru nicio ţintă, dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea. (Stelelor)

Filozofia e ,,Bemolul" vietii. Toate tonurile sufletesti le adanceste cu o jumatate de ton.

Prostul cel mai prost e prostul alterat de filosofie.

Lumina ce-o simt navalindu-mi in piept cand te vad, oare nu e un strop din lumina creata in ziua dintai, din lumina aceea-nsetata adanc de viata?   Nimicul zacea-n agonie, cand singur plutea-n intuneric si dat-a un semn Nepatrunsul: "Sa fie lumina!"   O mare si-un vifor nebun de lumina facutu-s-a-n clipa: o sete era de pacate, de doruri, de-avanturi, de patimi,   o sete de lume si soare. Dar unde-a pierit orbitoarea lumina de-atunci - cine stie?   Lumina, ce-o simt navalindu-mi in piept cand te vad - minunato, e poate ca ultimul strop din lumina creata in ziua dintai. (Lumina)

Când prin oraş calci lin pe străzi sămânţa ulmilor, şi-n mers în adevăruri limpezi crezi - mai e nevoie de vreun vers?   Când muşchiul de pădure mult ne-alină-n vară verde dor şi glasul picurat ţi-ascult - mai e nevoie de-un izvor?   Când în bătaia vântului mlădie umbli pe colnic, pe-ntinderea pământului mai e nevoie de vreun spic?   Când între lipsă şi prisos ne bucurăm de câte sunt şi cântă pe subt glii un os - mai e nevoie de cuvânt?   Când îţi ghicesc arzândul lut cum altul de Tanagra nu-i, din miazănoapte până-n sud mai e nevoie de statui?   Când hoinărind, alăturea, noi mână-n mână ne găsim cu ochii la aceeaşi stea - mai e nevoie de destin? (Strofe de-a lungul anilor)

Ne-om aminti cândva târziu de-această întâmplare simplă, de-această bancă unde stăm tâmplă fierbinte lângă tâmplă.   De pe stamine de alun, din plopii albi, se cerne jarul. Orice-nceput se vrea fecund, risipei se dedă Florarul.   Polenul cade peste noi, în preajmă galbene troiene alcătuieşte-n aur fin. Pe umeri cade-ne şi-n gene.   Ne cade-n gură când vorbim, şi-n ochi, când nu găsim cuvântul. Şi nu ştim ce păreri de rău ne tulbură, pieziş, avântul.   Ne-om aminti cândva târziu de-această întâmplare simplă, de-această bancă unde stăm tâmplă fierbinte lângă tâmplă.   Visând, întrezărim prin doruri - latente-n pulberi aurii – păduri ce ar putea să fie şi niciodată nu vor fi. (Risipei se dedă florarul)

Sunt oameni a caror fata este medalia fiintei lor. Si sunt oameni a caror fata este reversul medaliei.

Poetul este nu atat un manuitor, cat un mantuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturala si le aduce in starea de gratie.

Din vârf de munţi amurgul suflă cu buze roşii în spuza unor nori şi-ațâță jăraticul ascuns sub valul lor subţire de cenuşă.   O rază ce vine goană din apus şi-adună aripile şi se lasă tremurând pe-o frunză: dar prea e grea povara - şi frunza cade.   O, sufletul! Să mi-l ascund mai bine-n piept şi mai adânc, să nu-l ajungă nici o rază de lumină: s-ar prăbuşi.   E toamnă. (Amurg de toamnă)

Consolatio mediocritas: orice fir de nisip se crede pe sine insusi o samanta de margaritar far-de noroc.

Dorința de a cunoaște este însăși forma vieții și a inteligenței. © CCC

Cine-si face prea multe planuri se lasa de obicei tot asa de mult condus de ,,moment" ca si cei care nu-si fac planuri deloc.

Mana stanga se aseamana la perfectie cu mana dreapta atat prin forma cat si prin dimensiuni si totusi mana stanga n-o poti imbraca in manusa mainii drepte.

În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire - mai mult decât o bibliotecă.

Viaţă şi roman: viaţa nimănui nu este un roman. Viaţa noastră, a oricăruia, este alcătuită din nenumărate tan­genţe la nenumărate romane.

Ar fi nespus de regretabil daca adevarul ar fi intotdeauna “la mijloc”. Aceasta l-ar preface in apanaj al mediocritatii.