Exista un pesimism care se naste dintr-o saracie si altul dintr-un prisos de viata. Cel dintai exprima slabiciunea noastra, al doilea, o nemarginita sete de viata. In cazul dintai, suntem incapabili sa gustam lumea si viata, in al doilea, lumea cu toate comorile ei nu e in stare sa ne indestuleze patimile si nesfarsitul dor de a trai, si zicem: ,,lumea e un rau”.
Greselile unui om mare se deosebesc de greselile unui om de rand prin aceea ca de obicei se pot explica din insusirile lui bune.
Sunt adevaruri pe care e cu neputinta sa le intelegi just, daca, inainte de aceea, nu ai trecut prin anumite rataciri.
O singura rugaciune am: “Doamne, sa nu ma lasi niciodata sa fiu multumit de mine insumi!”
Poti dori ceva asa de chinuitor si de tare incat, implinindu-ti-se, nici nu te mai bucuri: te-a costat prea mult suflet.
Cata matematica, atata adevar.
Prin insasi natura sa aforismul ezita intre formula si aluzie.
Cum pretindem de la vointa, din care izvorasc faptele, un caracter, asa pretindem si de la inteligenta, din care izvorasc gandurile, un caracter. Uneori, intalnim spirite foarte inteligente, dar fara caracter intelectual.
Ce teorie a cunoasterii adopti este un pas de o importanta enorma pentru viata sufleteasca, caci teoria cunoasterii nu este o simpla teorie intre multe altele, ci inceputul stralucit sau dezastruos al unei adanci sau marginite conceptii despre lume.
Cea mai frumoasa si in acelasi timp cea mai legitima urare ce-o poti face cuiva este: “Sa ajungi in tara fagaduintei. Pe care o porti in tine.”
(Elanul insulei)
Consolatio mediocritas: orice fir de nisip se crede pe sine insusi o samanta de margaritar far-de noroc.
Poti adanci asa de mult o problema, incat sa faci imposibila rezolvarea ei...
Matematica e precisa, insa nu e reala, si e reala, insa nu e precisa.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.