Fara de o adancire staruitoare in miscarile si framantarile sociale ale timpului, fara de o patrundere in tainuitele instincte ale neamului, fara de faurirea unor vederi largi despre viata si natura, fara de cunoasterea altor culturi din vremea noastra si din vremuri trecute, fata de care ne afirmam si ne cristalizam propriul spirit etnic-cultural, cum isi inchipuie artistii sa dea lumii o opera de arta, in care sa se concretizeze toate pornirile constiente si inconstiente ale unui om? Operele de arta…sa fie expresia unor personalitati care isi au constiinta cristalizata intr-o hotarata conceptie despre fiinta si rostul existentei, personalitati bogate in viata launtrica, in intrebari, in indoieli, in aventuri si ganduri.
Tehnica reprezinta fantezia realitatii.
Poti dori ceva asa de chinuitor si de tare incat, implinindu-ti-se, nici nu te mai bucuri: te-a costat prea mult suflet.
Ranile omului zvacnesc ca inima. Sa fie oare si inima o rana?
Setos iți beau mireasma și-ți cuprind obrajii
cu palmele-amândouă, cum cuprinzi în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: "Mi-asa de dor de tine!"
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic,
parc-as fi pribeag pe-un alt pamânt.
Femeie, ce mare porti în inima si cine esti?
Mai cânta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea - vesnicii.
(Dorul)
Simtul comun nu poate lua proportii geniale, decat sub forma umorului.
Ea canta si eu ascult. Pe buzele ei calde mi se naste sufletul.
Incrucisarea a doua priviri, o clipa de tacere intre doi oameni, un simplu cuvant care nu ajunge pana la urechile celuilalt, pot sa fie un strop de istorie universala.
Cu-o mare de îndemnuri şi oarbe
năzuinţi
în mine
mă-nchin luminii voastre, stelelor,
şi flăcări de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută
cu buze reci de gheaţă trupul.
Şi-nmărmurit vă-ntreb:
spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
mă simt azi cel mai singuratic suflet,
şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu – unde.
Un singur gând mi-e rază şi putere:
o, stelelor, nici voi n-aveţi
în drumul vostru nicio ţintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriţi
nemărginirea.
(Stelelor)
Visând, întrezărim prin doruri -
latente-n pulberi aurii –
păduri ce ar putea să fie
şi niciodată nu vor fi.
(Risipei se dedă florarul)
Greselile unui om mare se deosebesc de greselile unui om de rand prin aceea ca de obicei se pot explica din insusirile lui bune.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.