Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se dedă Florarul.
Polenul cade peste noi,
în preajmă galbene troiene
alcătuieşte-n aur fin.
Pe umeri cade-ne şi-n gene.
Ne cade-n gură când vorbim,
şi-n ochi, când nu găsim cuvântul.
Şi nu ştim ce păreri de rău
ne tulbură, pieziş, avântul.
Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
Visând, întrezărim prin doruri -
latente-n pulberi aurii –
păduri ce ar putea să fie
şi niciodată nu vor fi.
(Risipei se dedă florarul)
Poezia vietii: vadit ca fiecare lucru isi are tainicul lui strop de poezie, cantecul lui. Sa-l simti, e un mare dar…A lamuri un zambet din frumusetea lumii acesteia si a-i da expresie vesnica, a desface din haosul vremii clipa prin care se poate privi in eternitate, nu e a spori cu aceasta lumina, farmecul, puterile vietii omenesti?
Prin insasi natura sa aforismul ezita intre formula si aluzie.
Ca sa poti culege firul din gogoasa de matasa, crisalida trebuie inmuiata intai si ucisa.
Marele rol al scriitorului: sa pacifice oamenii, sa le dea solutii de viata, sa-i indrume, sa-i abata din calea pacatului, sa le arate caile virtutii, sa-i scoata din indoiala.
Papadia realizeaza simbolic un suprem ideal organic si spiritual: din samanta ea isi face o aureola.
Un scriitor ar trebui să scrie cu ochii, iar un pictor să picteze cu urechile.
© CCC
Arta nu este nimic altceva decat contemplarea lumii impregnate de har, luminata din interior. A revela prezenta lui Dumnezeu indaratul oricarui obiect, aceasta este functia artei.
Opera de arta trebuie sa para iesita din mana omului, iar nu dintr-o masina, si o greseala e, uneori, un accident fericit.
Cine crede-n zbor e stapan peste zare.
Orice artă profund originală pare urâtă la început.
© CCC
Zeii stimuleaza si rodesc, idolii absorb si sterilizeaza.