Exista un pesimism care se naste dintr-o saracie si altul dintr-un prisos de viata. Cel dintai exprima slabiciunea noastra, al doilea, o nemarginita sete de viata. In cazul dintai, suntem incapabili sa gustam lumea si viata, in al doilea, lumea cu toate comorile ei nu e in stare sa ne indestuleze patimile si nesfarsitul dor de a trai, si zicem: ,,lumea e un rau”.
Aforismul. Cand formulezi un aforism, trebuie sa-l aduci in situatia de a refuza orice adaos. Un aforism trebuie sa fie ceva canonic incheiat, ca Biblia.
A cunoaște. A iubi.
Încă-odată, iar si iară,
a cunoaște-nseamnă iarna,
a iubi e primăvară.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine
tare de departe-n tine.
A cunoaste. A iubi.
Care-i drumul, ce te-ndeamna?
A cunoaste - ce-nseamna?
A iubi - de ce ti-e teama
printre flori si-n mare iarba?
Printre flori si-n mare iarba,
patima fara pacate
ne rastoarna-n infinit
cu rumoare si ardoare
de albine rencarnate.
Înc-odata, iar si iara
a iubi e primăvară.
(Primăvara)
Visând, întrezărim prin doruri -
latente-n pulberi aurii –
păduri ce ar putea să fie
şi niciodată nu vor fi.
(Risipei se dedă florarul)
N-am intalnit un om de la care sa nu fi avut ce invata.
Ai toata viata un scolar pe care niciodata nu trebuie sa-l pierzi din ochi: tu insuti.
Dărâmând case, nimeni n-a învățat să fie zidar, nici să devină croitor, rupând haine.
(Marea didactică, 1632)

Aş vrea să vă culeg în braţe
feciorelnicul avant,
dar vi-e atât de fragedă podoaba,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.
(Flori de mac)
Cine crede-n zbor e stapan peste zare.
Cand vrei sa vezi foarte clar un lucru, nu-l lumina prea tare, nu-i lua de pe fata toate umbrele.
Sunt cugetari care sunt stele si altele, simpli licurici: lumea nu se indreapta dupa acestea din urma.
Ingratitudine: vedem din gratia soarelui. Dar cand vrem sa vedem si mai bine ii intoarcem spatele.
Tehnica reprezinta fantezia realitatii.
Matematicianul este imblanzitorul ce a domesticit infinitul.
Viata ne invata sa cultivam uitarea, ca o masura de consolare a fiintei.
Fiinta noastra creste odata cu cunostintele dobandite, se limpezeste prin ele si se aduna in ele. Este tot atat de frumos sa inveti pe cat este sa traiesti.