Citate despre Coruptie

In orice mare cultura pietrele de hotar sunt poetii si filozofii.

Ceea ce istoria nu uita devine legenda. Ceea ce istoria uita devine istoriografie.

Ce este cuvantul, orice cuvant. Nimic decat o rana a tacerii.

Papadia realizeaza simbolic un suprem ideal organic si spiritual: din samanta ea isi face o aureola.

Cea mai coplesitoare forta majora sub presiunea careia suntem uneori constransi sa lucram este propria noastra constiinta.

A filozofa inseamna a incerca sa raspunzi cu mijloace supermature la intrebari pe care si le pun copiii.

Cea mai frumoasa si in acelasi timp cea mai legitima urare ce-o poti face cuiva este: “Sa ajungi in tara fagaduintei. Pe care o porti in tine.” (Elanul insulei)

Nu rareori suntem asa departe de "adevar" numai fiindca ne sfiim sa spunem absurditati.

Unora le place numai ce inteleg, altii pot intelege numai ce le place.

Idealurile umanitatii s-au impus intotdeauna cu mijloace inumane.

Inclinatia noastra de a crede in destin este intarita de orgoliul de a nu ne crede cu totul ignorati de restul universului.

Adversarul care iti este o obsesie va deveni o parte din tine.

O singura rugaciune am: “Doamne, sa nu ma lasi niciodata sa fiu multumit de mine insumi!”

Lumea din preajma, lumea in totalitatea ei, e ca o veste cu totul improbabila, care totusi se confirma.

Sunt rauri care isi sapa albia prin munti de var; ele trec prin sanul muntilor si ies din nou la iveala la departari considerabile ca rauri mari. Cand cautam izvorul lucrurilor, patim cam ce patim cu raurile acestea; tot mergem pe albie in sus si credem ca acolo e izvorul raului unde-l vedem iesind din sanul muntelui…Dar izvorul e cu mult, cu mult mai departe.

Absolutul este punctul indiferent al tuturor polurilor, dincolo de existenta si inexistenta, dincolo de real si ireal.

Suferintele noastre isi pun pecetea pe bucuriile noastre, dar nu si invers. De aici subtonul de melancolie al intregii noastre vieti.

Inimile de piatra se incalzesc, daca le loveste des, foarte des, ciocanul sortii.

Vântul scutură toţi merii Poartă note de ghitară… Este rândul primăverii Bună sară! Evantaliul ascunde Vorbe dulci şi măşti frumoase… Dar de unde până unde? Sănătoase? Câte tragice tirade Declamate-n ironie… Dar aşa poate se cade Să şi fie. Ce dulceaţă prefăcută . . . . . . . . . . . . . . . . . . Când din gură îşi sărută Ochişorii. De-ar putea noi ştim prea bine C-amândouă şi i-ar scoate Au geloase una d-alta Nu sunt toate? Dar astfel se tot împacă Sub umbrarul cel de viţe Gungurind ca pe o cracă Porumbiţe. Numai rozele durerii Printre râs s-amestecară Când de flori se scutur merii… Bună sară! (cca. 1881–1882) (Vântul scutură toți merii…)

Tehnica reprezinta fantezia realitatii.