Citate de Lucian Blaga

E necavaleresc sa combati un aforism altfel decat tot printr-un aforism.

Ceea ce istoria nu uita devine legenda. Ceea ce istoria uita devine istoriografie.

Inimile de piatra se incalzesc, daca le loveste des, foarte des, ciocanul sortii.

Sunt oameni care, de teama sa nu abuzeze in vreun chip, prefera sa nu faptuiasca nimic. Despre acesti oameni se poate spune ca insasi simpla lor existenta este un abuz.

Totul se pare ca are greutate, chiar si lumina. Numai farmecul femeii iubite este imponderabil.

Cea mai frumoasa si in acelasi timp cea mai legitima urare ce-o poti face cuiva este: “Sa ajungi in tara fagaduintei. Pe care o porti in tine.” (Elanul insulei)

Unele spirite foarte adanci sunt atat de clare, incat apar ca fundul unui lac limpede, mai putin adanci decat sunt...

Ca numesti pe cineva patimas nu depinde de marimea, intensitatea, puterea patimii sale, ci de rolul ce-l are patima sa in echilibrul fortelor sale sufletesti. Imi pot inchipui foarte bine un om slab, coplesit de cea mai spalacita patima, de alta parte un om cu suflet adanc si larg, stapanit de cea mai puternica patima, fara de a-ti face vreodata impresia unui patimas.

Inainte de caderea in pacat a celor dintai oameni, Paradisul era o simpla colonie a lui Dumnezeu. Prin caderea in pacat a cetatenilor sai, Paradisul a devenit pentru putin timp un stat autonom. E regretabil doar ca istoria acestui stat a fost atat de scurta.

Simtul comun nu poate lua proportii geniale, decat sub forma umorului.

Triumfu-i fara slava, de-nvingi cu usurinta.

Un inceput de admiratie fata de adversar, este un inceput de capitulare in fata lui.

Lacul oglindeste stelele fiindca vrea sa fie cer. (Elanul insulei)

Filozofia e ,,Bemolul" vietii. Toate tonurile sufletesti le adanceste cu o jumatate de ton.

Opreste trecerea! Stiu ca unde nu e moarte, nu e nici iubire - si totusi, te rog: opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masuri destramarea.

Umbra e o reverenta pe care lumina o face intunericului.

Intalnesti, adesea, oameni care au cu mult mai multa in­dependenta in parerile lor decat ar trebui si ar fi iertat sa aiba pe langa inteligenta de care dispun; insuportabili!...

Când prin oraş calci lin pe străzi sămânţa ulmilor, şi-n mers în adevăruri limpezi crezi - mai e nevoie de vreun vers?   Când muşchiul de pădure mult ne-alină-n vară verde dor şi glasul picurat ţi-ascult - mai e nevoie de-un izvor?   Când în bătaia vântului mlădie umbli pe colnic, pe-ntinderea pământului mai e nevoie de vreun spic?   Când între lipsă şi prisos ne bucurăm de câte sunt şi cântă pe subt glii un os - mai e nevoie de cuvânt?   Când îţi ghicesc arzândul lut cum altul de Tanagra nu-i, din miazănoapte până-n sud mai e nevoie de statui?   Când hoinărind, alăturea, noi mână-n mână ne găsim cu ochii la aceeaşi stea - mai e nevoie de destin? (Strofe de-a lungul anilor)

O personalitate e ca un munte: iti largeste orizontul daca stai pe umerii sai; daca-i stai insa la genunchi, iti stramteaza zarea, impiedicandu-te sa vezi si ce mai inainte ai vazut.