Ce-i dincolo nu-mi pricinuieste griji,
De sfarmi aceasta lume in ruine,
cealalta poate sa se nasca dupa mine.
Din ast pamant imi izvoraste bucuria
si acesta-i soarele ce-mi lumineaza suferinta.
De voi putea sa ma despart de lumea-aceasta,
intample-se atunci orice, urmeze nefiinta,
nu voi sa mai aud nimic, daca si dincolo e ura si iubire,
daca si-n celelalte sfere
exist-un-nalt si un adanc ca-n asta Fire.
A pleca inseamna a muri putin, dar a muri inseamna a pleca mult.
Partir, c'est mourir un peu, mais mourir, c'est partir beaucoup.
© CCC
Când prin oraş calci lin pe străzi
sămânţa ulmilor, şi-n mers
în adevăruri limpezi crezi -
mai e nevoie de vreun vers?
Când muşchiul de pădure mult
ne-alină-n vară verde dor
şi glasul picurat ţi-ascult -
mai e nevoie de-un izvor?
Când în bătaia vântului
mlădie umbli pe colnic,
pe-ntinderea pământului
mai e nevoie de vreun spic?
Când între lipsă şi prisos
ne bucurăm de câte sunt
şi cântă pe subt glii un os -
mai e nevoie de cuvânt?
Când îţi ghicesc arzândul lut
cum altul de Tanagra nu-i,
din miazănoapte până-n sud
mai e nevoie de statui?
Când hoinărind, alăturea,
noi mână-n mână ne găsim
cu ochii la aceeaşi stea -
mai e nevoie de destin?
(Strofe de-a lungul anilor)
O personalitate e ca un munte: iti largeste orizontul daca stai pe umerii sai; daca-i stai insa la genunchi, iti stramteaza zarea, impiedicandu-te sa vezi si ce mai inainte ai vazut.
Trebuie sa lucram si sa dormim opt ore, dar nu aceleasi.
Intens si cu adevarat “actuale” pot deveni, la un moment dat, numai operele ce vor fi pe urma definitiv, iremediabil si pentru totdeauna “inactuale”
Paradoxul - strigatul imposibil pe care il scoate inefabilul cand il impingi pana la paroxism.
Ea canta si eu ascult. Pe buzele ei calde mi se naste sufletul.
Inimile de piatra se incalzesc, daca le loveste des, foarte des, ciocanul sortii.
Ce teorie a cunoasterii adopti este un pas de o importanta enorma pentru viata sufleteasca, caci teoria cunoasterii nu este o simpla teorie intre multe altele, ci inceputul stralucit sau dezastruos al unei adanci sau marginite conceptii despre lume.
Dupa ce apune soarele, orice licurici crede ca el ii e loctiitorul...
Cea mai coplesitoare forta majora sub presiunea careia suntem uneori constransi sa lucram este propria noastra constiinta.
Orice aforism trebuie sa fie astfel formulat incat sa spuna mai mult decat spune.
A admira pe un ganditor nu inseamna a-i accepta ideile ca atare.
Când am să plec din lume, n-au să mai fie flori.
Nici chiparoși, nici buze, nici vin cu-arome fine.
Nici zâmbet, nici tristețe, nici înserări și zori.
Nu va mai fi nici lumea – căci gândul meu o ține.
(Rubaiate)
Orice opera de arta mai veche are doi autori: artistul care a plasmuit-o si timpul care i-a adaugat patina, ce contribuie in asa de mare masura la farmecul operei. Cateva secole prefac pe unicul autor initial in simplu colaborator la propria lui opera.
Fiecare individ moare dupa imaginea pe care si-o face despre acest eveniment.
Eu nu mă căiesc,
c-am adunat în suflet şi noroi -
dar mă gândesc la tine.
Cu gheare de lumină
o dimineaţă-ţi va ucide-odată visul,
că sufletul mi-aşa curat,
cum gândul tău il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineţi,
în care eu ţi-oi zice fără umbră de căinţă:
"Nu ştii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?
(Vei plânge mult ori vei zâmbi?)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.