Citate de Feodor M. Dostoievski

Omenirea nu se poate sa nu gaseasca in sine puterea de a trai in numele virtutii, chiar fara sa creada in nemurirea sufletului. O va afla in dragostea pentru libertate, pentru egalitate, pentru fraternitate.

Dorinta, ca si nevoia, n-are oprelisti.

Natura e oglinda cea mai limpede, e destul sa privesti in ea!

Societatea devine infern de indata ce vrem sa facem din ea un paradis. © CCC

Societatea are nevoie de oameni care au grijă de bătrâni și care știu să fie plini de compasiune și onestitate. © CCC

Societatea exista pentru beneficiul oamenilor, si nu oamenii pentru beneficiul societatii.

Ferice de acela care are un ideal, chiar daca greseste. Omul are nevoie sa creada in ceva, sa creada in cineva.

Inima care iubeste mult, sufera mult.

Noţiunea noastră de societate perfectă îmbrăţişează familia ca centru şi ornament, dar acest paradis nu este sigur până când nu apar copiii pentru a anima şi completa imaginea. © CCC

Nu există în lume nimic mai greu decât sinceritatea şi nimic nu este mai uşor decât linguşirea.

Societatea are nevoie de oameni care lucrează în spitale. Societatea are nevoie de tot felul de abilități care nu sunt doar cognitive; sunt emoționale, sunt afective. Nu poți conduce societatea doar pe date și pe computere. © CCC

Vântul scutură toţi merii Poartă note de ghitară… Este rândul primăverii Bună sară! Evantaliul ascunde Vorbe dulci şi măşti frumoase… Dar de unde până unde? Sănătoase? Câte tragice tirade Declamate-n ironie… Dar aşa poate se cade Să şi fie. Ce dulceaţă prefăcută . . . . . . . . . . . . . . . . . . Când din gură îşi sărută Ochişorii. De-ar putea noi ştim prea bine C-amândouă şi i-ar scoate Au geloase una d-alta Nu sunt toate? Dar astfel se tot împacă Sub umbrarul cel de viţe Gungurind ca pe o cracă Porumbiţe. Numai rozele durerii Printre râs s-amestecară Când de flori se scutur merii… Bună sară! (cca. 1881–1882) (Vântul scutură toți merii…)

Nu te minti singur. Cel care se minte pe sine, si-si pleaca urechea la propriile sale minciuni, ajunge sa nu mai deosebeasca adevarul nici in el, nici in jurul lui, sa nu mai aiba respect nici pentru sine, nici pentru restul lumii.

Dragostea ii face pe oameni sa se simta egali.

Un om este nefericit pentru ca nu stie ca este fericit, acesta este singurul motiv.

Este posibil să-i iubeşti pe toţi oamenii? Bineînţeles că nu, ba chiar ar fi nenatural. În iubirea abstractă faţă de toată omenirea, te iubeşti aproape întotdeauna doar pe tine însuţi.

Învăţaţi şi citiți. Citiți cărţi serioase. Viața va face restul.

In teorie, iti poti iubi aproapele chiar de departe: de aproape este ca si imposibil.

Cum poti judeca un om fara a-i analiza gandurile? Exista oare un criteriu mai serios decat felul lui de a gandi, de a privi viata?

Trebuie să iubeşti viaţa mai mult decât sensul vieţii.