Citate despre Frumusete

Numai orbit de patimile ei poti vedea ce-i viata...

Invatat e omul care nu termina niciodata de invatat.

Intr-un cuvant rasuna nu numai sensul sau, rasuna in el intregul univers, precum intr-o scoica marea.

Adevarul e pentru intelepti si frumusetea e pentru o inima ce simte.

Suferintele noastre isi pun pecetea pe bucuriile noastre, dar nu si invers. De aici subtonul de melancolie al intregii noastre vieti.

Sublimul emotioneaza, frumosul incanta.

Norii negri nu intuneca curcubeul, ci-l arata si mai bine.

O frumusețe fără grație e o frumusețe lipsită de farmec. © CCC

Pentru nimic nu cheltuim atata forta ca pentru lucrurile pentru care avem o ”slabiciune”.

Frumusetea va fi convulsiva sau nu va fi deloc.

Gratia e mai frumoasa decat frumusetea.

A admira pe un ganditor nu inseamna a-i accepta ideile ca atare.

Aforismul are aer de evidenta numai cand exprima o ipoteza a inimii.

Noaptea e patria tuturor semintelor.

Cea mai frumoasă lună e pe lac, cel mai frumos luceafăr e pe mare, și cântă cel mai sincer pitpalac nu-n pomi, ci-n amintiri și în uitare. Cea mai frumoasă lună e în lac.   Cea mai frumoasă floare e pe sâni, sau în surpate plete de femeie și nu lucesc, pe cer, ca în fântâni, fantomele de lux din curcubeie. Cea mai frumoasă floare e pe sâni.   E aurul mai cald în inelar și șoldul mai cu linii sub mătasă, în nuntă-i vinul cel mai plin de har și-n rouă raza cea mai languroasă. E aurul mai scump în inelar.   Culori și mirodenii cercuri fac în jurul meu. Argila mea tresare și cu cămașa cerului mă-mbrac. Și iată-mă-s, deodată, cer și zare. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cea mai frumoasă lună e în lac. (1958) (Arta Poetică)

Un chip frumos este o recomandare tacuta.

Mana stanga se aseamana la perfectie cu mana dreapta atat prin forma cat si prin dimensiuni si totusi mana stanga n-o poti imbraca in manusa mainii drepte.

Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te vad, oare nu e un strop din lumina creată în ziua dintâi, din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?   Nimicul zăcea-n agonie când singur plutea-ntuneric şi dat-a un semn Nepătrunsul: "Să fie lumină!"   O mare şi-un vifor nebun de lumină facutu-s-a-n clipa: o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi, o sete de lume şi soare.   Dar unde-a pierit orbitoarea lumină de-atunci - cine ştie?   Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te vad - minunato, e poate ca ultimul strop din lumina creată în ziua dintâi. (Lumina)

Soarele nu-si ascunde petele cu minciuni, ci cu un prisos de lumina.