Citate de Lucian Blaga

Limba materna a pasiunilor n-are sintaxa.

Se spune ca pasari calatoare, care trec noaptea in carduri peste orase, se zapacesc de lumina ce-o imprastie acestea in intuneric, si pana in zori tot dau ocol orasului, nestiind incotro s-apuce; instinctele noastre mari si mici sunt ca aceste pasari: lumina constiintei le zapaceste…

Ca sa se realizeze macar o parte in viata, idealurile in sine ale spiritului trebuie sa fie cu totul irealizabile, absolut utopice.

De cate ori aud vreun om de stiinta pronuntand cuvantul «metoda», am impresia ca vad un sarpe care a inghitit penibil un corp mai mare decat el.

Umbra e o reverenta pe care lumina o face intunericului.

Consolatio mediocritas: orice fir de nisip se crede pe sine insusi o samanta de margaritar far-de noroc.

Ce este cuvantul, orice cuvant. Nimic decat o rana a tacerii.

Nu numai o mare durere iti poate tulbura o fericire, ci si alta fericire.

Cu-o mare de îndemnuri şi oarbe năzuinţi în mine mă-nchin luminii voastre, stelelor, şi flăcări de-adorare   îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă. Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută cu buze reci de gheaţă trupul. Şi-nmărmurit vă-ntreb: spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri? Pribeag cum sunt, mă simt azi cel mai singuratic suflet, şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu – unde. Un singur gând mi-e rază şi putere: o, stelelor, nici voi n-aveţi în drumul vostru nicio ţintă, dar poate tocmai de aceea cuceriţi nemărginirea. (Stelelor)

Un personaj alcatuit numai din lumini, fara umbre, nu are plasticitate, nu e viu. In viata, e ca si in desen.

Prin insasi natura sa aforismul ezita intre formula si aluzie.

Incepi sa mori atunci cand pe nici un plan de activitate nu te mai poti depasi.

Aburii ce se ridică dintr-o baltă murdară sunt tot așa de curați ca și aburii ce se înalță din cel mai limpede râu.

Propaganda in favoarea unui adevar degradeaza adevarul.

Poti adanci asa de mult o problema, incat sa faci imposibila rezolvarea ei...

Ca adevarul poate avea si influente dezastruoase asupra noastra, nu marturiseste asupra valorii sale ideale, ci dovedeste numai slabiciunea noastra; suntem ca bolnavii care nu pot suporta aerul aspru si curat al muntilor.

Exista un pesimism care se naste dintr-o saracie si altul dintr-un prisos de viata. Cel dintai exprima slabiciunea noastra, al doilea, o nemarginita sete de viata. In cazul dintai, suntem incapabili sa gustam lumea si viata, in al doilea, lumea cu toate comorile ei nu e in stare sa ne indestuleze patimile si nesfarsitul dor de a trai, si zicem: ,,lumea e un rau”.

Sunt adevaruri pe care e cu neputinta sa le intelegi just, daca, inainte de aceea, nu ai trecut prin anumite rataciri.

Melancolia este o reductie la zero a capacitatii noastre innascute de a ne autoiluziona.

Inscriptie pe o fantana: ceea ce-i adanc nu straluceste.