Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se dedă Florarul.
Polenul cade peste noi,
în preajmă galbene troiene
alcătuieşte-n aur fin.
Pe umeri cade-ne şi-n gene.
Ne cade-n gură când vorbim,
şi-n ochi, când nu găsim cuvântul.
Şi nu ştim ce păreri de rău
ne tulbură, pieziş, avântul.
Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
Visând, întrezărim prin doruri -
latente-n pulberi aurii –
păduri ce ar putea să fie
şi niciodată nu vor fi.
(Risipei se dedă florarul)
Ce este aforismul? O floare in stare de gratie. Aleasa sa conceapa Logosul si sa-l nasca.
Inclinatia noastra de a crede in destin este intarita de orgoliul de a nu ne crede cu totul ignorati de restul universului.
In general, femeile manifesta o intoleranta fizica fata de secrete. Pentru constiinta celor mai multe femei, taina este un corp strain. Da in grija unei femei un secret. Daca femeia va izbuti sa-l pastreze, e sigur ca ea se va imbolnavi, facand cel putin o urticarie.
Sunt anarhist în politică, impresionist în artă și simbolist în literatură. Nu pentru că înțeleg ce înseamnă acești termeni, dar îi consider pe toți doar sinonime ale pesimistului.
© CCC
Absolutul este punctul indiferent al tuturor polurilor, dincolo de existenta si inexistenta, dincolo de real si ireal.
In toate, natura procedeaza dupa principiul maximei economii. Ea accepta principiul infinitei risipe numai in avantajul semintelor, al inceputurilor.
Aburii ce se ridică dintr-o baltă murdară sunt tot așa de curați ca și aburii ce se înalță din cel mai limpede râu.
Urasti viata? Nu cred. Viata e ca o femeie pe care o iubesti si care te insala. Toata ura ce ti-o indrepti impotriva ei e in fond tot dragoste. Oare ai uri pe femeia care te-a inselat daca n-ai mai iubi-o inca?
Ca numesti pe cineva patimas nu depinde de marimea, intensitatea, puterea patimii sale, ci de rolul ce-l are patima sa in echilibrul fortelor sale sufletesti. Imi pot inchipui foarte bine un om slab, coplesit de cea mai spalacita patima, de alta parte un om cu suflet adanc si larg, stapanit de cea mai puternica patima, fara de a-ti face vreodata impresia unui patimas.
Lumina ce-o simt
navalindu-mi in piept cand te vad,
oare nu e un strop din lumina
creata in ziua dintai,
din lumina aceea-nsetata adanc de viata?
Nimicul zacea-n agonie,
cand singur plutea-n intuneric si dat-a
un semn Nepatrunsul:
"Sa fie lumina!"
O mare
si-un vifor nebun de lumina
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de doruri, de-avanturi, de patimi,
o sete de lume si soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumina de-atunci - cine stie?
Lumina, ce-o simt navalindu-mi
in piept cand te vad - minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creata in ziua dintai.
(Lumina)
In jurul oamenilor mari in puteri si mari in egoism gasim adesea o specie de oameni pe care nu admiratia sau entuziasmul ii apropie de cei tari, ci placerea de a fi mijloace in mana acelora. Credeti-ma: exista sclavi din fire.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.