Cu-o mare de îndemnuri şi oarbe
năzuinţi
în mine
mă-nchin luminii voastre, stelelor,
şi flăcări de-adorare
îmi ard în ochi, ca-n nişte candele de jertfă.
Fiori ce vin din ţara voastră îmi sărută
cu buze reci de gheaţă trupul.
Şi-nmărmurit vă-ntreb:
spre care lumi vă duceţi şi spre ce abisuri?
Pribeag cum sunt,
mă simt azi cel mai singuratic suflet,
şi străbătut de-avânt alerg, dar nu ştiu – unde.
Un singur gând mi-e rază şi putere:
o, stelelor, nici voi n-aveţi
în drumul vostru nicio ţintă,
dar poate tocmai de aceea cuceriţi
nemărginirea.
(Stelelor)
Unele ascunzisuri ale sufletului sunt usoare ca niste umbre: dispar indata ce incerci sa le luminezi…
Inainte de a ma naste, am fost o vesnicie intreaga ”nimic”. De ce ma tem acum de aceeasi ”inexistenta” cu care am avut o vesnicie timp sa ma obisnuiesc si-n care am fost deja? Nu inteleg.
Ingratitudine: vedem din gratia soarelui. Dar cand vrem sa vedem si mai bine ii intoarcem spatele.
Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te vad,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-ntuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
"Să fie lumină!"
O mare
şi-un vifor nebun de lumină
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume şi soare.
Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci - cine ştie?
Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te vad - minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.
(Lumina)
Dacă un lucru anume te tulbură, vinovat nu este acesta, ci ceea ce gândeşti despre el. Şi stă în puterea ta să schimbi ceea ce gândeşti.
Oamenii folosesc gandirea doar drept autoritate pentru nedreptatile lor, si vorbirea doar pentru a-si ascunde gandurile.
Matematicianul este imblanzitorul ce a domesticit infinitul.
Invatat e omul care nu termina niciodata de invatat.
Nu-ti imbogatesti sufletul cu adevaruri marunte; cine si-ar face avere adunand praful de aur imprastiat pe pamant?
Gandirea e activitatea inteligentei, visarea e voluptatea ei.
Gandirea - acea splendida forta care in clipele de oboseala plasmuieste zei, iar in momentele de plenitudine ii darama.
Un lucru, mai ales, da farmec gandirii omenesti: incertitudinea. Un spirit care nu e mereu nelinistit, ma plictiseste sau ma irita.
Gandurile marete vorbesc doar mintilor mari, dar actiunile marete vorbesc intregii omeniri.
Limba materna a pasiunilor n-are sintaxa.
Gandirea este cheia tuturor comorilor: ea iti da bucuriile adevarului, dar nu si grijile lui.
Orice aforism trebuie sa fie astfel formulat incat sa spuna mai mult decat spune.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.