Citate de Lucian Blaga

Paradoxul - strigatul imposibil pe care il scoate inefabilul cand il impingi pana la paroxism.

Datoria noastra in fata unui adevarat mister nu e sa-l lamurim, ci sa-l adancim asa mult incat sa-l prefacem intr-un mister si mai mare.

Foarte multe sofisme nu se nasc din lipsa de logica, ci din prea multa logica - ca sa zicem asa - anume, atunci cand operam cu mai multa logica, cu mai multa analiza, cu mai multe subtilitati metodice decat pretinde simplicitatea elementara a obiectului pe care-l cercetam - cand cheltuim mai multa forta decat pretinde problema.

Absolutul este punctul indiferent al tuturor polurilor, dincolo de existenta si inexistenta, dincolo de real si ireal.

Simtul comun nu poate lua proportii geniale, decat sub forma umorului.

Setos iți beau mireasma și-ți cuprind obrajii cu palmele-amândouă, cum cuprinzi în suflet o minune. Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stam. Si totusi tu-mi soptesti: "Mi-asa de dor de tine!" Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi pribeag pe-un alt pamânt.   Femeie, ce mare porti în inima si cine esti? Mai cânta-mi inc-o data dorul tau, sa te ascult si clipele sa-mi para niste muguri plini, din care infloresc aievea - vesnicii. (Dorul)

Cum pretindem de la vointa, din care izvorasc faptele, un caracter, asa pretindem si de la inteligenta, din care izvorasc gandurile, un caracter. Uneori, intalnim spirite foarte inteligente, dar fara caracter intelectual.

Greselile unui om mare se deosebesc de greselile unui om de rand prin aceea ca de obicei se pot explica din insusirile lui bune.

O dilema fara iesire: vegetalele sa le apreciezi pentru floare sau pentru rod?

Inainte de a ma naste, am fost o vesnicie intreaga ”nimic”. De ce ma tem acum de aceeasi ”inexistenta” cu care am avut o vesnicie timp sa ma obisnuiesc si-n care am fost deja? Nu inteleg.

Inimile de piatra se incalzesc, daca le loveste des, foarte des, ciocanul sortii.

Realitatea e ruina unui basm.

Ne-om aminti cândva târziu de-această întâmplare simplă, de-această bancă unde stăm tâmplă fierbinte lângă tâmplă.   De pe stamine de alun, din plopii albi, se cerne jarul. Orice-nceput se vrea fecund, risipei se dedă Florarul.   Polenul cade peste noi, în preajmă galbene troiene alcătuieşte-n aur fin. Pe umeri cade-ne şi-n gene.   Ne cade-n gură când vorbim, şi-n ochi, când nu găsim cuvântul. Şi nu ştim ce păreri de rău ne tulbură, pieziş, avântul.   Ne-om aminti cândva târziu de-această întâmplare simplă, de-această bancă unde stăm tâmplă fierbinte lângă tâmplă.   Visând, întrezărim prin doruri - latente-n pulberi aurii – păduri ce ar putea să fie şi niciodată nu vor fi. (Risipei se dedă florarul)

Dragostea de minciuna naste in mod cert minciuna. Dragostea de adevar nu naste neaparat adevarul.

Sunt rauri care isi sapa albia prin munti de var; ele trec prin sanul muntilor si ies din nou la iveala la departari considerabile ca rauri mari. Cand cautam izvorul lucrurilor, patim cam ce patim cu raurile acestea; tot mergem pe albie in sus si credem ca acolo e izvorul raului unde-l vedem iesind din sanul muntelui…Dar izvorul e cu mult, cu mult mai departe.

Mana stanga se aseamana la perfectie cu mana dreapta atat prin forma cat si prin dimensiuni si totusi mana stanga n-o poti imbraca in manusa mainii drepte.

A cunoaște. A iubi. Încă-odată, iar si iară, a cunoaște-nseamnă iarna, a iubi e primăvară.   A iubi - aceasta vine tare de departe-n mine. A iubi - aceasta vine tare de departe-n tine.   A cunoaste. A iubi. Care-i drumul, ce te-ndeamna? A cunoaste - ce-nseamna? A iubi - de ce ti-e teama printre flori si-n mare iarba?   Printre flori si-n mare iarba, patima fara pacate ne rastoarna-n infinit cu rumoare si ardoare de albine rencarnate.   Înc-odata, iar si iara a iubi e primăvară. (Primăvara)

Sunt adevaruri pe care e cu neputinta sa le intelegi just, daca, inainte de aceea, nu ai trecut prin anumite rataciri.

Soarele nu-si ascunde petele cu minciuni, ci cu un prisos de lumina.

Lacul oglindeste stelele fiindca vrea sa fie cer. (Elanul insulei)