Orgoliul inseamna a avea demnitatea ce rezulta din constiinta propriei valori, vanitatea este dorinta desarta dupa marire, dupa iesitul in fata, si asta mana in mana cu nevoia de linguseala. Orgoliul nu simte nevoia sa fie confirmat in constiinta pe care o are despre sine si, de aceea, intra in alerta la orice lauda pe care o suspecteaza a fi o simpla introducere la linguseala.
Ce-i viaţa? Să rabzi poate o zi şi alta oare?
Odihna, plictiseala, pot ele-ndestula?
Cine-şi doreşte ochii apostolilor care
Şterşi, îl jeleau pe zeul ce valu-l despica?
Ne-ncântă doar speranţa, a viselor minciune,
Şi dragostea, agilă în inimi pătrunzând;
Fremătător orgoliul sau voluptatea, când
Dă, muzicii, asemenea făgăduinţi nebune!
(Onoarea de a suferi – CVI (poezia 106), 1927)
M-am săturat de orgolii… de nasuri pe sus… de “importanți”, de snobi, de fițe, de statui mergătoare… de complexați… de crize inventate… de proști aroganți… m-am cam săturat… Sunt în căutare de oameni normali ce știu să se bucure într-o zi de secetă de binecuvântarea unui pahar cu apă rece… viața e mult, mult, mult mai simplă decât o percepem noi.
Lumea aceasta, teatru de orgoliu si de ratacire, este plina de nefericiti care vorbesc despre fericire.
Singura perioada in care iubirea este un lucru perfect este numai perioada de ardere initiala, in care n-a intervenit orgoliul, cand iubesti fara nici o conditie. Dupa aceea, cand doresti sa fii iubit numai tu si ceilalti sa fie dati la o parte de dragul tau, perfectiunea a incetat. Orice relatie este perfecta numai in momentul in care disponibilitatea este totala, in care dai tot ce este in tine fara conditii. In momentul in care apar conditiile nu mai exista perfectiune.
Atunci am inteles ca nimic nu dureaza in suflet, ca cea mai verificata incredere poate fi anulata de un singur gest, ca cele mai sincere posesiuni nu dovedesc nimic niciodata, caci si sinceritatea poate fi repetata cu altul, cu altii, ca, in sfarsit, totul se uita sau se poate uita, caci fericirea si increderea, adunate in atatea luni de dragoste, in atatea nopti petrecute impreuna, pierisera acum ca prin miracol si nu supravietuisera in mine decat un intaritor orgoliu si o cumplita furie impotriva mea insumi.
(Maitreyi)
Emotiile mortale sunt intense, solide, egale. Cei cu adevarat in stare sa sufere sufleteste au si orgoliul de a refula totul, au si durerea inferioritatii lor de o clipa, si poate ca tocmai aceasta comprimare mistuie si doare mai mult; deci e de presupus ca tocmai cei mandri, care isi ascund simtirea, sunt cei care, si mai ales prin asta, sufera cu adevarat.
Plansul demonstrativ nu corespunde nici unui sentiment, nu dovedeste nimic. Nu e nici o legatura intre el si sinceritatea emotiei sau mai bine zis intre el si valoarea simtirii. Emotiile mortale sunt intense, solide, egale. Cei cu adevarat in stare sa sufere sufleteste au si orgoliul de a refula totul, au si durerea inferioritatii lor, de o clipa, si poate ca tocmai aceasta comprimare mistuie si doare mai mult, deci e de presupus ca tocmai cei mandri, care isi ascund simtirea, sunt cei care, si mai ales prin asta, sufera cu adevarat.