Citate de Lucian Blaga

Omul a fost facut dintr-un lemn asa de noduros, incat e lucru indoielnic ca s-ar putea ciopli vreodata din el ceva absolut drept.

Nu esti mandru cand te gandesti ca zeii, obisnuiti cu lumina si vesnicia, daca s-ar cobori pe pamant n-ar putea suporta greul acestei vieti, in vreme ce tu invingi si nazuiesti spre culmi?

Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te vad, oare nu e un strop din lumina creată în ziua dintâi, din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?   Nimicul zăcea-n agonie când singur plutea-ntuneric şi dat-a un semn Nepătrunsul: "Să fie lumină!"   O mare şi-un vifor nebun de lumină facutu-s-a-n clipa: o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi, o sete de lume şi soare.   Dar unde-a pierit orbitoarea lumină de-atunci - cine ştie?   Lumina ce-o simt năvălindu-mi în piept când te vad - minunato, e poate ca ultimul strop din lumina creată în ziua dintâi. (Lumina)

Cea mai frumoasa si in acelasi timp cea mai legitima urare ce-o poti face cuiva este: “Sa ajungi in tara fagaduintei. Pe care o porti in tine.” (Elanul insulei)

Nu numai o mare durere iti poate tulbura o fericire, ci si alta fericire.

Cu cât un om este mai mare, cu atât are mai multe griji. © CCC

Sa slavim omul! sa-i inspiram cele mai sfinte sentimente: Respectul omului fata de om!

Frumoasa nu e in primul rand frumusetea, ci frumusetea usor atinsa de nefrumusete.

Omul este o fereastra prin care trebuie privita lumea.

Vietii nu i-am ramas dator nici un gand, dar i-am ramas dator viata toata.

Un om prin lume trece. El nu e musulman. Nici infidel nu este. Nu crede-n legi și zei. Nu neagă, nu afirmă. Dar vezi în ochii săi Că nimenea nu este mai trist și mai uman. (Rubaiate)

Cea mai coplesitoare forta majora sub presiunea careia suntem uneori constransi sa lucram este propria noastra constiinta.

Omul este o frânghie întinsă între animal şi supraom, o frânghie deasupra unei prăpăstii. (Așa grăit-a Zarathustra, 1883-1885)

Papadia realizeaza simbolic un suprem ideal organic si spiritual: din samanta ea isi face o aureola.

Matematicianul este imblanzitorul ce a domesticit infinitul.

Operele de arta, religia unor vremi, isi imprumuta caracterul, ritmul, stilul, vigoarea, de la o atitudine spirituala in fata lumii si a vietii…

Proverbul are intotdeauna intelepciunea unui om batran. Proverbele n-au varsta.

Sunt rauri care isi sapa albia prin munti de var; ele trec prin sanul muntilor si ies din nou la iveala la departari considerabile ca rauri mari. Cand cautam izvorul lucrurilor, patim cam ce patim cu raurile acestea; tot mergem pe albie in sus si credem ca acolo e izvorul raului unde-l vedem iesind din sanul muntelui…Dar izvorul e cu mult, cu mult mai departe.

Soarta e o prapastie in care cadem numai daca privim prea mult in ea.

O dilema fara iesire: vegetalele sa le apreciezi pentru floare sau pentru rod?