Citate de Lucian Blaga

Omul trebuie sa se inventeze in fiecare zi. (Situatii II) © CCC

Inima unui om trebuie sa doreasca, sa ceara si sa spere ceva.

Oamenii nu au idealuri, au doar nevoi. © CCC

Viaţă şi roman: viaţa nimănui nu este un roman. Viaţa noastră, a oricăruia, este alcătuită din nenumărate tan­genţe la nenumărate romane.

Omul a fost facut dintr-un lemn asa de noduros, incat e lucru indoielnic ca s-ar putea ciopli vreodata din el ceva absolut drept.

Sunt adevaruri pe care e cu neputinta sa le intelegi just, daca, inainte de aceea, nu ai trecut prin anumite rataciri.

O fiinţă umană este o parte din tot ceea ce numim "Univers"... O parte limitată în Timp şi în Spaţiu. © CCC  

Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. (Cugetari) Blaise Pascal Se regăsește în această frază tema pascaliană a condiției modeste a omului, fragil ca o trestie pentru că este muritor (fragilitatea menținerii lui în mijlocul atâtor împrejurări ostile) și a măreției omului pentru că dispune de rațiune. “Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. Pentru a-l zdrobi, nu e nevoie ca întregul univers să se înarmeze: un abur, o picătură de apă ajunge să-l ucidă. Dar chiar dacă universul l-ar zdrobi, omul încă ar fi mai presus decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare și ce avantaj are universul asupra lui, dar universul nu știe nimic. Așadar, toată demnitatea noastră își are temeiul în gândire. De aceasta trebuie să ținem noi, iar nu de întinderea și durata cărora nu le-am putea face față. Să ne străduim deci să gândim curat: iată principiul moralei.” Ce poate fi mai vulnerabil decât un om? Locuitor efemer al unei planete pierdute într-un colț al universului, existența sa nu este decât un scurt moment între naștere și moarte. Puterea sa este neglijabilă: o lovitură greșită, o simplă adiere otravită, este suficientă pentru a-l ucide. Chiar și rațiunea care este mândria sa nu-l poate salva: nu știe nici de unde vine, nici unde se duce și cade din incertitudine în eroare, fără un punct fix care să-l sprijine. Și totuși, nu este oare tocmai această clarviziune, această conștientizare a propriei sale stări mizerabile, cea care îl ridică imediat deasupra restului Creației? Căci, chiar dacă „universul l-ar zdrobi”, observă Pascal, „omul ar fi totuși mai nobil decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare, iar universul nu știe nimic despre avantajul pe care îl are asupra lui.” Conștiința inversează astfel ordinea valorilor: pentru că este înzestrat cu gândire, omul este investit cu o grandoare paradoxală, născută din înțelegerea propriei insignifianțe. De ce să căutăm demnitatea umană într-o contradicție? Ideea devine mai clară dacă ne referim la religia creștină, pe care o apără Pascal. Măreția omului provine din originea sa divină, iar mizeria sa din păcatul originar. A ne îndrepta către prima ar fi o sursă de mândrie, iar a ne întrista pentru cea de-a doua ar fi un motiv de disperare. Dar iubirea lui Iisus Hristos, întruchiparea sublimă a lui Dumnezeu în mizeria umană, ne permite să ne recunoaștem pe noi înșine și să dorim să fim ca El. Întreaga demnitate umană constă în gândire. Gândirea şi conştiinţa de sine, iată măreţia omului capabil să cuprindă lumea întreagă cu înţelegerea sa: “Demnitatea nu trebuie sa mi-o caut nicidecum prin întindere, ci prin buna rânduială a gândirii mele. Stăpânind pământuri, nu voi avea nici un avantaj. În întindere, universul mă cuprinde și mă înghite ca pe o nimica toată; prin gândire, eu îl cuprind.” La două secole după Pascal, filosoful german Friedrich Nietzsche va ironiza și el mândria umană. Dar, căutând măreția umană, odată ce pretențiile acesteia sunt înlăturate, ajunge la o concluzie complet diferită: “Zici „Eu" şi te făleşti cu-acest cuvânt. Însă există ceva şi mai mare — în care tu nu vrei să crezi: e corpul tău şi raţiunea lui cea mare: iar ea nu spune Eu, însă se poartă ca un Eu.” © CCC

Omul! Ce mandru suna acest cuvant!

Cei mai multi isi sunt atat de straini, incat ar trebui sa vorbeasca la persoana a treia despre ei insisi - cam asa cum vorbesc copiii...

Propaganda in favoarea unui adevar degradeaza adevarul.

Simtul comun nu poate lua proportii geniale, decat sub forma umorului.

Prin insasi natura sa aforismul ezita intre formula si aluzie.

Cea mai frumoasa si in acelasi timp cea mai legitima urare ce-o poti face cuiva este: “Sa ajungi in tara fagaduintei. Pe care o porti in tine.” (Elanul insulei)

Accept sa fiu ultimul om, daca a fi om inseamna sa semeni cu ceilalti. ("Caiete")

Nu-l intrebati pe un poet ce ocupatie are. Il jigniti, intocmai cum jigniti soarele si luna, intrebandu-i ce confesiune au.

Deseori tinem la o credinta nu fiindca ni s-a dovedit, ci fiindca nu ni s-a dovedit contrariul ei. . .

S-a gasit mijlocul de a transforma in virtute neajunsurile graiului omenesc: paradoxul in general.

Omul nu este un cerc cu un singur centru; este o elipsa cu doua focare. Faptele sunt unul, ideile celalalt.

În fiecare epocă oamenii sunt altfel.