Omul care si-a croit singur viata, care se simte cu adevarat parintele faptelor sale, care are un scop, o tinta si o urmareste cu staruinta, sustinut numai de sfortarea vointei sale; omul care, intampinand greutati la fiecare pas, le indeparteaza prin iscusinta sau energia sa, prin prudenta sau puterea sa — omul acela e un adevarat om.
Oamenii sunt diferiti in viata, dar asemanatori in moarte.
© CCC
Este foarte simplist să compari oamenii cu un burete absorbant sau cu un fitil strălucitor; fiecare dintre ei este o imensă armonie, un sine viu care are efect asupra tuturor forțelor care îl înconjoară.
© CCC
Omul poate sa intruchipeze adevarul, dar nu il poate cunoaste.
Animus et corpus: alterum nobis cum dis, alterum cum beluis commune est.
Sufletul şi trupul: unul ne este comun cu zeii, altul cu fiarele.
(Sallustius)
Omul, cea mai nobilă parte a acestui pământ, se topește, totuși, atât de ușor ca o statuie, nu de pământ, ci de zăpadă.
(Poeme sacre și profane)
© CCC
Da, omul este muritor, dar asta n-ar fi încă nimic. Rău e că lucrurile se petrec uneori subit — aici e clenciul! Şi că, în general, el nu-i în stare să spună nici măcar ce va face astă-seară!
(Maestrul și Margareta)
Daca intalnesti un om de valoare, incearca sa fii ca el. Daca intalnesti un om mediocru, cauta-i defectele in tine insuti.
© CCC
Trebuie oricum sa ne obisnuim a vedea oamenii sub multitudinea aspectelor lor posibile si in toata diversitatea caracterului, temperamentului si aparentei lor. Caci omul e limitat; oricat de mare si sfant ar fi, nu cuprinde totul: isi are unghiul lui special sub care priveste binele.
Există oameni care au bani și oameni care sunt bogați.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.