Cei mai multi dintre noi traim in lumea exterioara si ne identificam (o facem de la trei ani) cu imaginea noastra din oglinda. Suntem cei care suntem. Cand spunem “eu”, ducem aratatorul spre piept: sunt corpul meu, un lucru din lumea larga. De obicei n-avem timp de introspectie si, daca ne cautam constient propria noastra fiinta, o facem nu catre interior, ci spre suprafata mereu schimbatoare si colorata a vietii, ca un alergator care ar porni o cursa tasnind invers din start.
Privirea ta e trandafir în floare…
Și fruntea, crin, și zâmbetele, miere…
Și trupul, val, și mersul, adiere…
Și glasul, cântec de privighetoare!
Tu ești a vieții mele sărbătoare
Și-a bietului meu suflet reînviere-
Căci mă renaști cu alba mângâiere
Din grațiile tale-ncântătoare.
Dar de-aș atinge scumpa ta ființă
Cu cea mai mică umbră de dorință,
Aș profana iubirea mea curată,
Căci mi-aș mușca pe-a tale buze, visul
Și-n sărutarea mea necumpătată
Ca-ntâiul om, mi-aș pierde paradisul…
(Mi-aș pierde paradisul)
Personalitatea, realizare totala a deplinatatii fiintei noastre, e un ideal de neatins. Dar faptul ca e de neatins nu impieteaza asupra unui ideal, caci idealurile sunt doar calauze si niciodata teluri.
O fiinta care se obisnuieste cu toate este, cred, cea mai buna definitie a omului.
Omul este o fiinta impotriva careia se coalizeaza timpul, necesitatea, intamplarea, impreuna cu neghioaba si mereu sporita intaietate a multimii, – raspunse filosoful linistit. Oamenii vor ucide omul.
Omul de stiinta nu este pur si simplu o fiinta curioasa, redusa la un intelect care gandeste. El este mai perfectionat decat o masina de calcul, este o fiinta vie, iubeste si uraste, are bucurii artistice, isi pune probleme de etica etc. Toate duc la marea cultura generala, asa cum ar trebui sa fie inteleasa de toata lumea.
Intr-un univers in care toate se risipesc ca un vis, dorinta nemuririi n-ar fi cuviincioasa. Nu ma plang de faptul ca lucrurile, fiintele, inimile sunt sortite pieirii: o parte din frumusetea lor sta tocmai in durerea aceasta. Ce ma intristeaza este ca ele sunt unice.
© CCC
Dragostea e reducerea lumii întregi la o singură fiinţă, preamărirea unei singure făpturi până la îndumnezeire.
Drumul spre “intelepciune” sau spre “libertate” este un drum spre centrul fiintei tale. Aceasta este cea mai simpla definitie care se poate da metafizicii in genere.