Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Victor Hugo


Victor Hugo, pe numele complet Victor-Marie Hugo, 26 febr. 1802 – 22 mai 1885, născut la Besançon, Franța, poet, romancier și dramaturg care a fost cel mai important dintre scriitorii romantici francezi. Membru al Aca­demiei Franceze. A lăsat capodopere în toate genurile literare. A trăit 83 de ani.

Deși este considerat în Franța unul dintre cei mai mari poeți ai acestei țări, este mai bine cunoscut în străinătate pentru romane precum Catedrala Notre-Dame din Paris, 1831 și Mizerabilii, 1862.

Autor romantic de romane, poezii și piese de teatru, Victor Hugo a fost implicat și în politică. În cărțile și discursurile sale, a apărat pacea și desprinderea de modelele arhaice ale societății.

Victor Hugo este unul dintre cei mai mari poeți, scriitori și dramaturgi ai secolului al XIX-lea. Este autorul ilustru al cărților Mizerabilii, Catedrala Notre-Dame din Paris, Hernani și Contemplațiile. Trecând de la poezie, la romane și piese de teatru, Hugo este marea figură a mișcării romantice. Deja în timpul vieții, a fost recunoscut atât de colegii săi, cât și de poporul francez. Acțiunile sale, atât la nivel literar și teatral (desprinderea de regulile teatrului clasic, apariția romantismului…), cât și la nivel politic și social (lupta împotriva pedepsei cu moartea, pentru pace, în favoarea condiției femeii, denunţarea clerului…), au jucat un rol considerabil în timpul său. La fel ca La Fontaine sau Molière, lucrările lui Victor Hugo au îmbogățit moștenirea culturală franceză și mondială.

Victor Hugo s-a născut la 26 februarie 1802 la Besançon. Era ultimul copil dintr-o familie de trei băieți. Tatăl său Leopold era general al Imperiului lui Napoleon. Tatăl său fiind adesea absent, a fost crescut de mama lui, Sophie.

În timp ce era elev la Lycée Louis-le-Grand, Victor Hugo părea să aibă deja o idee foarte precisă despre viitorul său. La 14 ani, a scris „Vreau să fiu Chateaubriand sau nimic”.

Pe 12 octombrie 1822, Victor Hugo s-a căsătorit cu Adèle Foucher, o prietenă din copilărie. Doi ani mai târziu, ea a născut primul lor copil, Léopoldine. Vor avea cinci copii în total. Deoarece soția sa a devenit iubita lui Sainte-Beuve, o anume Juliette Drouet a devenit partenera sa. Dintre multele aventuri ale scriitorului este cunoscută cea cu Léonie d’Aunet.

Poeziile lui Victor Hugo

La 19 ani, Victor Hugo a scris și a publicat primele sale poezii, Ode. A fost remarcat apoi de regele Ludovic al XVIII-lea care l-a recompensat cu plata unei pensii. Hugo s-a dedicat în mod regulat poeziei în timpul carierei sale scriitoricești. Astfel, în 1829 au apărut Orientalele, Frunze de toamnă în 1832 și Cântecele crepusculului în 1835. Mai târziu, în perioada exilului (1851-1870) a continuat să scrie culegeri de poezie: Pedepsele (1853) , Contemplațiile ( 1856). Aceasta a fost perioada sa cea mai prolifică. Volumul Contemplațiile rămâne unul dintre cele mai mari succese ale sale. În 1862, Legenda secolelor, care este opera de maturitate, cuprinde peste şaizeci de poezii.

Piesele de teatru ale lui Victor Hugo

În 1827, Victor Hugo a publicat piesa Cromwell. Prefața anunță ]n mod clar dorința de a se desprinde de  regulile clasice. Hernani va fi concretizarea noutăților pe care dorea să le aducă în teatru. Această piesă îl face liderul unei noi mișcări literare: romantismul.

În februarie 1833 a avut loc prima reprezentație a Lucreziei Borgia. Printre actori se număra ;i Juliette Drouet. Hugo s-a îndrăgostit de ea și povestea lor de dragoste va dura cincizeci de ani.

În 1838, Victor Hugo a publicat Ruy Blas, o piesă în care un valet este rugat să ia locul unui nobil pentru a o seduce pe regina Spaniei. Această lucrare a primit aprecieri contradictorii.

Victor Hugo și romantismul

Victor Hugo s-a alăturat câtorva scriitori pentru a forma Cenaclul. Acest cerc de autori tineri va fi centrul mișcării lor literare numită romantism. Hugo participa la dezvoltarea școlii romantice, alături de Gérard de Nerval și Théophile Gautier. Cu piesa lui, Hernani, Victor Hugo s-a desprins complet de regulile obișnuite ale teatrului. Susținătorii clasicismului erau deosebit de jigniți de faptul că nu era respectată regula celor trei unități (de timp, loc și acțiune). Confruntarea dintre romantici („Jeune-France”) și clasici („perucile”) era violentă. Aceștia vor duce aceeași bătălie la fiecare reprezentație a lui Hernani. În 1841, Victor Hugo a fost totuși ales membru în Academia Franceză.

Romanele lui Victor Hugo

În 1828, a apărut Ultima zi a unui condamnat la moarte, un fel de pledoarie împotriva pedepsei cu moartea. Trei ani mai târziu, în 1831, Victor Hugo a publicat primul său roman istoric, Catedrala Notre-Dame din Paris. La lansarea în librării, cartea a avut un mare succes. Publicul romantic aprecia în mod deosebit universul Evului Mediu recreat la perfecțiune de Hugo. Claude Gueux a fost publicat în 1834. În acest scurt roman, Victor Hugo denunță încă o dată pedeapsa cu moartea și condițiile inumane în care trăiau prizonierii în Franța. În 1862, a finalizat Mizerabilii, care a fost și un succes răsunător în rândul publicului. În această carte, Hugo îl pune în scenă pe Jean Valjean, un fost condamnat generos care încearcă să fugă de un inspector zelos.

Viața politică a lui Victor Hugo

Fiica sa Léopoldine s-a înecat în 1843 într-un accident cu barca. Această tragedie l-a afectat foarte mult pe Victor Hugo. Unii cred că din cauza acestui eveniment s-a orientat spre politică.

Regele Ludovic-Filip l-a numit pe Victor Hugo „Pair al Franței” în 1845. Acesta din urmă a început o carieră politică și a intrat în tabăra republicanilor. A fost ales deputat în Adunarea Constituantă din 1848. Apoi a condamnat lovitura de stat din 2 decembrie 1851 de către Prințul Louis-Napoleon (nepotul lui Napoleon Bonaparte). A fost forțat să se exileze în Belgia, apoi pe insulele Jersey și Guernsey.

Când Republica a fost proclamată în 1870, Hugo s-a întors la Paris unde a fost primit în triumf. În ochii poporului francez, el întruchipa rezistența republicană la cel de-al doilea Imperiu. Pe 8 februarie 1871 a fost ales în Adunarea Națională. În 1876, a fost ales senator. Una dintre primele sale intervenții a fost o pledoarie pentru o amnistie pentru comunarzi.

Ultimii ani

Vârsta nu l-a împiedicat să scrie. La 75 de ani, Victor Hugo a continuat să scrie și a publicat Legenda secolelor și Arta de a fi bunic (1877).

Pentru cea de-a 80-a aniversare, o mulțime estimată la 600.000 de oameni au mărșăluit pe lângă ferestrele sale. La 22 mai 1885, Victor Hugo a murit de congestie pulmonară la vârsta de 83 de ani. Purtat de carul funerar „al săracilor”, așa cum a dorit el, i-au fost organizate funeralii naționale.

Rămășițele sale au fost expuse sub Arcul de Triumf pentru o noapte, apoi au fost aduse la Panteon. O mulțime de două milioane de oameni au urmat procesiunea. Delegați din întreaga lume au călătorit la Paris pentru a-i aduce un ultim omagiu.

Opere principale:

Poezii: Ode și poezii diverse (Odes et poésies diverses), 1822; Ode și balade (Odes et Ballades), 1828; Orientalele (Les Orientales), 1829; Frunze de toamnă (Les Feuilles d’automne), 1832; Cântecele crepusculului (Les Chants du crépuscule), 1835; Vocile lăuntrice (Les Voix intérieures), 1837; Razele și umbrele (Les Rayons et les Ombres), 1840; Pedepsele (Les Châtiments), 1853; Contemplațiile (Les Contemplations)1856, din care fac parte poeziile Melancolia; Mâine, în zori; Legenda secolelor (La Légende des siècles), 1862, ciclu de poeme.; Cântecele străzilor și pădurilor (Les Chansons des rues et des bois), 1865; Anul îngrozitor (L’Année terrible), 1872; Arta de a fi bunic (L’Art d’être grand-père), 1877; Papa (Le Pape), 1878; Îndurarea supremă (La Pitié suprême), 1879; Măgarul (L’Âne), 1880; Cele patru vânturi ale spiritului (Les Quatre Vents de l’esprit), 1881;

Romane: Regele sclav (Bug Jargal), 1818; Han al Islandei (Han d’Islande), 1823; Ultima zi a unui condamnat la moarte (Le Dernier Jour d’un condamné), 1829; Catedrala Notre Dame din Paris (Notre Dame de Paris), 1831; Claude Gueux, 1834; Mizerabilii (Les Misérables), 1862; Oamenii m[rii (Les Travailleurs de la mer), 1866; Omul care râde (L’Homme qui rit), 1869; Nouăzeci și trei (Quatre-vingt-treize), 1874.

Teatru: Cromwell, 1827; Amy Robsard, 1828; Hernani, 1830; Marion de Lorme, 1831; Regele petrece (Le roi s’amuse), 1832; Lucrezia Borgia, 1833; Maria Tudor, 1833; Angelo, tiranul Padovei (Angelo, tyran de Padoue), 1835; Ruy Blas, 1838; Burgravii (Les Burgraves), 1843; Torquemada, 1882;

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.