Citate de Antoine de Saint-Exupéry

Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. (Cugetari) Blaise Pascal Se regăsește în această frază tema pascaliană a condiției modeste a omului, fragil ca o trestie pentru că este muritor (fragilitatea menținerii lui în mijlocul atâtor împrejurări ostile) și a măreției omului pentru că dispune de rațiune. “Omul este doar o trestie, cea mai firavă din natură, dar e o trestie gânditoare. Pentru a-l zdrobi, nu e nevoie ca întregul univers să se înarmeze: un abur, o picătură de apă ajunge să-l ucidă. Dar chiar dacă universul l-ar zdrobi, omul încă ar fi mai presus decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare și ce avantaj are universul asupra lui, dar universul nu știe nimic. Așadar, toată demnitatea noastră își are temeiul în gândire. De aceasta trebuie să ținem noi, iar nu de întinderea și durata cărora nu le-am putea face față. Să ne străduim deci să gândim curat: iată principiul moralei.” Ce poate fi mai vulnerabil decât un om? Locuitor efemer al unei planete pierdute într-un colț al universului, existența sa nu este decât un scurt moment între naștere și moarte. Puterea sa este neglijabilă: o lovitură greșită, o simplă adiere otravită, este suficientă pentru a-l ucide. Chiar și rațiunea care este mândria sa nu-l poate salva: nu știe nici de unde vine, nici unde se duce și cade din incertitudine în eroare, fără un punct fix care să-l sprijine. Și totuși, nu este oare tocmai această clarviziune, această conștientizare a propriei sale stări mizerabile, cea care îl ridică imediat deasupra restului Creației? Căci, chiar dacă „universul l-ar zdrobi”, observă Pascal, „omul ar fi totuși mai nobil decât ceea ce îl ucide, pentru că el știe că moare, iar universul nu știe nimic despre avantajul pe care îl are asupra lui.” Conștiința inversează astfel ordinea valorilor: pentru că este înzestrat cu gândire, omul este investit cu o grandoare paradoxală, născută din înțelegerea propriei insignifianțe. De ce să căutăm demnitatea umană într-o contradicție? Ideea devine mai clară dacă ne referim la religia creștină, pe care o apără Pascal. Măreția omului provine din originea sa divină, iar mizeria sa din păcatul originar. A ne îndrepta către prima ar fi o sursă de mândrie, iar a ne întrista pentru cea de-a doua ar fi un motiv de disperare. Dar iubirea lui Iisus Hristos, întruchiparea sublimă a lui Dumnezeu în mizeria umană, ne permite să ne recunoaștem pe noi înșine și să dorim să fim ca El. Întreaga demnitate umană constă în gândire. Gândirea şi conştiinţa de sine, iată măreţia omului capabil să cuprindă lumea întreagă cu înţelegerea sa: “Demnitatea nu trebuie sa mi-o caut nicidecum prin întindere, ci prin buna rânduială a gândirii mele. Stăpânind pământuri, nu voi avea nici un avantaj. În întindere, universul mă cuprinde și mă înghite ca pe o nimica toată; prin gândire, eu îl cuprind.” La două secole după Pascal, filosoful german Friedrich Nietzsche va ironiza și el mândria umană. Dar, căutând măreția umană, odată ce pretențiile acesteia sunt înlăturate, ajunge la o concluzie complet diferită: “Zici „Eu" şi te făleşti cu-acest cuvânt. Însă există ceva şi mai mare — în care tu nu vrei să crezi: e corpul tău şi raţiunea lui cea mare: iar ea nu spune Eu, însă se poartă ca un Eu.” © CCC

Trebuie sa fii un om viu si un artist postum.

Părinţii ne ajută să devenim oameni. Cărţile bune - să rămânem.

Omul nu este un cerc cu un singur centru; este o elipsa cu doua focare. Faptele sunt unul, ideile celalalt.

Daca iubirea ta nu are speranta sa fie primita, dator esti sa taci [...] Daca iubirea ta nu este primita si ajunge sa fie o zadarnica rugaminte - asta fiind rasplata fidelitatii tale - si daca nu ai puterea sufleteasca de a tacea, atunci cauta sa te vindeci, daca dai peste vreun medic priceput in asa ceva. Caci iubirea nu trebuie confundata cu sclavia inimii. Iubirea care se roaga este frumoasa, dar cea care implora este dragoste de sluga.

Omul este masura tuturor lucrurilor. Omul este măsura tuturor lucrurilor: a lucrurilor care sunt, asa cum sunt, şi a lucrurilor care nu sunt, asa cum nu sunt. Protagoras din Abdera Sofistul Protagoras enunta aici ideea relativismului. Fiecare om măsoara realitatea dupa propriul sau etalon (sau dupa propria realitate). Afirmatia semnifica: “fiecare are adevarul sau” sau “fiecare cu adevarul sau”. Astfel, mierea pare dulce pentru omul sănătos, dar amara pentru omul bolnav și nu se poate spune că vreunul dintre cei doi se insala. Protagoras se releva senzualist, afirmand adevărul simțurilor.

***

Relativism: doctrină care postulează relativitatea cunoștințelor omenești, în sensul că nimic nu este absolut adevărat decât prin raportare la individ. Senzualism: doctrină filosofică bazată pe recunoașterea senzației ca singura sursă a cunoștințelor noastre despre lume.

Pe nedrept se plange omul de faptura lui, cum că fiindu-i neputincioasa si de scurta durata, este pusa mai mult sub carmuirea intamplarii decat a vredniciei lui. Caci dimpotriva, gandindu-te bine, n-ai putea gasi nimic mai maret si mai de seama ca faptura omului si ai vedea ca firii omenesti ii lipseste mai mult straduinta decat vlaga si indelungata vietuire.

Pierdut in mijlocul pustietatilor universului, singur pe mica farama de pamant ce se rostogoleste cu o viteza ce scapa simturilor noastre, undeva in adancul spatiului infinit, hartuit de chinuitoarea intrebare "care este rolul existentei?", omul merge darz, tot inainte, si tot mai sus, pe drumul biruintei sale asupra tuturor tainelor pamantului si cerului. El merge inainte semet, singuratic, stropind cu sangele sau drumul acesta spinos, facand sa rasara din fiecare strop de sange fierbinte florile nepieritoare ale poeziei: chemarile pline de dor ale sufletului sau inflacarat si le preface cu maiestrie in muzica; din experienta sa creeaza stiintele, imbogatind cu fiecare pas al sau viata, asa cum soarele imbogateste pamantul cu razele-i generoase.

Mai invatati, mai puternici, oamenii sunt astazi mai nefericiti ca oricand. (Ceea ce cred) © CCC

Fiecare om e o poveste care nu seamănă cu niciuna. (Omul, acest necunoscut) © CCC

A iubi nu inseamna a se privi unul pe celalalt, ci a privi impreuna in aceeasi directie.

Inainte de orice, dragostea este ascultare in tacere. A iubi inseamna a contempla [...]. Va veni ora cand nu vei mai cere nimic. Nici buzele, nici zambetul, nici bratul dragastos, nici rasuflarea prezentei sale. Iti va fi de-ajuns ca ea doar sa existe.

Libertatea nu este absenta regulilor, iar ordinea nu este absenta libertatii.

Omul este ceea ce gandeste de-a lungul unei zile.

Nu numai ceea ce a dobandit prin nastere, dar si ceea ce a cucerit prin fapta lui este omul.

Omul este un soare; simţurile sale sunt planetele. (Fragmente)

Valoarea morala a omului este in raport cu facultatea de a iubi. Zadarnice sunt toate celelalte in afara de iubire.

Inima unui om trebuie sa doreasca, sa ceara si sa spere ceva.

Am aflat destul de repede o seamă de lucruri despre această floare. Pe planeta micului prinţ fuseseră întotdeauna flori foarte simple, împodobite cu un singur rînd de petale, aflate pretutindeni şi care nu deranjau pe nimeni. Ele apăreau într-o dimineaţă în iarbă şi seara dispăreau. Dar aceea germinase într-o bună zi dintr-un grăunte adus nu se ştie de unde, iar micul prinţ supraveghease cu foarte mare atenţie acea tulpiniţă care nu semăna cu celelalte. Putea să fie o nouă specie de baobab. Dar arbustul încetă curînd să crească şi începu să pregătească o floare. Micul prinţ văzu ceva ca un bumb mare şi simţi că ceva miraculos avea să îşi facă apariţia; floarea însă, la adăpostul bumbului verde, nu îşi mai termina pregătirile pentru a-şi etala frumuseţea. Ea îşi alegea cu grijă culorile. Se îmbrăca încet, îşi potrivea una cîte una petalele. Nu vroia să apară şifonată ca macul. Ea nu vroia să apară decît în deplinătatea şi sclipirea frumuseţii sale. Da! Era cochetă! Toaleta sa misterioasă dură multe zile. Dar într-o bună dimineaţă, exact odată cu răsăritul soarelui, se arătă. (Micul Prinț)

E o nebunie să urăști toți trandafirii pentru ca un spin te-a înțepat, să abandonezi toate visurile pentru ca unul dintre ele nu s-a împlinit, să renunți la toate încercările pentru ca una a eșuat… E o nebunie să condamni toate prieteniile pentru că cineva te-a tradat, să nu mai crezi în dragoste doar pentru ca cineva a fost infidel, să renunți la toate ocaziile de a fi fericit doar pentru că ceva nu a mers în direcția cea bună. Va exista întotdeauna o altă ocazie, un alt prieten, o altă iubire, o forță nouă. Pentru fiecare sfârșit există întotdeauna un nou început. (Micul Prinț) © CCC Published on: Jul 19, 2014