Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Antoine de Saint-Exupéry


Antoine de Saint-Exupéry, 29 iun. 1900 – 31 iul. 1944, născut în Lyon, romancier, eseist și reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist. A fost distins cu Marele premiu pentru  roman al Academiei Franceze 1939. A trăit 44 de ani.

În 1910 a fost elev la colegiul din Mans, apoi şi-a continuat studiile la Fribourg (Elveţia). În 1921 a devenit aviator în aviaţia franceză, iar în 1926 — pilot de linie al unei companii particulare.

S-a făcut cunoscut unui cerc larg de cititori în special datorită povestirii Micul Prinţ, 1943, una dintre cele mai răspândite cărţi din lume, tradusă în circa 270 de limbi și dialecte.

Primele sale romane, Curierul de Sud, 1929, şi Zbor de noapte, distins în 1931 cu Premiul Femina, tematizează experienţa sa de aviator şi se remarcă prin descrierea unor situaţii periculoase (risc de prăbuşire, singurătatea la mare înălţime etc.).

Operele ulterioare, Pământul oamenilor, premiat în 1939 de Academia Franceză cu Marele Premiu al Romanului şi Pilot de război, 1942, redau filosofia de viaţă împregnată de umanism a lui Antoine de Saint-Exupéry.

Povestirea modernă Micul prinţ, 1943, care avea deviza: „Numai cu inima poţi vedea bine, esenţialul este invizibil pentru ochi“, s-a bucurat în epoca de după război de o mare popularitate.

„Micul prinț”, o capodoperă a literaturii universale, este destinat atât copiilor cât și adulților, având ca teme principale prietenia, dragostea și frumosul. A văzut lumina tiparului în anul 1943 la New York. Din 1943, de când a apărut, au fost vândute peste 145 milioane de exemplare în întreaga lume. „Micul Prinț” este un basm filozofic în care sunt puse în discuție întrebări esențiale pentru fiecare: prietenia, dragostea, moartea, timpul, realitatea.

Autorul celebrei povestiri alegorice, poetice și filosofice „Micul prinț”, cel mai citit roman pentru copii din lume, Antoine de Saint-Exupéry este cunoscut atât pentru talentul său de scriitor, cât și pentru destinul său tragic de aviator.

Toţi biografii săi menţionează că aviatorul şi scriitorul era pasionat şi de ştiinţă. Aprofunda teoria cuantică, principiile entropiei. Citea filosofie, cu sentimentul că este învecinată cu ştiinţa. Aviația și literatura pentru Antoine de Saint-Exupéry erau pe primul plan. După foarte multe accidente, s-a hotărât să părăsească aviația, dar s-a reîntors în rândurile aviatorilor în timpul celui de-al doilea Război Mondial. La 31 iulie anul 1944, în urma unui zbor de explorare nu s-a mai întors. A murit deasupra mării în apropierea insulei Corsica.

Literatura și aventurile au fost cele două motoare ale existenței sale. Pilot pentru Aéropostale apoi pentru Air France, autorul a extras din această experiență subiectul romanelor sale, printre care „Courrier Sud”, Curierul de Sud sau „Vol de nuit”, Zbor de noapte, care vor cunoaște un mare succes.

Umanist și idealist, opera lui Saint-Exupéry este o invitație la autodepășire, cerință pe care a pus-o în practică în propria sa viață.

Angajat în timpul Războiului Civil Spaniol ca reporter, a luptat în cadrul Forțelor Aeriene în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, înainte de a participa la debarcarea americană în Africa de Nord, și a dispărut cu avionul în 1944, lângă Marsilia, în circumstanțe care au rămas mult timp un mister.

Notiţele sale făcute cu ocazia misiunilor de luptă în timpul războiului au fost reunite şi publicate postum cu titlul Citadela, 1948. Acest roman neterminat, Citadela (Citadelle), este considerat a fi suma gândurilor sale.

Prin opera sa unică și prin operațiunile sale aeriene, Antoine de Saint-Exupéry a atins statutul de adevărat erou după moartea sa.

Opere principale:

– Curierul de Sud, 1929; Zbor de noapte, 1931; Pământul oamenilor, 1939; Pilot de război, 1942; Scrisori către un ostatec, 1943, Să dai un sens vieţii, postum, 1956;

– povestirea alegorică: Micul prinț, 1943.

Citate asemanatoare

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.