Citate de Antoine de Saint-Exupéry

Spiritul omului este asemenea unui urcus in munti: vezi culmea, ti se pare ca esti pe cale sa o atingi, apoi descoperi alte culmi, alte prapastii, alte povarnisuri.

Copiii se cuvine sa fie ingaduitori cu oamenii mari. (Micul print)

Cultura nu se mosteneste, se cucereste.

Cu cat citesti mai mult, cu atat imiti mai putin.

O idee trecuta in mod indiferent prin mintea noastra, fara sa trezeasca o pozitie a individualitatii, e pierduta pentru noi. In schimb, o alta care ne excita atentia si interesul, din care adoptam ce ne convine, devine proprietatea noastra…O idee nu-ti poate produce adevarata caldura in suflet decat daca ai suferit pentru ea. Cheltuiala morala pe care ai facut-o ca sa o pastrezi iti arata ca o meriti.

Îi numesc pleavă pe toți cei ce trăiesc din gesturile altora și, asemenea cameleonului, iau culorile altora, iubesc partea de unde le vin darurile, gustă aclamațiile și se judecă în oglinda mulțimii. (Citadela)

Atata vreme cat omul nu va fi un zeu, adevarul, in limbajul sau, se va exprima prin contradictii. Si din eroare in eroare se merge spre adevar.

“Cultura este ceea ce retii dupa ce ai uitat ce ai invatat”. Cugetarea apartine lui Saint Marc Girardin...o data ce cunostintele precis limitate au disparut, ramane atitudinea sufleteasca…Cultura inseamna transformarea ideilor in sentimente. Cultura trebuie sa insemne posibilitatea reactiunii noastre sufletesti.

A oferi cultura inseamna a oferi setea. Restul va fi o consecinta.

În momentul de faţă, mai bine zis în ultimii doi ani, am ţinut câteva conferinţe tinerilor de la Iaşi, de la Alba Iulia, unde am vorbit de trei ori, arătându-le ce înseamnă valoarea unei culturi naţionale, ce importantă este pătrunderea în aceste valori, ce preţ are înţelegerea continuităţii. Pentru că aici văd eu un punct negru, foarte periculos. Nu mai pricepe nimeni necesitatea continuităţii în cultură. Cultura e alcătuită, nu?, din etape. Fiecare cultură naţională este alcătuită din etape. Fiindcă eu nu mă refer la globalizare. Globalizarea în materie de cultură nu e posibilă. Eu spun că este o utopie. Cum o să globalizezi culturile? Fiecare naţiune are identitatea ei specifică. Cum o să amesteci şi să rezolvi toată treaba asta? Niciodată n-o să se poată face. Atunci ne gândim fiecare la propria noastră identitate culturală, pe care trebuie să o păstrăm neatinsă. Asta se cere să înţelegem. Pentru că, aşa cum zic, etapele se succed şi din una naşte cealaltă. Nu se produc falii între etape. Şi un asemenea lucru trebuie înţeles de tinerii noştri şi mai cu seamă de artiştii, mai ales de scriitorii, gânditorii, plasticienii, muzicienii. Totul se continuă. Nu începem să contestăm valorile trecutului, pentru că noi descindem din ele. Vrem sau nu vrem. Aceasta este eroarea pe care o comit cei tineri. Nu cutare poet n-a lăsat nici o urmă. Ei! contestarea lui Eminescu este de o durere şi gravitate fără seamăn. Contestăm valorile trecutului, Bălcescu am auzit că a fost injuriat, într-un recent articol al cuiva, că ar fi făcut atâta rău culturii româneşti. Ei!, bine, cum poţi să spui astfel de lucruri? Oamenii de la 1848 au fost cei care au împins cultura înainte, ne-au europenizat într-un anume fel. Să nu uităm asta! Gândiţi-vă la Ion Ghica, care a fost un european admirabil. Ambasador la Londra. Alecsandri – ambasador la Paris. Costache Negri. Toţi, boieri sau boiernaşi, aveau legături mari cu Occidentul. Şi Bălcescu s-a numărat printre ei. Mi-aduc aminte, săracul!, scrie într-o scrisoare, fericit, am smuls astăzi o bucată de catifea roşie din tronul lui Louis Philippe. Sunt nişte realităţi care ne unesc, ne fac să ne simţim europeni. Şi noi contestăm aceste legături. Şi Napoleon al III-lea a participat sentimental şi chiar politic la unirea noastră din 1859. Să nu scăpăm din vedere că 1848 a avut meritele lui foarte mari.

Nu poti socoti ideile ca niste mingi de tenis sau moneda pentru schimburi mondene. Nu te joci de-a gandirea.

Cultura multilaterală nu te învață și înțelepciunea. (Fragmente originale)

Departe de a "timora" talentul, cultura îl provoacă şi îl stimulează. Pentru toată lumea? Nu, fireşte că nu. Pe unii, cultura îi "sperie", deoarece concep literatura ca proces-verbal al secreţiilor lor endocrine, îndeosebi afective. După mine, a trăi cu adevărat în literatură nu înseamnă deloc a transpira literatură. Cultura, pentru literatul însetat de valori, nu se mănâncă cu polonicul; ea nu provoacă greaţă, ea nu-i "ciumurleşte" (cunoaşteţi acest cuvânt ardelenesc?...) decât pe cei care nu au organ pentru cultură. Nu e nimic ruşinos în a nu avea organ pentru cultură, cu condiţia să nu fii literat. Nici Goethe nu avea – conform propriei mărturisiri – organ pentru filozofie. De aceea nici nu l-a interesat filozofia. Dar pentru cultură avea organ, şi în asta stă o parte din secretul creaţiei sale.

Cel dintai capitol din credo-ul meu este ca savarsesti o crima impotriva culturii, daca te impodobesti cu ea din lux si nu o asimilezi din necesitate organica.

Cartile sunt prieteni reci, dar siguri.

În viață, nu există soluții. Există forțe active: ele trebuie create și soluțiile se vor ivi în mod firesc. (Zbor de noapte)

Trebuie sa faci deosebire intre sacrificiul din dragoste, care este nobil si sinuciderea din disperare, care este josnica sau vulgara... Onoarea straluceste nu in sinucidere, ci in sacrificiu.

În complexul uriaş al culturii universale, Antichitatea, atât cea orientală, cât şi cea clasică, stă ca un sacru depozit de modele pentru eternitate.

Libertatea nu este absenta regulilor, iar ordinea nu este absenta libertatii.

Cultura e cea mai decenta forma de scepticism.