Citate despre Cultura

Oh! Cât de adevărat, nu-i așa, că adevărata lumină, singura lumină este aceea pe care o avem în noi înșine! (Scrisoare către Léonie d'Aunet) © CCC

Argoul nu este nimic mai mult sau mai putin decat o garderoba cu care limbajul, dupa ce a savarsit o fapta rea, se travesteste. Isi pune masti din cuvinte si zdrente metaforice.

Cu cat un om e mai cultivat, cu atat trebuie sa fie mai bun.

Caci poezia este steaua Ce conduce la Dumnezeu regi si pastori. (Razele si umbrele) © CCC

Si in nebunie exista intotdeauna o anumita parte de drep­tate.

Asa cum aprilie reinnoieste gradina in floare, cea mai frumoasa floare a inflorit in inima ta. (Ruy Blas) © CCC

Lumea materiala se reazema pe echilibru, lumea morala, pe dreptate.

Imaginatia inseamna profunzime. Niciuna din facultatile spiritului nu patrunde si nu sapa mai adanc decat imaginatia. Daca le-ar fi dat ochilor nostri adevarati sa vada in constiinta altuia, am judeca mai sigur pe cineva dupa ceea ce viseaza decat dupa ceea ce gandeste. Himerele ni se aseamana mai mult ca orice. Fiecare viseaza necunoscutul si imposibilul in felul sau.

Cuvantul stie o taina a Sfinxului Uman.

Geniul: supraomul omului.

Cultura e cea mai decenta forma de scepticism.

Ne atrage tocmai ceea ce ne lipseste.

Sufletul ajuta trupul si uneori il ridica de la pamant. E singura pasare care isi poarta colivia.

Cartile sunt prieteni reci, dar siguri.

Întrebarea este dacă marea cultură este tot atât de neputincioasă ca şi democraţia autentică să-şi producă anticorpii trebuincioşi pentru a lupta împotriva sub-culturii care o infectează zi de zi.

Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca a facut mai multe Eve, Una cu parul lung, de aur, una cu pielea bruna, Una vesela, una tandra, iar cand a terminat, Acest Dumnezeu care, de fapt, creeaza mereu aceleasi lucruri, Cu ceea ce a ramas dupa ce a creat femeile, a facut... trandafirii. © CCC

Exista meditatii pe care le-am putea numi verticale. Cand te afunzi in adancul lor, e nevoie de timp ca sa te intorci pe pamant.

De sase mii de ani, certaretilor oameni le place razboiul, Iar Dumnezeu isi pierde timpul sa faca stelele si florile. (Les Chansons des rues et des bois) © CCC

Oamenii perfizi au parte de o fericire intunecata.

Întorcându-se de pe munte, admira, sub panașul său de stejari, vechea casă cenușie de piatră: nu îmbina ea într-un echilibru armonios, prin dispunerea zidurilor și a acoperișului, arhitectura canadiană cu arhitectura franceză? Cu zidurile ei solide, construite din pietre de câmp, a izvorât firesc din această proeminență, îndeplinind nevoile celor care au ridicat-o. Dar aceștia doriseră să-și încheie opera punând acolo o coroană franceză. Exista acolo un semn. Nu era o himeră să vrei să aclimatizezi aici geniul și cultura Franței. Solul și clima erau propice dezvoltării acestei plante nobile a cărei vigoare concura cu strălucirea ei. Cu siguranță era necesară o sarcină preliminară: să se curețe pământul de vegetația parazită care îl invadase care amenința să sufoce tulpina franceză. Avea să se lupte corp la corp cu această buruiană atunci când simțea că armata lui este suficient de puternică pentru a lupta cu șanse serioase de victorie. Pentru moment, era vorba de organizarea, încadrarea și întemeierea națiunii franco-canadiene pe temelii de nezdruncinat: oferindu-i o doctrină în armonie cu temperamentul ei etnic; să-i inspire mândria în originile sale și credința în destinul său. Campania pentru „Sanatoriul Național” avea să se încheie în curând: urmau să fie stabilite patru realizări și punctul final. Această campanie a obținut un succes care a depășit așteptările lui Larocque. Tirajul jurnalului „La Nouvelle-France” se menținea la douăzeci și cinci de mii de exemplare. Jurnaliştii franco-canadieni şi anglo-canadieni s-au implicat în polemici violente în jurul dezvăluirilor scandaloase. Unele ziare apărau punctul de vedere al lui Larocque cu cele mai clare rezerve. Majoritatea susțineau partea adversă. Până la urmă, toată această agitație a condeiului și a cuvântului a făcut un deserviciu parlamentarilor. Oamenilor li s-au dat motive întemeiate să râdă de aleșii lor și să disprețuiască acești mici tirani, produși în masă, prin vot. Oamenii curajoși au dat frâu liber disprețului lor și au râs până când abia se mai puteau ține pe picioare. Acesta a fost scopul lui Larocque de a provoca, pe o scenă mare, acest dans de fantoșe. (La Chesnaie) © CCC