Citate despre Cultura

Dacă Orientul Apropiat infuzase, în Evul Mediu, o doză considerabilă de fabulos culturii europene, contactul oricât de superficial la început cu Persia, India, China etc. avea să deschidă un făgaş spre acele filoane ale spiritualităţii nici până astăzi epuizate.

Trebuie citite scrierile celor vechi, deoarece lectura lor ne da avantajul imens de a putea folosi lucrarile atator oameni, fie pentru a cunoaste acele lucruri care au fost ingenios descoperite altadata, fie pentru a sti, de asemenea, ce mai ramane de descoperit de acum incolo.

Pentru viata spirituală a omului, cultura este oglinda maritoare.

Nemărginite și nemuritoare, apele sunt începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor de pe pământ. © CCC

Într-una dintre relatările puranice despre faptele lui Vishnu în încarnarea sa de mistreț sau Avatarul său, apare o referire întâmplătoare la reapariția ciclică a marilor momente ale mitului. Mistrețul, purtând pe braț pe zeița Pământ pe care o salvează din adâncurile mării, face către ea o remarcă în treacăt: „De fiecare dată când te port așa…” Pentru mintea occidentală, care crede în evenimente istorice unice, care fac epocă (cum ar fi, de exemplu, venirea lui Hristos), acest comentariu întâmplător al zeului fără vârstă are un ușor efect de minimalizare, anihilator. Ne este ușor să uităm că ideea noastră de timp strict liniar, evolutiv este ceva specific omului modern. Nici măcar grecii din zilele lui Platon și Aristotel, care erau mult mai aproape decât hindușii de modurile noastre de gândire și simțire, nu o împărtășeau. Într-adevăr, Sfântul Augustin pare să fi fost primul care a conceput această idee modernă a timpului. (Mituri și simboluri în arta și civilizația indiană, cap. Concepte avansate și cosmologie hindusă) Când Zeița Pământ a fost luată captivă de un demon și dusă pe fundul oceanului cosmic, Vishnu a luat forma unui mistreț (varaha) pentru a o salva. În mitologia hindusă, Varaha (în sanscrită: „mistreț”) este a treia dintre cele 10 încarnări (avatare) ale zeului hindus Vishnu. Când demonul pe nume Hiranyaksha a târât pământul pe fundul mării, Vishnu a luat forma unui mistreț pentru a-l salva. Au luptat o mie de ani. Apoi Varaha a ucis demonul și a ridicat pământul din apă cu colții. Mitul reflectă o legendă anterioară a creației lui Prajapati (Brahma), care a luat forma unui mistreț pentru a ridica pământul din apele primitive. Dr. Heinrich Zimmer, marele indolog german, un om cu un intelect pătrunzător și cu cea mai ascuțită sensibilitate estetică a observat ceea ce se spune în citat. Trebuie spus că există două moduri de a vedea timpul: occidentalii concep timpul ca fiind liniar și evolutiv, în timp ce hindușii îl consideră ciclic și repetitiv (evoluând în spirală) fiind distrus și recreat continuu. Astfel, timpul ciclic, al eternei repetări, „Eterna Reîntoarcere” din miturile Greciei şi Indiei, ne spune că după distrugere urmează regenerarea şi invers. În hinduism, cosmologia se referă la ideile pe care hindușii le au despre univers și cum funcționează acesta. Hindușii cred că există o diferență între lumea spirituală și cea materială. Credințele hinduse despre univers sunt prezentate într-un text important numit Rig Veda. Acest text sugerează că universul este foarte vechi, dar că nu este complet clar de unde a venit sau când a început. Hindușii cred că există multe universuri care plutesc în spațiu, dar există multe idei diferite despre cum a fost creată lumea. Hindușii au credințe importante despre univers și despre cum funcționează acesta. Ei cred că timpul trece într-un ciclu și că este distrus și recreat continuu. Fiecare ciclu de timp este cunoscut ca o yuga (epocă). Ciclul celor patru epoci Hindușii cred că timpul trece în cicluri și că fiecare perioadă de timp este una lungă. Fiecare ciclu se numește yuga (epocă) și există patru yuga diferite, fiecare dintre ele durând o perioadă diferită de timp. La sfârșitul fiecărei yuga, timpul este distrus și apoi începe o nouă yuga. Hindușii se află în prezent în epoca fierului, iar atunci când se va încheia, va începe o nouă epocă a aurului. Yuga de Aur, Lungime 1.728.000 de ani Yuga de Argint, Lungime 1.296.000 de ani Yuga de Cupru sau de Bronz, Lungime 864.000 de ani Yuga de Fier, Lungime 432.000 de ani Credințele despre materie Hindușii cred că lumea este alcătuită din două lucruri: spirit și materie care sunt realități diferite. Spiritul este cunoscut ca pursusha și materia este cunoscută ca prakriti. Spiritul înseamnă lucruri care nu pot fi văzute sau atinse, în timp ce materia înseamnă lucruri care pot fi văzute și atinse. Hindușii cred că spiritul este mai important decât materia, deoarece materia poate fi distrusă, iar spiritul, nu. Hindușii cred că toată materia va trece prin diferite etape, cunoscute sub numele de Tri-guna, ceea ce  înseamnă că totul este creat, rămâne în existență și apoi este distrus. Aceasta se leagă de Trimurti (trinitatea divinității supreme în hinduism, cei trei zei devenind o singură formă cu trei fețe) deoarece Brahma este creatorul, Vishnu este păstrătorul și Shiva este distrugătorul și transformatorul. Se spune adesea că există o trinitate de zei hinduși: Brahma, Vishnu și Shiva. Dar în timp ce Vishnu și Shiva au adepți și temple în toată India, Brahma nu este venerat ca o zeitate majoră. © CCC

In orice mare cultura pietrele de hotar sunt poetii si filozofii.

Adevărata comoară, cea pe care o căutăm cu toţii, nu este niciodată foarte departe; nu este nevoie să o căutăm într-un loc îndepărtat, căci ea se află îngropată în inimile noastre. Şi totuşi, există acest lucru ciudat şi permanent că numai după o călătorie într-o regiune îndepărtată, într-un ținut nou, calea spre acea comoară devine clară. © CCC

Ceea ce deosebeste o societate de civilizatie de una de cultura e ca lumea ei imita si practica pasionat si cu entuziasm toate formele de cultura, fara sa aiba insa staruinta de a duce lucrurile pana la capat, si nici curajul de a suporta toate consecintele.

Isi formeaza o parere deplorabila asupra culturii cel ce-si inchipuie ca ea se cladeste pe memoria formulelor. Un elev prost al cursului de specialitate stie mai mult de­spre natura si despre legi decat stiau Descartes sau Pascal. Dar este el oare capabil de aceleasi demersuri spirituale?

“Cultura este ceea ce retii dupa ce ai uitat ce ai invatat”. Cugetarea apartine lui Saint Marc Girardin...o data ce cunostintele precis limitate au disparut, ramane atitudinea sufleteasca…Cultura inseamna transformarea ideilor in sentimente. Cultura trebuie sa insemne posibilitatea reactiunii noastre sufletesti.

Cel dintai capitol din credo-ul meu este ca savarsesti o crima impotriva culturii, daca te impodobesti cu ea din lux si nu o asimilezi din necesitate organica.

Întrebarea este dacă marea cultură este tot atât de neputincioasă ca şi democraţia autentică să-şi producă anticorpii trebuincioşi pentru a lupta împotriva sub-culturii care o infectează zi de zi.

A oferi cultura inseamna a oferi setea. Restul va fi o consecinta.

Întorcându-se de pe munte, admira, sub panașul său de stejari, vechea casă cenușie de piatră: nu îmbina ea într-un echilibru armonios, prin dispunerea zidurilor și a acoperișului, arhitectura canadiană cu arhitectura franceză? Cu zidurile ei solide, construite din pietre de câmp, a izvorât firesc din această proeminență, îndeplinind nevoile celor care au ridicat-o. Dar aceștia doriseră să-și încheie opera punând acolo o coroană franceză. Exista acolo un semn. Nu era o himeră să vrei să aclimatizezi aici geniul și cultura Franței. Solul și clima erau propice dezvoltării acestei plante nobile a cărei vigoare concura cu strălucirea ei. Cu siguranță era necesară o sarcină preliminară: să se curețe pământul de vegetația parazită care îl invadase care amenința să sufoce tulpina franceză. Avea să se lupte corp la corp cu această buruiană atunci când simțea că armata lui este suficient de puternică pentru a lupta cu șanse serioase de victorie. Pentru moment, era vorba de organizarea, încadrarea și întemeierea națiunii franco-canadiene pe temelii de nezdruncinat: oferindu-i o doctrină în armonie cu temperamentul ei etnic; să-i inspire mândria în originile sale și credința în destinul său. Campania pentru „Sanatoriul Național” avea să se încheie în curând: urmau să fie stabilite patru realizări și punctul final. Această campanie a obținut un succes care a depășit așteptările lui Larocque. Tirajul jurnalului „La Nouvelle-France” se menținea la douăzeci și cinci de mii de exemplare. Jurnaliştii franco-canadieni şi anglo-canadieni s-au implicat în polemici violente în jurul dezvăluirilor scandaloase. Unele ziare apărau punctul de vedere al lui Larocque cu cele mai clare rezerve. Majoritatea susțineau partea adversă. Până la urmă, toată această agitație a condeiului și a cuvântului a făcut un deserviciu parlamentarilor. Oamenilor li s-au dat motive întemeiate să râdă de aleșii lor și să disprețuiască acești mici tirani, produși în masă, prin vot. Oamenii curajoși au dat frâu liber disprețului lor și au râs până când abia se mai puteau ține pe picioare. Acesta a fost scopul lui Larocque de a provoca, pe o scenă mare, acest dans de fantoșe. (La Chesnaie) © CCC

Antichitatea rămâne depozitul de modele pentru umanitatea obosită, care simte nevoia să se întoarcă spre obârşii, spre a primi putere. E ca şi cum sumero-babilonienii ar citi din nou cosmogonia, pentru a întineri timpul îmbătrînit al contemporaneităţii.

Când eram student, termenul „filozofie indiană” era de obicei considerat auto-contradictoriu, o contradictio in adjecto [contradicție în termeni sau nonsens], comparabilă cu o asemenea absurditate precum „oțelul din lemn”. „Filosofia indiană” era ceva care pur și simplu nu exista. (Filozofiile Indiei) © CCC

Cultura este un instrument manuit de profesori pentru a fabrica profesori, care atunci cand le vine randul, vor fabrica profesori.

Cultura e cea mai decenta forma de scepticism.

Întregul edificiu al civilizației indiene este impregnat de semnificație spirituală. (Filozofiile Indiei) © CCC

Departe de a "timora" talentul, cultura îl provoacă şi îl stimulează. Pentru toată lumea? Nu, fireşte că nu. Pe unii, cultura îi "sperie", deoarece concep literatura ca proces-verbal al secreţiilor lor endocrine, îndeosebi afective. După mine, a trăi cu adevărat în literatură nu înseamnă deloc a transpira literatură. Cultura, pentru literatul însetat de valori, nu se mănâncă cu polonicul; ea nu provoacă greaţă, ea nu-i "ciumurleşte" (cunoaşteţi acest cuvânt ardelenesc?...) decât pe cei care nu au organ pentru cultură. Nu e nimic ruşinos în a nu avea organ pentru cultură, cu condiţia să nu fii literat. Nici Goethe nu avea – conform propriei mărturisiri – organ pentru filozofie. De aceea nici nu l-a interesat filozofia. Dar pentru cultură avea organ, şi în asta stă o parte din secretul creaţiei sale.