Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se dedă Florarul.
Polenul cade peste noi,
în preajmă galbene troiene
alcătuieşte-n aur fin.
Pe umeri cade-ne şi-n gene.
Ne cade-n gură când vorbim,
şi-n ochi, când nu găsim cuvântul.
Şi nu ştim ce păreri de rău
ne tulbură, pieziş, avântul.
Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
Visând, întrezărim prin doruri -
latente-n pulberi aurii –
păduri ce ar putea să fie
şi niciodată nu vor fi.
(Risipei se dedă florarul)
Sunt oameni care zambesc nu numai cu coltul gurii, ci cu toata suprafata corpului lor.
Cei ce nu stiu sa puna in ,,concluzie” o leaca de substanta ce nu se gaseste in ,,premise”, sa lase stiinta in pace.
Inainte de a ma naste, am fost o vesnicie intreaga ”nimic”. De ce ma tem acum de aceeasi ”inexistenta” cu care am avut o vesnicie timp sa ma obisnuiesc si-n care am fost deja? Nu inteleg.
S-ar putea să prinzi atîta cultură cît să urăşti oamenii care vorbesc greşit gramatical.
(De veghe în lanul de secară)
Ingratitudine: vedem din gratia soarelui. Dar cand vrem sa vedem si mai bine ii intoarcem spatele.
Un om care traieste in adancimile cele mai bogate ale vietii face lumii impresia, adeseori, ca s-a instrainat de viata.
Datoria noastra in fata unui adevarat mister nu e sa-l lamurim, ci sa-l adancim asa mult incat sa-l prefacem intr-un mister si mai mare.
Cea mai frumoasa si in acelasi timp cea mai legitima urare ce-o poti face cuiva este: “Sa ajungi in tara fagaduintei. Pe care o porti in tine.”
(Elanul insulei)
O dilema fara iesire: vegetalele sa le apreciezi pentru floare sau pentru rod?
Viata ne invata sa cultivam uitarea, ca o masura de consolare a fiintei.
Instinctele noastre formeaza capitalul cu care Natura ne crediteaza si pe care tot ei trebuie sa i-l restituim. Platiti-va datoriile la timp si nu aduceti Natura in situatia de a pune sechestru pe tot ce aveti.
Cel dintai capitol din credo-ul meu este ca savarsesti o crima impotriva culturii, daca te impodobesti cu ea din lux si nu o asimilezi din necesitate organica.
Daca am fi absolut siguri de virtutile memoriei, nu am ridica monumente.
Legile morale se schimba dupa locuri si timpuri; unii gasesc in aceasta un motiv sa nu asculte de niciuna...
O personalitate e ca un munte: iti largeste orizontul daca stai pe umerii sai; daca-i stai insa la genunchi, iti stramteaza zarea, impiedicandu-te sa vezi si ce mai inainte ai vazut.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.